Fratii lui Hristos

Mareste imaginea.

In Sfanta Scriptura intalnim de mai multe ori cuvintele "fratii si surorile lui Iisus" (Mt. 15, 55-56; In. 2, 12; 7, 3, 10; Mc. 3, 31-35; 6, 3). Prezenta acestor cuvinte in Scriptura, i-a facut pe unii sa afirme ca Mantuitorul a avut frati trupesti. Unii au spus ca asa-zisii "frati ai Domnului" sunt fratii propriu-zisi ai lui Hristos, adica fiii naturali ai lui Iosif si Maria, iar altii au ajuns sa vorbeasca de faptul ca Iosif, inainte de a se logodi cu Fecioara Maria, a fost casatorit si a avut ca fii pe Iacob, Iosif, Simeon, Iuda si cel putin doua fiice (Mt. 13, 55-56).

Ca sa ramanem in adevar, trebuie sa precizam ca limba ebraica folosea termenul de "frate" (ah) atat pentru copiii nascuti din acelasi tata si aceeasi mama, cat si pentru fratii de levirat, nepoti, veri, unchi, nepoti etc. De exemplu, desi Avraam era unchiul luiLot, ei sunt numiti in Scriptura frati (Fac. 13, 8). Substantivul "ah" avea o conotatie mult mai larga, desemna si pe membrii aceluiasi trib ori semintie (Fac. 31, 32; Lev. 21, 10), cat si pe cei din alt trib invecinat, pe temeiul ca aveau un stramos comun (Deut. 2, 4-8; 23, 8).

Pentru a se nega cinstirea ce i se cuvine Maicii Domnului, unele persoane au afirmat contrar prorociei lui Iezechil "Poarta aceasta va fi inchisa, nu se va deschide si nici un om nu va intra pe ea, caci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi inchisa" (44, 2), ca Maica Domnului a avut si alti copii.

Dupa cum stim, Maica Domnului nu este scoasa din conditia omeneasca generala. Ea s-a nascut cu pacatul stramosesc, dar prin vietuirea sa si prin lucrarea lui Dumnezeu a devenit persoana aleasa sa-L nasca pe Fiul lui Dumnezeu. Asadar, intruparea Domnului a fost posibila nu doar datorita lucrarii dumnezeiesti, ci ca rod al sinergiei dintre lucrarea dumnezeiasca si cea a Maicii Domnului. Vreau sa atrag atentia ca Maica Domnului s-a nevoit sa devina vas ales si imi este imposibil sa accept ca dupa ce ea L-a nascut pe Hristos, a dorit sa nasca si alti fii potrivit randuielii firesti, prin legaturi trupesti.

Cat priveste fiii lui Iosif, logodnicul Maicii Domnului, sunt mai multe puncte de vedere. Sunt teologi care afirma ca Iosif nu a fost casatorit cu Maria, sora Maicii Domnului, invocand Traditia care ne vesteste ca Parintii Ioachim si Ana n-au avut-o ca fiica decat pe Sfanta Fecioara. Pe de alta parte, ar fi fost un caz nemaintalnit la evrei, ca parintii sa daruiasca acelasi nume ambelor fiice. Dar chiar daca cei patru fii: Iacob, Iosif, Simeon si Iuda (Mt. 13, 55) provin dintr-o casatorie cu o femeie care nu a fost sora Maicii Domnului, se pierde din vedere ca acestia nu pot fi numiti frati ai Domnului dupa tata, pentru ca Iosif nu i-a fost tata Domnului, El a fost conceput in chip supranatural.

Faptul ca nicaieri in Scriptura "fratii Domnului" nu sunt numiti fiii Mariei, ne descopera ca noi trebuie sa vedem in cuvintele "fratii si surorile Lui" pe rudele sau verii lui Hristos.

In sens spiritual, fiecare dintre noi este chemat sa devina frate al lui Hristos. PrinBotez primim nu numai iertarea pacatelor, ci si harul infierii, devim fii ai Parintelui ceresc si, implicit, frati ai lui Hristos. Iata ce spune Sfantul Apostol Pavel: "Si celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu, care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut" (Ioan 1, 12-13).

Sa ne intareasca Dumnezeu sa nu pierdem niciodata inrudirea cu El.

Sfantul Apostol Simeon,ruda Domnului

Mareste imaginea.

Sfantului Apostol Simeon a fost fiul lui Cleopa, fratele lui losif, logodnicul Maicii Domnului. Sfantul Simeon a facut parte din cei Saptezeci de Apostoli ai Mantuitorului. Acesta a predicat Evanghelia lui Hristos in ludeea.

Dupa moartea Sfantului Apostol Iacob, varul sau, Sfantul Apostol Simeon a fost numit Episcop al Ierusalimului, pastorind pana la o varsta inaintata. Traditia spune ca atunci cand a primit cununa muceniciei, in timpul imparatului Traian, Sfantul Apostol Simeon avea peste o suta de ani. Izbucnind in Palestina o persecutie atat asupra iudeilor, cat si asupra crestinilor, batranul Episcop Simeon a fost prins si supus la chinuri cumplite. Sfantul Apostol Simeon a murit fiind rastignit asemenea Domnului.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:

- Sfantului Cuvios Ioan Marturisitorul;

- Sfintilor Apostoli Aristarh, Marcu si Zinon;

- Sfantului Mucenic Puplie;

- Sfantului Evloghie primitorul de străini;

- Sfantului Mucenic Lolion cel nou;

- Sfantului Preacuvios Stefan, Episcopul Vladimirului;

Maine, 28 aprilie, facem pomenirea Sfintilor Apostoli Iason si Sosipatru.

Spalarea picioarelor in Joia Mare

In Sfanta si Marea Joi din Saptamana Patimilor, exista obiceiul ca in unele manastiri, staretul sa spele picioarele a doisprezece din vietuitorii manastirii pe care o conduce. Acest ritual se face in amintirea spalarii picioarelor Apostolilor de catre Hristos, inainte de Cina cea de Taina. Randuiala cere ca cel mai mare sa spele picioarele celor mai mici, asa cum a facut Mantuitorul. Aceasta randuiala desi este prezenta in cartile de slujba, nu este obligatorie.

Potrivit randuielii, dupa spalarea picioarelor, staretul rosteste aceasta rugaciune: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce, dupa multa mila Ta, Te-ai smerit pe Tine insuti luand chip de rob; Care in vremea patimilor Ta le celor mantuitoare si facatoare de viata, de bunavoie ai voit a cina cu Sfintii Tai Ucenici si Apostoli, si dupa aceea Te-ai incins cu fota si ai spalat picioarele lor, dandu-le lor chip de smerenie si de dragoste u nul catre altul, si ai zis: Precum am facut Eu voua, asa si voi sa faceti unul altuia, insuti si acum Stapane, vino in mijlocul nevrednicilor robi lor Tai, care urmam pildei Tale si spala toata intinaciunea si necuratia sufletelor noastre ; ca spaland praful ce s-a lipit de noi prin pacate si stergandu-ne unul pe altul cu stergarul dragostei, sa putem placea Tie in toate zilele vietii noastre si sa aflam mila inaintea Ta”.

Ritualul spalarii picioarelor este o invitatie la smerenie si un indemn de a lua aminte ca nu suntem unii mai mari decat altii.

In Israel, ceremonia spalarii picioarelor, se oficiaza pe un podium ridicat in curtea Sfantului Mormant. Acolo, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, patriarhul spala picioarele a doisprezece episcopi. Interesant este ca in jurnalul lui Necolae Ses, un pelerin in Tara Sfanta in anul 1870, se mentioneaza ca la Ierusalim, tuturor pelerinilor le erau spalate picioarele de catre monahi. Cei care participau la acest ritual, primeau un fel de "certificat de inchinator la Locurile Sfinte".

Spalarea picioarelor in Sfanta Scriptura

Sfantul Ioan Evanghelistul ne marturiseste ca Hristos, ridicandu-se de la masa, S-a incins cu un stergar (In 13, 4) si a spalat picioarele ucenicilor. Cand ajunge la Simon Petru, acesta se impotriveste: "Nu-mi vei spala picioarele in veac”. Hristos ii raspunde: "Daca nu te voi spala, nu ai parte de Mine” (13,8). In urma acestor cuvinte Petru exclama: "Doamne, spala-mi nu numai picioarele, ci si mainile si capul”, la care Mantuitorul spune: "Cel ce a facut baie n-are nevoie sa-i fie spalate decat picioarele, caci este curat tot. Si voi sunteti curati, insa nu toti” In (13,10)

Sfantul Chiril al Alexandriei sustine ca spalarea a avut si un caracter purificator. Era necesar ca Apostolii sa fie curati spre a primi Trupul si Sangele Sau, la Cina cea de Taina. Aceasta spalare ar confirma ipoteza unui botez anticipat, prin care Hristos i-a curatat pe ucenici de pacate.

Prin gestul spalarii picioarelor, Mantuitorul le descopera Apostolilor smerenia, dar prin acest act Hristos a urmarit sa trezeasca in Iuda intoarcerea la El si sa renunte la hotararea de a-si vinde Invatatorul.

Spalarea picioarelor - indemn la slujire

Omul in Hristos nu poate fi decat slujitor. Mantuitorul spaland picioarele ucenicilor Sai, a zis: "Pilda am dat voua; precum v-am facut eu voua, sa faceti si voi" (Ioan 13, 15). Omul prin pacat a cazut din slujire in contraslujire. Spalarea picioarelor este o interventie tamaduitoare. Ea ii descopera omului slujirea prin care poate scapa de mandrie si astfel, poate incepe sa slujeasca corect.

Slujirea, dupa modelul secular al timpului, implica un model de relatie umana bazata pe conditia de superior-inferior. Mantuitorul schimba radical aceasta relatie. Slujirea devine acum privilegiu, nu povara sau corvoada, privilegiul de a te darui altora pana la jertfa.

Sfantul Mucenic Sava de la Buzau

Sfantul Mucenic Sava s-a nascut in anul 334, intr-un sat din zona Buzaului. Parintele sau duhovnicesc era preotul Sansala. Cei doi erau calugari misionari in tinutul Buzaului unde, probabil, era si o episcopie si converteau la crestinism numerosi daco-romani, goti si "barbari" inchinatori la idoli.

In actul martiric al Sfantului Mare Mucenic Sava, se spune ca in primavara anului 372, a treia zi de Pasti, noaptea, ostasii lui Athanaric, au prins pe preotul Sansala, cat si pe fericitul Sava, i-au legat si i-au batut, facandu-le multe rani pe trup, ca sa se inchine idolilor si sa manance cele jertfite lor. Sfantul Sava, infruntandu-i cu barbatie, a fost condamnat la moarte prin inecare. Legandu-i un lemn de gat, l-au aruncat in raul Buzau.

Asa s-a savarsit Sfantul Mucenic Sava la varsta de 38 de ani. Martiriul sau a avut loc la 12 aprilie, 372. Moastele sale au fost luate de crestini si de preotul Sansala si ascunse. Apoi, de frica gotilor, "au fost trecute din tara barbara in Romania", adica in Imperiul Roman, la episcopul Ascholius al Tesalonicului, de origine din Capadocia.

Prin anii 373-374, la cererea Sfantului Vasile cel Mare catre dregatorul Scitiei Mici, Iunius Soranus, "de a-i trimite moaste de sfinti", prezbiterii din Dacia au trimis moastele Sfantului Mucenic Sava la Cezareea Capadociei, insotite de o scrisoare. Scrisoarea, intocmita de un preot invatat din Dacia sau de Sfantul Bretanion de la Tomis, poarta titlul "Epistola a Bisericii lui Dumnezeu din Gotia (Dacia) catre Biserica lui Dumnezeu ce se gaseste in Capadocia si catre toate Bisericile locale ale Sfintei Biserici universale". Ea a fost adresata, deci, tuturor Bisericilor locale, nu numai celei din Capadocia, dandu-i-se un caracter ecumenic, universal, cautand sa faca cunoscut tuturor ca si in Dacia Carpatica sunt martiri pentru Evanghelia lui Hristos.

Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfantului Vasile, episcopul cetatii Pariei din Asia Mica;

- Cuvioasei Antuza;

-  Sfintilor Mucenici Dima si Protion;

- Cuviosilor Mucenici Mina, David si Ioan; 

- Cuviosului Parintelui nostru Acachie cel Nou; 

- Cuviosului Isaac Sirul; 

- Sfantului lerarh Zenon Marturisitorul, episcopul Veronei;

Maine, facem pomenirea Sfantului Mucenic Artemon.

Joia din Saptamana Patimilor

Denia celor 12 Evanghelii si scoaterea Sfintei Cruci

Joia din Saptamana Patimilor este cunoscuta ca fiind ziua in care se citesc cele 12 Evanghelii si se scoate Sfanta Cruce in naosul bisericii. Aducerea Sfintei Cruci din Sfantul Altar si asezarea ei in mijlocul bisericii, are loc dupa citirea Evangheliei a V a, atunci cand preotul spune: "Astazi S-a spanzurat pe lemn Cel Ce a intins pamantul pe ape". Sfanta Cruce ramane in mijlocul bisericii pana vineri, cand este readusa in Sfantul Altar.

La Ierusalim, incepand cu orele 16.00, se face o procesiune cu Sfanta Cruce. Procesiunea incepe de la Pretoriu si se termina la Sfantul Mormant. Credinciosii strabat drumul pe care Mantuitorul a purtat Crucea Rastignirii.

Joia Patimilor - scoaterea Sfantului Agnet pentru impartasirea bolnavilor

In Joia Mare, in cadrul Proscomidiei, pe langa Sfantul Agnet, care se foloseste la Sfanta Liturghie din ziua respectiva, se mai scoate inca un Agnet, care se sfinteste impreuna cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat. Al doilea Agnet va fi pastrat pana in Martea Luminata cand este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce a fost sfaramat, este asezat intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Acest Agnet este folosit de-a lungul intregului an pentru impartasirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserica din motive bine intemeiate.

Joia Patimilor - sfintirea Sfantului si Marelui Mir

Joia Patimilor este si ziua in care au loc sfintirea Sfantului si Marelui Mir, materia sfintita care se foloseste la Taina Mirungerii, sfintirea bisericilor, sfintirea altarelor, a antimiselor si pentru reprimirea in Ortodoxie a celor cazuti de la dreapta credinta. Mentionam ca sfintirea Sfantului si Marelui Mir nu se savarseste in Joia Patimilor fiecarui an, ci doar atunci cand se constata ca nu mai exista Mir pentru un an de zile.

In Joia din Saptamana Sfintelor Patimi, praznuim spalarea picioarelor ucenicilor de catre Hristos, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul Patimilor prin vinderea Domnului.

Spalarea picioarelor ucenicilor

In amintirea spalarii picioarelor Apostolilor de catre Hristos, exista obiceiul ca in Joia din Saptamana Patimilor, in unele manastiri, staretul sa spele picioarele a doisprezece din vietuitorii manastirii pe care o conduce.

In Israel, ceremonia spalarii picioarelor, se oficiaza pe un podium ridicat in curteaSfantului Mormant. Acolo, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, patriarhul spala picioarele a doisprezece episcopi. Interesant este ca in jurnalul lui Necolae Ses, un pelerin inTara Sfanta in anul 1870, se mentioneaza ca la Ierusalim, tuturor pelerinilor le erau spalate picioarele de catre monahi. Cei care participau la acest ritual, primeau un fel de "certificat de inchinator la Locurile Sfinte".

Spalarea picioarelor ucenicilor este o invitatie la smerenie, slujire, daruire pentru ceilalti pana la jertfa.

Cina cea de Taina si instituirea Sfintei Euharistii

In cadrul Cinei de Taina a fost instituita Sfanta Euharistie. Facem precizarea ca pentru poporul evreu Pastile semnifica trecerea din robia egipteana la libertate. In amintirea acestui eveniment, fiecare familie iudaica sacrifica un miel si-l mananca cu azima (paine nedospita, deoarece nu au avut timp sa lase aluatul sa creasca) si ierburiamare. Azima este simbolul robiei, al mizeriei indurate ca robi, iar ierburile amare semnifica viata petrecuta de israeliti in timpul robiei egiptene.

Mielul jertfit si mancat de evrei cand serbau Pastile era o prefigurare a lui Hristos, Mielului lui Dumnezeu Care ridica pacatele lumii (Iesirea 12, 46) si Se ofera ca hrana pentru viata vesnica.

La aceasta Cina, Mantuitorul Se daruieste pe Sine sub chipul painii si al vinului. S-a daruit si continua sa Se daruiasca in cadrul fiecarei Liturghii.

Rugaciunea din gradina Ghetsimani

In gradina Ghetsimani, Mantuitorul supune vointa Sa omeneasca celei dumnezeieisti. Acest lucru reiese din cuvintele: "Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta, insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti" (Matei 26, 39). Este momentul in care "Iisus s-a cununat in duh cu moartea", dupa cum marturiseste parintele Staniloae. Prin ambele vointe Hristos a dorit mantuirea noastra: prin cea dumnezeiasca binevoind impreuna cu Tatal si cu Duhul , iar prin cea omeneasca facandu-Se ascultator Tatalui. Asa a indreptat firea noastra in Sine si prin ea si pe cea din noi.

Ceea ce s-a petrecut in acea noapte la Ghetsimani, ramane pentru noi model si putere spre izbavire. Dupa cum Hristos a intarit vointa omeneasca in directia celor dorite de Dumnezeu, asa se intampla si cu cei care cer cu credinta "faca-Se voia Ta precum in cer asa si pe pamant".

Invierea lui Lazar

Invierea lui Lazar este sarbatorita in Biserica Ortodoxa cu o zi inainte de Florii. Din Evanghelii aflam ca Lazar era fratele Martei si al Mariei si locuia in Betania. Aceasta localitate se afla in Tara Sfanta si este asezata pe una din culmile pietroase din sud-estul Muntelui Maslinilor.

In zilele care au premers Patimii Sale, Hristos se afla dincolo de Iordan, in Pereea, intr-un tinut pustiu. Aici va primi vestea ca Lazar era grav bolnav si ca este asteptat sa-l vindece. Evangheliile nu mentioneaza ce boala avea, insa, fara indoiala era o boala fara vindecare. Hristos nu pleaca spre Lazar, decat dupa doua zile de la aflarea acestei vesti. Ajunge in Betania, impreuna cu ucenicii Sai, in cea de-a patra zi de la moartea lui Lazar.

La intrarea in sat este intampinat de Marta cu urmatoarele cuvinte: "Doamne, daca ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit". Hristos ii raspunde: "Eu sunt invierea si viata!", adica El este Cel care a adus de la nefiinta la fiinta toate si Cel care are putere sa biruiasca moartea.

La intrebarea lui Hristos: "Unde l-ati pus?", cei din jur au raspuns: "Doamne, vino si vezi". In cartea de cult (Triod) se spune: "Ca un muritor ai intrebat, iar ca un Dumnezeu ai inviat". Lucrarile omenesti se impletesc cu cele dumnezeiesti. Toate actiunile savarsite de Hristos fiind teandrice, fiecare din ele poarta poarta pecetea ambelor firi, desi uneori precumpaneste elementul omenesc si alteori cel divin.

Sunt persoane care sustin ca Fiul nu este de o fiinta cu Tatal. Invoca faptul ca Hristos a dat dovada de nestiinta, de vreme ce a intrebat "Unde l-ati pus". Ori Dumnezeu este atotstiutor. Ca sa nu cadem si noi in eroare, Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune ca daca numim nestiinta aceasta intrebare a lui Iisus, atunci trebuie sa numim nestiinta si intrebarea Tatalui din rai: "Adame unde esti?" sau pe cea adresata lui Cain: "Unde este Abel fratele tau?". Dar nici Tatal, dupa Vechiul Testament, n-a fost nestiutor, nici Fiul, dupa Noul Testament, nu este.

Invierea lui Lazar simbol al invierii de obste

Potrivit Sfintelor Evanghelii, Hristos va plange in fata mormantului lui Lazar. El va lacrima din mila pentru toata firea omeneasca, nu doar pentru Lazar, ci pentru intreaga fire omeneasca intrata in stricaciune. Va cere sa fie data la o parte piatra de la usa mormantului, ii va multumi Tatalui pentru minunea ce avea sa se intample si apoi il va chema pe Lazar afara. Acesta iese din mormant asa cum fusese ingropat: infasurat in giulgiu si cu mahrama pe fata.

Strigarea lui Hristos, cand il cheama pe Lazar din mormant, este vazuta ca un chip al chemarii din pamant a tuturor mortilor la invierea de obste, care va fi o chemare a tuturor la judecata finala. Parintele Dumitru Staniloae afirma ca un astfel de cuvant sau o astfel de putere trebuie sa fi folosit Dumnezeu Cuvantul si la crearea lumii. Dar atunci le-a creat pe toate pe rand, pe cand la invierea de obste va chema trupurile tuturor deodata la o noua viata. Trebuie observat ca in cazul lui Lazar biruinta asupra mortii nu a fost definitiva, deoarece la el a avut loc o reinsufletire a trupului sau pamantesc. Numai in Hristos moartea va fi pe deplin invinsa.

Invierea lui Lazar si Taina Pocaintei

Lazar s-a imbolnavit, a murit, dar a inviat pentru ca era prieten al lui Hristos. Deci, nimeni nu trebuie sa-si piarda nadejdea, chiar daca se afla in raul extrem. In ceea ce s-a intamplat cu Lazar, prin dezlegare, aflam ceea ce se implineste cu fiecare dintre noi cand este scapat din moartea sufleteasca. Prin pocainta omul devine viu. Dar aceasta nu ajunge, este nevoie si de dezlegarea pe care o da preotul, dupa cum a fost nevoie ca si Lazar sa fie dezlegat de Apostoli la porunca Mantuitorului.

Lazar episcop al Ciprului

Dupa omorarea arhidiaconului Stefan, Lazar impreuna cu surorile lui, au mers in insula Cipru. Era si el cautat pentru a fi omorat. Cand Pavel si Barnaba, aflati in prima lor calatorie misionara, au poposit in Cipru, l-au intalnit acolo si l-au hirotonit episcop al Ciprului. Traditia spune ca, dupa ce a fost inviat de Hristos, a mai trait 30 de ani, apoi a murit.

A fost ingropat in localitatea Larnaca din Cipru. Peste mormantul lui s-a zidit o bisericuta. Pe la 890, imparatul Leon Inteleptul a mutat moastele la Constantinopol. In schimbul sfintelor moaste, a oferit bani si mesteri care au ridicat, in Larnaca, biserica "Sfantului Lazar", care se vede si astazi. In 1204, cand cruciatii au cucerit Constantinopolul, au dus in Occident moastele lui Lazar. Pastrate initial in Marsilia, au fost purtate apoi in alte locuri, incat astazi s-a pierdut urma lor. In anul 1972, in timpul lucrarilor de restaurare a bisericii "Sfantul Lazar" din Larnaca, s-a descoperit sub altar un sicriu din marmura cu un fragment din moastele sfantului. Pe sicriu scrie: "Lazar cel de a patra zi, prietenul lui Hristos".

La fiecare pomenire a celor adormiti, Sfantul Lazar este chemat sa se roage pentru ei: "...pentru rugaciunile sfantului si dreptului Lazar cel inviat a patra zi din morti..."

Sa ne identificam cu Lazar

Parintele Alexander Schmemann ne atrage atentia ca toata saptamana a sasea aPostului Mare ne invita sa devenim martorii celor intamplate cu Lazar si sa ne identificam cu el. Astfel, luni ni se spune: "Astazi, umbland Hristos pe langa Iordan, I S-a aratat boala lui Lazar...", marti: "Ieri si astazi a fost boala lui Lazar...", miercuri: "Astazi, Lazar, murind, este ingropat si il jelesc surorile...", joi: "Doua zile are astazi Lazar cel mort", iar vineri: "Maine, Domnul vine sa ridice pe fratele cel mort al Martei si al Mariei".

Dureros pentru noi este ca ne-am obisnuit cu moartea, atat de mult incat am ajuns sa o consideram fireasca. Nu mai suntem constienti de faptul ca omul nu a fost creat sa moara, ca moartea a fost inghitita de biruinta (1Cor. 15, 50-54). Invierea lui Lazar este invitatia sau chemarea de a iesi din moarte si a intra in Viata.

Sfintii Mucenici Agatopod si Teodul

Agatopod era diacon, iar Teodul era citet in Biserica din Tesalonic. Agatopod era impodobit cu batranetile cele cinstite, iar Teodul cu tineretea cea plina de intreaga intelepciune [fecioria trupeasca si sufleteasca]. In timpul prigoanelor lui Diocletian impotriva crestinilor acestia doi au fost chemati la curtea imparatului. Ei au raspuns cu bucurie si, tinandu-se de mana, au pasit impreuna la judecata si au strigat: "Crestini suntem!". Toate indemnurile judecatorilor sa se lepede de Hristos si sa se inchine la idoli au ramas zadarnice. Dupa ce au fost aruncati in temnita si infometati lunga vreme, ei au fost osanditi la moarte prin inecarea in mare. Li s-au legat mainile la spate, li s-au legat pietre grele la gat, si au fost dusi la locul de unde aveau sa fie aruncati in mare. Cand se pregateau sa il arunce pe Agatopod in adancuri, acesta a strigat: "Iata botezul nostru cel de al doilea, cel care spala toate pacatele noastre, asa incat curati sa ne infatisam noi inaintea Domnului nostru Iisus Hristos." La scurta vreme dupa uciderea mucenicilor, trupurile lor au fost duse de valuri la mal, iar credinciosii le-au luat si le-au ingropat cu cinste. Sfantul Teodul le-a aparut cunoscutilor sai ca un inger de lumina imbracat in strai luminos, poruncindu-le sa imparta ce mai ramasese din averile sale saracilor. Acesti slaviti si minunati ostasi ai lui Hristos au suferit mucenicia cu cinste in timpul imparatiei lui Diocletian, in timp la Tesalonic stapanea cezarul Faustin, in anul 303.

Tot in aceasta zi facem pomenirea:
- Sfintilor mucenici Claudie, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Serapion si Nichifor;
- Preacuvioasei Maicii noastre Teodora cea din Tesalonic;
- Sfintilor mucenici Teodora si Didim;
- Sfantului mucenic Termu;
- Sfantului Mucenic Pompie;
- Sfantului Zinon si sfintilor mucenici Maxim si Terentie;
- Sfantului nou mucenic Gheorghe, care s-a nevoit in noul Efes, in anul 1801, si care prin sabie s-a savarsit.