Spalarea picioarelor in Joia Mare

In Sfanta si Marea Joi din Saptamana Patimilor, exista obiceiul ca in unele manastiri, staretul sa spele picioarele a doisprezece din vietuitorii manastirii pe care o conduce. Acest ritual se face in amintirea spalarii picioarelor Apostolilor de catre Hristos, inainte de Cina cea de Taina. Randuiala cere ca cel mai mare sa spele picioarele celor mai mici, asa cum a facut Mantuitorul. Aceasta randuiala desi este prezenta in cartile de slujba, nu este obligatorie.

Potrivit randuielii, dupa spalarea picioarelor, staretul rosteste aceasta rugaciune: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce, dupa multa mila Ta, Te-ai smerit pe Tine insuti luand chip de rob; Care in vremea patimilor Ta le celor mantuitoare si facatoare de viata, de bunavoie ai voit a cina cu Sfintii Tai Ucenici si Apostoli, si dupa aceea Te-ai incins cu fota si ai spalat picioarele lor, dandu-le lor chip de smerenie si de dragoste u nul catre altul, si ai zis: Precum am facut Eu voua, asa si voi sa faceti unul altuia, insuti si acum Stapane, vino in mijlocul nevrednicilor robi lor Tai, care urmam pildei Tale si spala toata intinaciunea si necuratia sufletelor noastre ; ca spaland praful ce s-a lipit de noi prin pacate si stergandu-ne unul pe altul cu stergarul dragostei, sa putem placea Tie in toate zilele vietii noastre si sa aflam mila inaintea Ta”.

Ritualul spalarii picioarelor este o invitatie la smerenie si un indemn de a lua aminte ca nu suntem unii mai mari decat altii.

In Israel, ceremonia spalarii picioarelor, se oficiaza pe un podium ridicat in curtea Sfantului Mormant. Acolo, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, patriarhul spala picioarele a doisprezece episcopi. Interesant este ca in jurnalul lui Necolae Ses, un pelerin in Tara Sfanta in anul 1870, se mentioneaza ca la Ierusalim, tuturor pelerinilor le erau spalate picioarele de catre monahi. Cei care participau la acest ritual, primeau un fel de "certificat de inchinator la Locurile Sfinte".

Spalarea picioarelor in Sfanta Scriptura

Sfantul Ioan Evanghelistul ne marturiseste ca Hristos, ridicandu-se de la masa, S-a incins cu un stergar (In 13, 4) si a spalat picioarele ucenicilor. Cand ajunge la Simon Petru, acesta se impotriveste: "Nu-mi vei spala picioarele in veac”. Hristos ii raspunde: "Daca nu te voi spala, nu ai parte de Mine” (13,8). In urma acestor cuvinte Petru exclama: "Doamne, spala-mi nu numai picioarele, ci si mainile si capul”, la care Mantuitorul spune: "Cel ce a facut baie n-are nevoie sa-i fie spalate decat picioarele, caci este curat tot. Si voi sunteti curati, insa nu toti” In (13,10)

Sfantul Chiril al Alexandriei sustine ca spalarea a avut si un caracter purificator. Era necesar ca Apostolii sa fie curati spre a primi Trupul si Sangele Sau, la Cina cea de Taina. Aceasta spalare ar confirma ipoteza unui botez anticipat, prin care Hristos i-a curatat pe ucenici de pacate.

Prin gestul spalarii picioarelor, Mantuitorul le descopera Apostolilor smerenia, dar prin acest act Hristos a urmarit sa trezeasca in Iuda intoarcerea la El si sa renunte la hotararea de a-si vinde Invatatorul.

Spalarea picioarelor - indemn la slujire

Omul in Hristos nu poate fi decat slujitor. Mantuitorul spaland picioarele ucenicilor Sai, a zis: "Pilda am dat voua; precum v-am facut eu voua, sa faceti si voi" (Ioan 13, 15). Omul prin pacat a cazut din slujire in contraslujire. Spalarea picioarelor este o interventie tamaduitoare. Ea ii descopera omului slujirea prin care poate scapa de mandrie si astfel, poate incepe sa slujeasca corect.

Slujirea, dupa modelul secular al timpului, implica un model de relatie umana bazata pe conditia de superior-inferior. Mantuitorul schimba radical aceasta relatie. Slujirea devine acum privilegiu, nu povara sau corvoada, privilegiul de a te darui altora pana la jertfa.