Manastirea Sfantul Gherasim de la Iordan

Manastirea Sfantul Gherasim de la Iordan - Deir Hajla - este o manastire greco-ortodoxa din apropierea Ierihonului, unul dintre cele mai impresionante orase din din Tara Sfanta.Ierihonul este cel mai vechi oras din lume si primul cucerit de poporul ales, la intratea in Tara Fagaduintei, fiind situat in cel mai jos punct de pe glob, ca altitudine - 400 m sub nivelul marii. Situat la nord-est de Ierusalim, la circa 40 de kilometri distanta, Ierihonul este in prezent o "insula" palestiniana in teritoriul Israelului.

Manastirea Sfantul Gherasim de la Iordan, inaltata in cinstea sfantului, este zidita in apropierea lavrei acestuia (400 de metri mai spre est de lavra initiala, datorita prezentei aici a unei fantani), in Valea Iordanului, la poalele muntilor din Desertul Iudeii. Ea a fost intemeiata de catre Sfantul Gherasim cu scopul de a servi ca asezamant pentru toti pustnicii de pe Valea Iordanului. Aceasta zona a fost leagan al monahismului crestin mai bine de o mie de ani, nenumarate manastiri inaltandu-se.

Manastirea Cuviosului Gherasim era departe de Sfanta Cetate - Ierusalim - ca la treizeci si cinci de stadii, iar de raul Iordanului ca de o stadie. Manastirea Sfantului Gherasim este prima manastire intemeiata in Valea Iordanului, iar sfantul este primul care va imbina cele doua moduri de vietuire monahala, cel cenobitic si cel in lavra, cat si primul care va da o serie de regulamente monahale pentru calugarii sai.

De-a lungul timpului, in jurul acestei manastiri, au trait multi sfinti. Dintre cei mai cunoscuti, ii amintim pe Sfanta Maria Egipteanca si pe Sfantul Cuvios Zosima. Aici au vietuit, o bucata de vreme, si doi sfinti romani: Sfantul Cuvios Iosif de la Bisericani siSfantul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt.

Aceasta este singura manastire de pe Valea Iordanului deschisa pentru turisti. Astazi aceasta zona este aproape pustie, dar in vechime pe aici treceau multe caravane comerciale din Egipt spre Siria, si din alte tari. Deseori aceste caravane erau atacate de pradatori si tocmai de aceea si manastirile de aici aveau forma unor fortarete in care calugarii pustiului se retrageau pentru a fi feriti de invadatori.

Manastirea Sfantul Gherasim de la Iordan - scurt istoric

Asezamantul monahal de langa Iordan, cunoscut in perioada bizantina sub numele de "Sfantul Gherasim", iar in timpurile moderne ca "Deir Hajla", este asezat intre Ierihon si Iordan. Inca de la mare distanta se poate observa un dom argintiu, inaltandu-se peste o cladire patratoasa, inconjurata de ziduri ca de cetate. Astazi, locasul de rugaciune este cunoscut si sub denumirea de Manastirea greco-ortodoxa a "Maicii Domnului - Kalamon", asa cum se numea si in vechime.

In zilele petrecerii Sfantului Gherasim in Palestina, imparatind Marcian si cu Pulheria (450-457), s-a facut in Calcedon al IV-lea Sinod Ecumenic (451) al Sfintilor Parinti, impotriva lui Dioscor, raucredinciosul patriarh al Alexandriei, si a lui Eutihie arhimandritul, care ziceau ca este numai o fire in Domnul nostru Iisus Hristos, si pe care i-au afurisit Sfintii Parinti. Intr-acea vreme, s-a amagit cu inselaciunea eretica si Cuviosul Gherasim. Insa voind Dumnezeu, degraba s-a indreptat, precum scrie despre acesta Chiril al Ierusalimului, in viata Cuviosului Eftimie:

"A fost atunci, in pustia Iordanului un sihastru, care nu de mult venise din Lichia, anume Gherasim, care toate randuielile vietii monahicesti le trecuse si bine se nevoise asupra necuratelor duhuri. Acela, biruind si izgonind pe diavolii cei nevazuti, a fost impiedicat si amagit de diavolii cei vazuti, adica de eretici, caci a cazut in eresul lui Eutihie. Auzind de Cuviosul Eftimie, de a carui slava a faptelor bune se umplusera urechile tuturor, a mers la dansul, fiind el atunci in pustia ce se numeste Ruva. Vazandu-l, mult s-a folosit, salasluindu-se impreuna cu dansul multa vreme. Avand pe deplin invatatura dreptei credinte, a lepadat vatamarea eretica si s-a intors la dreapta credinta, caindu-se foarte mult de inselaciunea sa de mai inainte."

          

Intre anii 451-453, nevoitorul Gherasim a urmat in pustie parintelui Eftimie - Euthymius. Inceputurile comunitatii monahale din prima manastire de la Iordan se datoreaza Sfantului Gherasim, un parinte in jurul caruia se vor strange mai multi ucenici. In anul 455, el a intemeiat o manastire pe care o va si conduce, ca staret, pana in anul 475, cand va trece la cele vesnice.

Sfantul Gherasim de la Iordan avea ca ucenic un leu, ramas cunoscut sub numele de "leul Sfantului Gherasim". In viata sfantului se marturiseste ajutorul dat leului de catre sfant, in momentul in care leul avea infipta in picior o mare aschie de lemn. Din acel moment si pana la moartea sfantului, leul nu s-a mai despartit de el, iar in momentul mortii Sfantului Gherasim, leul a venit si s-a intins pe mormantul sau, murind de durerea despartirii.

          

Pana in secolul al VIII-lea, manastirea va mai ramane doar cu 10 calugari. Vitregiile vremii au dus si la deteriorarea cladirilor si zidurilor manastirii. In vremea domniei imparatului bizantin Manuel I Comnenul (1143-1180), Patriarhul Ioan al IX-lea al Ierusalimului a inaltat o noua biserica, folosind vechile pietre si materiale. Se mai pastreaza si astazi o parte din mozaicurile originale, in interiorul bisericii centrale.

          

In anul 1185, cand manastirea este vizitata de catre Ioan Focas, doar un singur calugar mai vietuia intre pietrele singuratice ale manastirii, fiind imprietenit cu doi dintre leii ce traiau in aceasta salbaticie a Iordanului. Dupa moartea acestuia, si dupa perioada cruciata, manastirea va fi in intregime abandonata. Manastirea Sfantul Gherasim de la Iordan va fi reconstruita in anul 1588, distrusa in anul 1734, si iarasi reconstruita in anul 1885. Lucrarile din aceasta perioada se vad inca si astazi.

Manastirea este zidita in jurul unei fantani adanci, pastrate inca si astazi in curtea interioara. Ansamblul monahal de la Iordan este alcatuit din mai multe cladiri: biserica centrala, chiliile calugarilor, bucataria si trapeza, alaturi de cateva camere pentru depozitat diverse. Toate acestea se afla in purtarea de grija a unui staret, alturi de obstea sa. In afara zidurilor manastirii se gasesc mai multe chilii sihastresti. Peste 70 de astfel de sihastrii au fost descoperite de catre arheologi, ca facand parte din vechea Lavra a Sfantului Gherasim de la Iordan. Acestea era construite sub forma a unor mici si simple camere, sapate in pamantul moale din jurul lacului, in zona Wadi en-Nukheil - Valea Micului Palmier.

Lavra Sfantului Gherasim de la Iordan isi intindea asezamintele pe actuala locatie a Manastirii Deir Hajla, cat si spre zona de est a acesteia. Chiliile sihastresti au fost descoperite si descrise de catre arheologul Hirschfeld. In aceste chilii au fost descoperite obiecte de ceramica din perioada bizantina.

Biserica manastirii in care se adunau calugarii se afla la etaj, deasupra Capelei Maicii Domnului; la biserica se ajunge urcandu-se cele cateva trepte din partea dreapta a curtii. Interiorul bisericii este frumos impodobit, frescele si mozaicurile podelei facandu-ne sa ne gandim cat de frumoasa putea fi aceasta in perioada ei de glorie. In interiorul bisericii se pastreaza si Sfintele Moaste ale calugarilor omorati de persi.

          

Catapeteasma, care tainuieste Sfantul Altar, este impartita in trei registre inegale: cel mai de sus infatiseaza icoanele praznicale, cel de la mijloc infatiseaza sfintii ocrotitori (in marime naturale), alaturi de Hristos si Maica Domnului, iar cel mai de jos infatiseaza cateva scene din Vechiul Testament.

In legatura cu aceasta manastire sta si o intamplare pastrata in traditia locului: se crede ca aici ar fi poposit Maica Domnului cu Pruncul Iisus, in drumul sau spre Egipt. Fecioara Maria si Iosif, impreuna cu Pruncul Hristos, in drumul lor spre Egipt, fugind din calea nebuniei lui Irod, au poposit in interiorul acestei manastire, pe vremea noptii. In cinstea acestui minunat fapt, calugarii au zidit o capela subterana, pe chiar locul in care ar fi innoptat familia fugara. Capela Maicii Domnului se afla in curtea interioara a manastirii, imediat in partea dreapta a intrarii principale.

Manastirea Sfantul Gherasim de la Iordan - randuiala monahiceasca

Aceasta forma de monahism, cand de obste, cand de sine, este tributara Sfantului Gherasim de la Iordon; calugarii petreceau o perioada adunati in manastire, apoi se retrageau in pustie, in totala sihastrie. Din viata acestuia cunoastem ca el "a reusit sa uneasca sihastria cu monahismul de obste", fiind el insusi un mare facator de minuni.

In manastirea sa, Sfantul Gherasim ii primea pe cei incepatori, iar parintilor celor desavarsiti le dadea in pustie chilii sihastresti. Calugarii cei ce dobandeau o viata imbunatatita, cu binecuvantarea staretului, puteau pleca din lavra, spre a vietui in singuratate.

Erau sub mana lui in pustie nu mai putin de saptezeci dintr-acesti vietuitori, carora le era data randuiala vietii de Cuviosul Gherasim, astfel: cinci zile pe saptamana fiecare sedea in pustniceasca sa chilie, singur, in tacere, avand oarecare lucru de maini; manca putina paine uscata, pe care o aducea cu sine din manastire, apa si curmale; iar a gusta vreo fiertura nu le era slobod; nici foc nu-i lasa sa aprinda in chiliile lor, ca nici cu cugetul sa nu doreasca ceva in acele cinci zile.

Acesti calugari anahoreti vietuiau in sihastrie timp de cinci zile (luni-vineri), mancand numai paine, curmale si apa. Lucrarea practica a acestora consta in impletirea de franghii, cosuri si panze. Ei reveneau in manastire doar sambata si duminica. La sfarsitul saptamanii calugarii aduceau cele lucrate de ei (cosuri si funii) si luat materiale de lucru pentru urmatoarea saptamana. Tot acum era si singura data pe saptamana cand ei mancau mancare gatita si beau vin, spre intarirea trupului.

Legat de vestimentatie, intre cele doua moduri de vietuire existau multe deosebiri. Spre exemplu, calugarii ce vietuiau in sihastrie aveau binecuvantarea sa poarte sandale, spre deosebire de cei ce vietuiau in lavra. Cei singuratici nu foloseau sandalele in cele cinci zile, ci doar in lungul drum de la chilia lor si pana la manastire, sambata si duminica.

Sambata si duminica erau singurele zile in care se adunau impreuna toti calugarii. Sihastrii veneau in manastire sambata dimineata, se intorceau la chilia lor sambata seara, iar duminica dimineata veneau din nou, pentru a doua Sfanta Liturghie. Savarsirea celor doua Sfinte Liturghii, sambata si duminica, era o randuiala preluata din monahismul egiptean.

Sambata si duminica toti veneau in manastire si se adunau in biserica la Sfanta Liturghie si se impartaseau cu Preacuratele si de viata facatoarele Taine ale lui Hristos. Dupa aceea, intrand in trapeza, mancau fiertura si beau putin vin, intru slava lui Dumnezeu. Apoi fiecare isi aducea lucrul mainilor sale, pe care il lucrase in cele cinci zile, si-l punea inaintea Cuviosului. Duminica dupa-amiaza, iarasi fiecare se ducea la pustniceasca sa chilie, luand putina paine si curmale si un vas cu apa, cum si mladite de finic, pentru impletit cosnite.

          

Atat de mare le era saracia, incat fiecare nu avea nimic altceva, decat numai o haina veche ce-i acoperea trupul, o rogojina pe care se odihnea si un vas de lut cu apa. Si aveau porunca de la parintele lor ca, iesind din chilie, sa nu-si inchida usa, ci sa lase chilia deschisa, ca oricine ar fi voit sa intre si sa ia ce i-ar placea din acele lucruri, sa nu fie oprit. "Toti aveau o inima si un suflet, incat fiecare dintre dansii zicea ca nimic nu este al sau, ci toate sunt de obste."

Se mai povesteste si aceasta, cum ca unii din acei parinti pustnici, venind la Cuviosul Gherasim, il rugau ca sa le porunceasca sa aprinda uneori lumanare in sihastrestile lor chilii, pentru citirea de noapte, iar uneori sa aprinda si foc ca sa-si incalzeasca apa pentru trebuinta lor. Sfantul le raspundea: "De voiti sa aveti foc in pustie, veniti de petreceti in manastire, impreuna cu noii incepatori, caci eu niciodata nu voi lasa sa se faca foc in locasurile pustnicesti, in toate zilele vietii mele!"

Auzind cei din Ierihon de o viata asa de aspra a pustnicilor, care erau sub mana Sfantului Gherasim, si-au facut obicei ca, in toate simbetele si Duminicile, sa vina la locasul Cuviosului Gherasim si sa aduca indestulare de hrana si vin si toate cate erau de trebuinta manastirii.

Sfantul Cuvios Gherasim de la Iordan si leul cel recunoscator

Cuviosul Gherasim, lauda pustnicilor, era de neam din partile Lichiei. Din tinerete, avand cuget dumnezeiesc, s-a ingradit cu frica lui Dumnezeu. Primind sfintitul chip monahicesc, mai intai s-a dus in cea mai dinauntru pustie a Tebaidei din Egipt si, acolo vietuind cu placere de Dumnezeu o vreme oarecare in nevointe duhovnicesti, s-a intors iarasi la Lichia, in patria sa. Dupa aceea a venit in Palestina, pe la sfarsitul imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450), si s-a salasluit in pustia Iordanului, in care stralucea ca o stea luminoasa cu razele cele pline de fapte bune.

Sfantul Gherasim avea obicei in Sfantul si Marele Post, sa mearga in pustia cea mai adanca, ce se numea Ruva, in care se salasluia cateodata si Cuviosul Eftimie. Umbland Sfantul Gherasim prin pustiul Iordanului, l-a intampinat un leu bolnav, care i-a aratat piciorul in care intrase un ghimpe mare, incat i se umflase piciorul. Leul se uita spre staret cu ochi blanzi si, desi nu spunea cuvinte fiind necuvantator, insa cu chip smerit ruga pe staret sa-l vindece.

Staretul, vazandu-l ca este intr-o nevoie ca aceea, a sezut si, luand piciorul fiarei, a scos spinul. Apoi curatindu-i rana bine, a invaluit-o cu un petec si i-a dat drumul. Iar leul, dupa ce s-a vindecat, nu l-a mai parasit pe staret, ci, ca un ucenic, umbla dupa dansul ori unde se ducea, incat se mira staretul de recunostinta cea buna a fiarei. De atunci il hranea staretul, dandu-i uneori paine, iar alteori linte.

Parintii aveau in lavra un catar cu care isi aduceau apa de la sfantul Iordan, pentru trebuinta fratilor. Staretul a poruncit sa dea catarul in seama leului, sa umble cu el si sa-l pasca pe langa raul Iordanului. Intr-una din zile, pascand leul pe catar, s-a dus de langa dansul o departare cam mare si a adormit la soare. Trecand din Arabia un om cu camile, a vazut catarul singur fara pastorul lui, si l-a prins si l-a luat intr-ale sale.

Leul desteptandu-se si cautand catarul, nu l-a gasit; apoi a venit la Sfantul Gherasim trist si mahnit ca pierduse catarul. Staretul, gandind ca leul a mancat catarul, i-a zis: "Unde este catarul?" Iar el stand ca omul, tacea, cautand in jos. Staretul i-a zis iarasi: "Oare l-ai mancat? Bine este cuvantat Domnul, ca nu te vei duce de aici si tot lucrul care il facea catarul, tu il vei face, slujind la trebuinta manastireasca!" De atunci, din porunca staretului, pusera deasupra leului sarcina ce se punea pe catar, adica un vas mare, cu care se aducea apa in manastire de la Iordan.