Cel mai vechi imn inchinat Maicii Domnului

In randuiala Vecerniei zilelor de rand din Postul Mare intalnim cel mai vechi imn liturgic inchinat Maicii Domnului, "Sub milostivirea ta” (greaca:Ὑπὸ τὴν σὴν εὐσπλαγχνίαν; latina: Sub tuum praesidium): "Sub milostivirea ta scapam, Nascatoare de Dumnezeu. Rugaciunile noastre nu le trece cu vederea in nevoi, ci din primejdii ne izbaveste pe noi, una curata, una binecuvantata".

Aceasta rugaciune se regaseste, atat in riturile liturgice rasaritene, cat si apusene, de-a lungul timpului, existand mai multe variante textuale. Cea mai veche forma a acesteia, initial scrisa in limba greaca si folosita in cadrul slujbelor din perioada Craciunului de catre crestinii copti, dateaza de la anul 250 d.Hr.. Pe langa textul in limba greaca, vechi versiuni pot fi intalnite in limbile copta, siriaca, armeana si latina.

Imnul "Sub milostivirea ta” descoperit pe un papirus din secolul al III-lea

Textul acestei rugaciuni a fost descoperit in anul 1917 printre papirusurile egiptene achizitionate de Biblioteca John Rylands din Manchester. Pe un fragment de papirus masurand 18 cm/ 9,4 cm, se afla aceasta scurta rugaciune scrisa in limba greaca.

C.H. Roberts a publicat pentru prima data acest document in 1938. Initial, acesta a datat papirusul in secolul al IV-lea, gandind ca este imposibil sa intalneasca referirea la Fecioara Maria ca "Theotokos” (Nascatoare de Dumnezeu) inainte de acest secol (vom vedea insa ca expresia Teotokos era folosita in Alexandria inainte de anul 250 d.Hr.). Insa colegul acestuia E. Lobel, impreuna cu care a colaborat la editarea papirusului Oxyrhynchus, bazandu-si argumentele numai pe analiza paleografica, a sustinut ca textul nu poate fi mai vechi de secolul al III-lea, fiind cel mai probabil scris intre anii 250 - 280 d.Hr.

Fiind o rugaciune in care se invoca ajutorul si mijlocirea Maicii Domnului s-a afirmat ca a aparut intr-un loc in care comunitatea crestina se afla intr-o primejdie iminenta, probabil in contextul persecutiilor ( din timpul lui Valerian sau Deciu).

 Imnul "Sub milostivirea ta” - insemnatate teologica

Descoperirea si daterea acestei rugaciuni sunt de mare importanta intrucat ofera liturgistilor informatii pretioase cu privire la dezvoltarea cultului Maicii Domnului in primele secole crestine.

Asemenea celorlalte rugaciuni liturgice vechi, imnul "Sub milostivirea ta", este caracterizat de o simplitate si concizie a expresiilor. De asemenea, imnul contine si referinte biblice, ultimul cuvant "binecuvantata”, trimitand la salutul Elisabetei: "Binecuvantata esti tu intre femei” (Luca 1,42)

Mai mult, acest imn sintetizeaza trei adevaruri de credinta fundamentale: 1. alegerea speciala a Maicii Domnului de catre Dumnezeu ("una binecuvantata”); 2. pururea fecioria Maicii Domnului ("una curata”); 3. numele de Theotokos - Nascatoare de Dumnezeu - adresat Maicii Domnului.

Termenul Theotokos prezent in textul acestei rugaciuni, in timpul secolului al III-lea, cu 200 de ani mai devreme de precizarea sa teologica in contextul ereziei lui Nestorie ( Sinodul al V-lea Ecumenic de la Efes din anul 431) i-a creat probleme lui C. H. Roberts, editorul textului egiptean, legate de datarea rugaciunii.

De altfel, termenul Theotokos nu este insa o inovatie a secolului al V-lea. In timpul secolului al IV-lea, termenul era destul de popular in Alexandria (find intalnit la Sfantul Alexandru al Alexandriei, Sfantul Atanasie, Sfantul Serapion de Thmuis, Didim cel Orb), precum si in Arabia, Palestina, Capadocia (Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie de Nazianz) si chiar in randul arienilor (Asterie Sofistul).

Mai mult, termenul poate fi intalnit chiar in secolul al III-lea, in scrierile scolii din Alexandria. Potivit marturiei istoricului bisericesc Socrates, Origen l-ar folosit in comentariul sau - din pacate pierdut - la Epistola catre Romani. Ucenicul acestuia, Episcopul Dionisie al Alexandriei, a folosit la randul sau termenul "Theotokos” in jurul anului 250, intr-o epistola catre Paul de Samosata. Este interesant de notat ca termenul nu a ramas doar un concept teologic, primind o dimensiune liturgica in Egipt, in aceeasi perioada. Este dificil de mentionat insa daca discursul teologic a influnetat rugaciunea liturgica sau vice-versa.

Astfel stand lucrurile, putem intelege mai bine atitudinea Sfantului Chiril al Alexandria impotriva ereziei nestoriene in secolul al V-lea, cand termenul Theotokos era deja, de mai multa vreme, parte a traditiei crestine traite si cantate in liturghia din Alexandria.

Imnul "Sub milostivirea ta” - context liturgic

Initial, rugaciunea "Sub milostivirea ta"  era folosiata in cultul coptilor, in cadrul slujbei Vecerniei oficiate in perioada Craciunului. De asemenea, rugaciunea este intalnita in riturile liturgice bizantin, roman si ambrozian.

In ritul liturgic bizantin, imnul este cantat in timpul Vecerniei zilelor de rand din Postul Mare, dupa cele trei tropare: Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, Troparul Sfantului Ioan Botezatorul si Troparul Sfintilor Apostoli.

Contextul liturgic al cantarii este legat de incheierea slujbei de seara si de plecarea credinciosilor. Cantarea lui Simeon ("Acum slobozeste pe robul tau, Stapane, dupa cuvatul Tau in pace") in care se invoca credinta in purtarea de grija a lui Dumnezeu, este urmata,  in plan liturgic, de imnul "Sub milostivirea ta", in care invocam purtarea de grija a Imparatesei Cerurilor.

Daca, in fiecare din aceste rituri, in pofida vechimii sale, imnul Sub milostivirea ta, detine insa un loc smerit, aproape marginal, nu acelasi lucru il putem spune despre locul pe care il ocupa in inimile credinciosilor, aceasta fiind unul dintre cele mai indragite imne liturgice.

Urmand insa Bisericii Ortodoxe Ruse, in Biserica Ortodoxa Romana aceasta cantare liturgica este interpretata si in afara perioadei Postului Mare, in special la Sfanta Liturghie, in timpul impartasirii preotului.

Atat in traditia liturgica rusa, cat si in cea romana, varianta muzicala cea mai raspandita a acestui imn apartine lui Dimitrie Bortniansky.

In traditia rusa, la sfarsitul acestui imn au fost adaugate si invocarile: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi!; Sfintilor Arhangheli, rugati-va lui Dumnezeu pentru noi!; Toti sfintii, rugati-va lui Dumnezeu pentru noi!".

Sfintii Cuviosi Ioan Casian si Gherman

Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe Sfintii Cuviosi Ioan Casian si Gherman din Dobrogea pe 29 februarie in anii bisecti, iar in anii nebisecti - pe 28 februarie.

Cuviosul Ioan Casian s-a nascut in provincia romana Scythia Minor, in anul 360. A fost atras inca de mic de viata monahala. La varsta de 17 ani, pleaca in Palestina impreuna cu prietenul lui Gherman. Vor ramane amandoi, timp de doi ani, intr-o manastire din Betleem, unde se adancesc in canonul vietii monahale, apoi parasesc Palestina pentru Egipt, in dorinta de a cunoaste viata si invatatura marilor asceti.

In ciuda hotararii lor de a ramane aici, dupa un timp ii aflam, tot impreuna, la Constantinopol, unde il cunosc pe Sfantul Ioan Gura de Aur. Vazand curatia sufleteasca in care traiesc cei doi, acesta il hirotoneste diacon pe Casian si preot pe Gherman, potrivit varstei lor. Alaturi de el, Casian isi va desavarsi pregatirea teologica, dupa cum marturiseste in scrierile sale: "Eu sunt ucenicul si opera lui Ioan".

In anul 405, cei doi merg la Roma, unde incearca sa-l apere pe Sfantul Ioan Gura de Aur, patriarhul Constantinopolului, care in anul 404 fusese exilat pentru a doua oara. Se presupune ca aici, la Roma, Gherman a trecut la cele vesnice. Hirotonit preot, Casian ajunge la Marsilia, unde in anul 415, intemeiaza doua manastiri, una pentru barbati si alta pentru femei. Sfantul Ioan Casian este considerat intemeietorul monahismului in Franta si ocrotitorul Marsiliei. Se pare ca aici a murit in jurul anului 435, curand fiind cinstit ca sfant, la inceput in Marsilia si in sudul Frantei, pe data de 23 februarie.

Tot astazi, facem pomenirea:

Sinaxar 28 Februarie

 - Sfantului Vasile;

- Sfantului Mucenic Proteriu, arhiepiscopul Alexandriei;

- Sfantului Mucenic Nestor;

- Sfintelor Chira si Marana;

 - Sfintilor apostoli: Nimfas si Evvul;

Maine, 1 martie, facem pomenirea preacuvioasei Evdochia.

O femeie, ajunsa la spovedanie, a inceput sa-i marturiseasca preotului mai mult greselile sotului si mai putin propriile caderi. Desi preotul i-a spus ca ea trebuie sa-si marturiseasca doar propriile pacate, femeia nu s-a oprit din enumerarea pacatelor sotului ei. La final, duhovnicul i-a dat canon pentru pacatele ei - sa rosteasca de cinci ori pe zi rugaciunea "Tatal nostru", iar pentru pacatele sotului sa rosteasca de cinci ori pe zi "Crezul".

Femeia i-a raspuns preotului:

- De ce trebuie sa iau canon si pentru pacatele sotului?

Iar preotul i-a spus:
- Pentru ca le-ai marturisit. Altadata sa le marturisesti numai pe ale tale.

Sfantul Cuvios Vasile Marturisitorul

Sfantul Cuvios Vasile Marturisitorul a trait in timpul imparatului Leon Isaurul (717-741), cel care a luptat impotriva sfintelor icoane. Inca de tanar a luat hotararea sa urmeze calea monahala si sa traiasca in nevointa. 

Este numit "Marturisitorul" deoarece in timpul persecutiei iconoclaste a propovaduit cu fermitate adevarul de credinta, impreuna cu Sfantul Procopie Decapolitul, inaintea prigonitorilor sfintelor icoane. Pentru aceasta a fost inchis in temnita, patimind multe chinuri.

Dupa moartea Imparatului Leon Isaurul, Sfantul Vasile Marturisitorul a fost eliberat din temnita . A trait ca monah, in aspre nevointe duhovnicesti, pana la mutarea sa la cele vesnice.

Tot in aceasta zi facem pomenirea:

-  Sfantului Mucenic Proteriu, arhiepiscopul Alexandriei;

- Sfantului Mucenic Nestor, Episcop de Maghid;

- Sfintelor Chira si Marana;

- Sfintilor sase mucenici din Egipt; 

- Sfintilor apostoli: Nimfas si Evvul; 

- Sfantului Varsos, episcopul Damascului;

- Sfantului Mucenic Avrichiu;

- Sfintei Mucenite Chirana din Tesalonic; 

Maine, 29 februarie, sunt pomeniti Sfintii Cuviosi Ioan Casian si Gherman.

Un frate l-a intrebat pe avva Pimen: "Daca vad o greseala a fratelui meu, e bine s-o trec cu vederea?". Batranul i-a spus: "De fiecare data cand noi trecem cu vederea o greseala a fratelui nostru, si Dumnezeu ne trece cu vederea o greseala a noastra; si de fiecare data cand noi o dam in vileag pe-a fratelui, si Dumnezeu o da in vileag pe-a noastra".

Sfantul Procopie Decapolitul; Sfantul Talaleu; Inceputul Postului Sfintelor Pasti

Mareste imaginea.

Postul Sfintelor Pasti incepe anul acesta pe 27 februarie. Acest post, fiind cel mai lung si cel mai aspru din posturile de durata intalnite in Biserica Ortodoxa, este cunoscut si sub denumirea de Postul Mare. Tinand seama ca el aminteste si de postul celor 40 de zile tinute de Hristos inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), a primit si numele de Paresimi. In vechime, Postul Sfintelor Pasti avea menirea de a-i pregati pe cei ce urmau sa primeasca botezul in noaptea Invierii.

Mai multe informatii despre Postul Sfintelor Pasti

Sfantul Procopie Decapolitul

Sfantul Procopie Decapolitul, dupa cum ne arata numele sau, era din partile Decapolei, regiune situata langa Marii Galileii. Inca de tanar a imbratisat viata monahala. Sfantul Procopie s-a afirmat ca aparator al icoanelor in timpul perioadei iconoclaste din vremea imparatului Leon Isaurul. Din aceast motiv, Procopie a fost arestat si torturat cu salbaticie. Dupa moartea imparatului Leon, avand loc reabilitarea cultului sfintelor icoane in Biserica, Sfantul Procopie s-a intors la viata sihastreasca, unde a vietuit pana la o varsta inaintata. Sfantul Procopie a trecut la Domnul in veacul al IX-lea.

Sfantul Talaleu

Sfantul Talaleu, sirian de origine, a fost un mare nevoitor din prima jumatate a veacului al VI-lea. Initial, Sfantul Talaleu a fost monah in Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit de langa Ierusalim, iar mai apoi acesta a decis sa-si traiasca restul vietii intr-un cimitir. In acest loc, timp de multi ani, a indurat numeroase atacuri si loviri ale duhurilor necurate. Dumnezeu, l-a invrednicit pe cuvios cu harul facerii de minuni, acesta vindecand si alinand pe cei bolnavi si pe cei aflati in suferinta. Sfantul Talaleu a murit in jurul anului 460.

Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfantului mucenic Ghelasie;

- Preacuviosului Stefan;

- Sfantului mucenic Nisiu;

- Cuviosilor Asclipiu si Iacob;

- Cuviosului Timotei cel din Cezareea;

- Sfantului Rafael (Rafail), episcop de Brooklyn (+ 1915);
 

Maine, 28 februarie, facem pomenirea Cuviosilor Parinti Ioan Casian si Gherman din Dobrogea.

Postul Sfintelor Pasti

Postul Sfintelor Pasti incepe anul acesta pe 27 februarie. Acest post, fiind cel mai lung si cel mai aspru din posturile de durata intalnite in Biserica Ortodoxa, este cunoscut si sub denumirea de Postul Mare. Tinand seama ca el aminteste si de postul celor 40 de zile tinute de Hristos inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), a primit si numele de Paresimi. In vechime, Postul Sfintelor Pasti avea menirea de a-i pregati pe cei ce urmau sa primeasca botezul in noaptea Invierii.

Postul Sfintelor Pasti - felul postirii

In primele secole, unele persoane posteau doar in Vinerea Patimilor, altele doua zile inainte de Pasti, altii o saptamana, in vreme ce unii posteau opt saptamani.

La sfarsitul secolului al III lea, Postul Sfintelor Pasti a fost impartit in postul prepascal (Postul Paresimilor) care tinea pana la Duminica Floriilor, cu o durata variabila si Postul Pastilor (postul pascal), care tinea o saptamana, adica din Duminica Floriilor pana la cea a Invierii Domnului. Dupa Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325, Biserica de Rasarit a adoptat ca durata acestui post sa fie de sapte saptamani, durata prezenta si astazi.

Postul Mare era tinut cu rigozitate

Canonul 69 apostolic osandea cu excomunicarea pe credinciosi si cu caterisirea pe slujitorii Bisericii, in cazul in care acestia nu tineau Postul Sfintelor Pasti. Erau acceptate exceptiile, doar in caz de boala.

Liturghia din Postul Sfintelor Pasti

Liturghia, avand un caracter de sarbatoare si bucurie, iar Postul Sfintelor Pasti fiind un timp al infranarii, Sfintii Parinti au randuit ca in perioada acestui post sa nu se savarseasca Sfanta Liturghie decat sambata si duminica. In celelalte zile se poate oficia Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, cu exceptia zilelor aliturgice, cand nu se oficiaza nicio Liturghie. Liturghia Darurilor mai inainte sfintite a luat fiinta datorita dorintei unor credinciosi de a se impartasi si in cursul saptamanii. Amintim ca in cadrul acestei Liturghii, Sfintele Daruri sunt sfintite la Liturghia oficiata duminica, sunt pastrate pe Sfanta Masa, iar in cursul saptamanii, atunci cand se savarseste Liturghia Darurilor sunt oferite credinciosilor spre impartasire. Potrivit randuielii de postire a Bisericii, in zilele de rand din Postul Mare, se ajuneaza pana la apusul soarelui,  iar impartasirea se face seara dupa Vecernie.

In sambetele din Postul Mare se savarseste Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in primele cinci duminici de post se oficiaza Liturghia Sfantului Vasile cel Mare. In duminca Floriilor - Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in Saptamana Patimilor, joi si sambata, Liturghia Sfantului Vasile cel Mare.

"Daca am pacatuit, vom posti pentru ca am pacatuit. Daca n-am pacatuit, vom posti ca sa nu pacatuim. Sa dam ceea ce avem: postul, si vom primi ceea ce nu avem: nepatimirea".

Un monah avea datoria de a face zilnic mancare pentru 250 de persoane. Desi numarul era foarte mare, el niciodata nu era trist. 

Intr-o zi, staretul l-a intrebat cum reuseste sa fie tot timpul vesel. Monahul i-a raspuns:

- Eu muncesc ca pentru Dumnezeu. Insusi Mantuitorul spune: «Adevar va spun, intrucat ati facut unuia dintr'acesti foarte mici frati ai Mei, Mie Mi-ati facut».

De aici reiese ca omul poate indeplini orice munca cu voie buna, daca se gandeste ca a munci pentru aproapele inseamna a munci pentru Dumnezeu.

Duminica Lasatului sec de branza

Duminica Lasatului sec de branza

Iata-ne ajunsi la ultimele zile dinaintea Postului. Deja din timpul saptamanii lasatului sec de carne, care precede "Duminica Iertarii", doua zile - Miercurea si Vinerea - au fost rezervate spre o "postire" deplina: Sfanta Liturghie nu se va oficia, iar intreaga randuiala si tipicul slujbelor poarta caracteristicile liturgice ale Postului. Miercurea, la Vecernie, ne bucuram de venirea Postului prin acest imn minunat: "Rasarit-a primavara postului si floarea pocaintei. Deci sa ne curatim pe noi fratilor de toate spurcaciunea si Datatorului de lumina sa-I zicem: Slava Tie, Unule Iubitorule de oameni."

Biserica pomeneste apoi, in Sambata lasatului sec de branza, pe toti barbatii si femeile care au fost "luminati prin postire": sfintii, care sunt modelele pe care trebuie sa le urmam, calauzitori in dificila "arta" a postirii si a pocaintei. In nevointa la care suntem gata sa purcedem nu suntem singuri: "Veniti toti credinciosii sa laudam cetele cuviosilor parinti: pe Antonie capetenia, pe luminatul Eftimie; pe fiecare deosebi si pe toti impreuna si vietile acestor ca un alt Rai al desfatarii cu gandul socotindu-le..." Avem sprijinitori si pilde: "Multimile calugarilor, pe voi indreptatorilor parinti cuviosi, va cinstim; ca prin voi, pe cararea cea dreapta, cu adevarat a umbla am cunoscut".

In cele din urma vine ultima zi, numita de obicei "Duminica Iertarii" dar al carei nume liturgic trebuie de asemenea mentionat: "Izgonirea lui Adam din Rai". Aceasta denumire totalizeaza, intr-adevar, intreaga pregatire pentru Post. Acum stim ca omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoasterea lui Dumnezeu si pentru comuniunea harica cu El. Pacatul omului l-a lipsit pe om de acea viata binecuvantata iar existenta lui pe pamant s-a transformat intr-un exil. Hristos, Mantuitorul lumii, deschide usa raiului celui ce-L urmeaza iar Biserica, prin dezvaluirea frumusetii imparatiei lui Dumnezeu prin viata noastra, un pelerinaj catre patria noastra cereasca. Astfel, la inceputul Postului suntem ca si Adam: "Scosu-s-a Adam din Rai pentru mancare; pentru aceasta si sezand in preajma lui plangea tanguindu-se si cu glas de umilinta zicea: Vai mie ce am patimit cu ticalosul. O porunca am calcat a Stapanului meu si de tot binele m-am lipsit. Raiule preasfinte, cel ce esti pentru mine sadit si pentru Eva incuiat, roaga pe Cela ce te-a facut pe tine si pe mine m-a zidit ca sa ma satur de florile tale. Pentru aceasta si Mantuitorul catre dansul a zis: Zidirea mea nu voi sa piara ci voi sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina. Ca pe cel ce vine la Mine nu il voi goni afara."

Postul este eliberarea de sub robia noastra fata de pacat, din temnita "acestei lumi". Iar pericopa evanghelica a acestei ultime Duminici (Matei, VI, 14-21) stabileste conditiile acestei eliberari. Prima este postirea - refuzul de a accepta dorintele si indemnurile firii noastre decazute, ca fiind normale, efortul de a ne descatusa din stapanirea carnii asupra duhului. Pentru a fi eficace, totusi, postul nostru nu trebuie sa fie fariseic, nu trebuie sa ne "falim" intru acesta. Nu trebuie "sa ne aratam oamenilor ca postim, ci Tatalui nostru Care este in ascuns". Cea de-a doua conditie este iertarea - "ca de veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc". Biruinta pacatului, principalul semn al stapanirii sale asupra lumii, este dispersarea, izolarea, ura. Asadar, prima incercare de a sparge aceasta fortareata a pacatului este iertarea: reintoarcerea la unitate, la solidaritate, la iubire. A ierta este a pune intre mine si "vrajmasul" meu iertarea lui Dumnezeu insusi. A ierta este depasirea "punctului mort" in relatiile umane si raportarea lor la Hristos. Iertarea este "crapatura" imparatiei ceresti deschisa catre aceasta lume pacatoasa si decazuta.

Postul Pastelui incepe, de fapt, de la Vecernia din aceasta Duminica. Aceasta slujba unica, atat de adanca si frumoasa, lipseste din atat de multe biserici ale noastre. Totusi nimic nu destainuie mai bine "tonalitatea" Postului Mare in Biserica Ortodoxa; nicaieri nu se manifesta mai bine chemarea sa profunda catre om.

Slujba incepe cu o vecernie solemna, cu slujitori imbracati in vesminte luminoase. Stihurile care urmeaza Psalmului "Doamne strigat-am catre Tine..." anunta venirea Pastelui si, dincolo de Post, apropierea Pastelui! "Vremea postului sa o incepem luminat, supunandu-ne pe noi nevointelor celor duhovnicesti. Sa ne lamurim sufletul, sa ne curatim trupul. Sa postim precum de bucate asa si de toata patima, desfatandu-ne cu bunatatile Duhului. Intru care petrecand cu dragoste, sa ne invrednicim toti a vedea prea cinstita patima a lui Hristos, Dumnezeu si Sfintele Pasti, duhovniceste bucurandu-ne".

Urmeaza, apoi, Vohodul cu cantarea: "Lumina lina a Sfintei slave". Preotul slujitor inainteaza catre "locul cel inalt" din spatele altarului pentru a vesti Prochimenul de seara, care intotdeauna anunta sfarsitul unei zile si inceputul alteia. Prochimenul cel Mare al acestei zile vesteste inceputul Postului: "Sa nu intorci fata Ta de la sluga Ta; Cand ma necajesc degrab ma auzi ia aminte spre sulfetul meu, si-l mantuieste pre el".

Asculta melodia unica a acestui stih - aceasta strigare care dintr-o data umple biserica: "cand ma necajesc degrab ma auzi" - si vei intelege acest moment de inceput al Postului Mare: tainica intrepatrundere dintre deznadejde si nadejde, dintre intuneric si lumina. Toata pregatirea se apropie acum de sfarsit. Stau in fata lui Dumnezeu, in fata slavei si a frumusetii imparatiei Sale. Realizez ca apartin acesteia, ca nu am alt camin, nici o alta bucurie, nici un alt tel; realizez, de asemenea, ca sunt exilat din acest camin in intunericul si tristetea pacatului, "cand ma necajesc!". Iar in cele din urma imi dau seama ca numai Dumnezeu ma poate ajuta in aceasta durere, ca numai El poate "griji de sufletul meu". Pocainta este, mai presus de orice, o chemare disperata catre acel ajutor divin.

Repetam de cinci ori Prochimenul si iata ca Postul a sosit! Vesmintele luminate sunt puse deoparte; luminile sunt stinse. Cand preotul slujitor rosteste cererile pentru ectenia de seara, strana raspunde cu ceea ce se considera a fi "cheia Postului". Se citeste pentru prima oara rugaciunea de post a Sfantului Efrem Sirul, insotita de metanii. La sfarsitul slujbei credinciosii se apropie de preot, cerand unii altora iertare. In timp ce ei savarsesc acest ritual de impacare, pentru ca Postul Mare incepe prin aceste miscari ce exprima dragostea, reuniunea, fratia, strana intoneaza cantarile pascale. Vom rataci patruzeci de zile prin desertul Postului, dar la capat straluceste deja lumina Pastelui, lumina imparatiei lui Dumnezeu.

Duminica iertarii anunta Postul Sfintelor Pasti

Duminica din 26 februarie, ziua care precede intrarea in Postul Sfintelor Pasti, este numita Duminica izgonirii lui Adam din rai, dar siDuminica iertarii. Sfintii Parinti i-au dat acestei duminici si acest nume, pentru a ne arata ca nimeni nu poate intra in post daca nu este in pace cu semenii.

Dumnezeu nu poate fi trait de cel ce este in cearta cu aproapele. Caci El fiind iubire, este si iertare. Asa ca numai cel ce iarta se poate impartasi de aceasta iubire dumnezeiasca. Si pe cat de mult iarta, pe atat de mult se impartaseste de Dumnezeu.

Este un aspect pe care noi il neglijam de multe ori atunci cand vine vorba de iertare. Daca am facut cuiva rau, ne spunem ca este de ajuns sa-I cerem lui Dumnezeu iertare pentru fapta savarsita. Insa, Dumnezeu ne cere mai mult. Doreste sa mergem sa ne cerem iertare de la cei pe care i-am ranit prin cuvintele si faptele noastre si sa dam iertare tuturor celor ce o cer de la noi. Si ne cheama spre acest lucru, pentru ca ne vrea sa fim iubiti si de semeni.

Nu-i deloc usor sa renunti la dispretul fata de altii, acordand iertare, dar mai greu e sa te dai jos de pe aparenta superioritate si sa ceri iertare. Cel care a indeplinit aceste cereri, si-a pregatit inima sa-L primeasca pe Hristos.

Randuiala practicii liturgice a iertarii

In aceasta duminica exista o slujba unica, care din nefericire lipseste din multe biserici, ea fiind intalnita mai mult in manastiri.

La aceasta slujba, slujitorii sunt imbracati in vesminte luminoase, dar dupa oficiereaVecerniei, aceste vesminte nu vor mai fi imbracate pe toata durata postului.

In parohii, dupa oficierea Vecerniei, preotii, cu epitrahilul pus si sfanta cruce in mana, se pleaca in fata credinciosilor, cerandu-si iertare. Credinciosii se pleaca in fata preotilor, isi cer si ei iertare, apoi saruta crucea si mana dreapta a preotului. Dupa aceea se imbratiseaza intre ei, cerandu-si unul altuia iertare. In acesta vreme, se canta la strana Canonul Sfintelor Pasti.

In Muntele Athos, dupa Vecernie se intra in trapeza in procesiune, si se lasa sec de branza si oua, alimente care nu se vor mai consuma in vremea postului. In timpul mesei, se citeste un cuvant despre izgonirea lui Adam din rai sau un cuvant de indemn la post. La finalul mesei, monahii canta catavasiile canonului Acatistului, troparele hramului, incheind cu condacul Acatistului. Dupa rugaciunile de multumire, ramane o singura lumanare aprinsa pentru a se citi Pavecernita Mica. La sfarsitul ei, obstea ingenuncheaza si egumenul citeste o rugaciune de dezlegare. Egumenul, purtand epitrahilul si Evanghelia in mana dreapta, se opreste la usa spre a-si cere iertare de la ceilalti frati. Monahii fac o metanie inaintea lui, saruta Evanghelia si mana dreapta a acestuia, apoi fac unii catre altii metanii, cerandu-si iertare si isi ureaza "Post bun". Dupa ce si-au daruit unii altora iertare, se sting candelele si fiecare merge la chilia sa.

Sa luam aminte neincetat in acest post la cuvintele Mantuitorului: "Ca de veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal Cel ceresc; Iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre" (Matei 6, 14-15).

Post cu bucurii.

Policarp, sfantul nascut in temnita

Mareste imaginea.

Sfantul Policarp este sarbatorit in Biserica Ortodoxa pe 23 februarie. S-a nascut in temnita, in jurul anului 70, la Efes, deoarece parintii sai fusesera inchisi pentru ca nu lepadasera credinta in Hristos. La botez a primit numele Pangratie. Din scrierile Sfantul Irineu aflam ca Sf. Policarp a fost ucenic al Sfantului Apostol Ioan.

Inainte ca parintii lui sa fie martirizati, este dat in grija Calistei, o femeie bogata si credincioasa. Potrivit traditie, Pangratie va da saracilor tot ce va gasi in hambarele acesteia. Ca mama sa adoptiva sa nu fie tulburata de milostenia sa, se va ruga lui Dumnezeu si in urma rugaciunii, hambarele s-au umplut la loc. Datorita acestei minuni, Calista i-a schimbat numele din Pangratie in Policarp, adica "cel cu multe roade“.

Sfantul Policarp a fost hirotonit diacon si preot de Sfantul Vucol. Episcopii prezenti la inmormantarea Sfantului Vucol, l-au hirotonit episcop.

Sfantul Policarp in vizita la papa Anicet (154-168)

Sfantul Policarp, inainte de a fi martirizat, calatoreste la Roma cu scopul de a rezolva problema datei pascale. In vremea aceea,existau diferente legate de sarbatorirea Pastilor: unii serbau Invierea Domnului pe data de 14 Nisan (aprilie), indiferent in ce zi a saptamanii cadea, deci in acelasi timp cu Pastile evreiesc, iar altii in prima duminica, dupa 14 Nisan. Desi cei doi nu au ajuns la un acord, ei au ramas uniti.

Sfantului Policarp i se descopera modul in care va muri

Cu cateva zile inainte de a fi martirizat, a avut o vedenie: a vazut perna pe care dormea arsa in foc. Asa a inteles ca avea sa fie aruncat in foc.

La insistenta proconsulului Quadrat de a blestema pe Hristos, Policarp i-a raspuns: "De 86 de ani ii slujesc si nu mi-a facut nici un rau; cum pot eu sa blestem pe imparatul meu, pe Acela care m-a mantuit?” Pentru ca refuza sa jertfeasca zeilor, primeste pedeapsa de a fi aruncat in foc. Pentru ca focul nu se atingea de el, a fost strapuns cu sabia, insa, atat de mult sange a curs din el incat a stins focul. La rugamintea evreilor, trupul sau lipsit de viata a fost ars.

Osemintele sale cele "mai cinstite decat pietrele pretioase si mai scumpe decat aurul“ au fost luate de crestini. Sfintele moaste ale Sfantului Policarp sunt in Franta, pentru ca au fost luate de latini in timpul cruciadelor, iar o particica se pastreaza in Manastirea Zografu din Muntele Athos.

Epistola catre Filipeni a Sfantului Policarp

Sfantul Irineu al Lyonului marturiseste ca Sfantul Policarp a scris mai multe epistole "catre Bisericile vecine, pentru a le intari, si catre unii frati pentru a-i preveni si a-i indemna“. Dintre acestea, doar una a supravietuit, si anume, Scrisoarea sau Epistola catre Filipeni, pastrata doar intr-o traducere latina.

Epistola prezinta invatatura despre intruparea, moartea si invierea Domnului, impotriva celor care sustineau ca Hristos a avut un trup aparent si a filosofilor pagani. Cuprinsul ei indeamna la rugaciune pe conducatorii statului si ofera sfaturi practice pentru pastrarea credintei in Hristos.

Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfintilor Cuviosi Ioan, Moise, Antioh si Antonin;
- Sfintei Cuvioase Gorgonia, sora Sfantului Grigorie Teologul;
- Sfintei Mucenite Tea;
- Sfantului Mucenic Clement;
- Sfantului Cuvios Mucenic Damian;
- Sfintilor Cuviosi Zevina, Polihroniu, Moise si Damian;
- Sfantului Cuvios Damian de la Manastirea Esfigmen (Muntele Athos).

Maine, 24 februarie, Biserica serbeaza Intaia si a doua aflare a capului Sfantului Proroc Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului.