Duminica a treia din Postul Mare (a Sfintei Cruci)
Marcu 8, 34-38
'Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa şi-o va pierde, iar cine îşi va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela şi-o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere.'
† Daniel,
Patriarhul României
Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Paştilor se numeşte şiDuminica Sfintei Cruci. Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci începe cu îndemnul Mântuitorului ca fiecare om să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-I urmeze Lui. Apoi întreabă Mântuitorul: 'Ce-i foloseşte omului să câştige lumea aceasta, dacă îşi pierde sufletul său? '. Iar în partea ultimă a textului Evangheliei se spune că între cei prezenţi se află oameni care 'nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere'. Deşi textul Evangheliei acestei duminici este relativ scurt, el este foarte bogat în înţelesuri duhovniceşti legate atât de taina vieţii creştine, în general, cât şi de perioada aceasta a Postului Sfintelor Paşti.
Textul Evangheliei reprezintă o iniţiere sau o luminare a credincioşilor în urcuşul lor spre Înviere, spre Sfintele Paşti. Evanghelia ne spune că pentru a dobândi mântuirea, în primul rând trebuie să ne lepădăm de noi înşine, să ne luăm crucea noastră şi să-i urmăm lui Hristos, pentru că cel ce voieşte să-şi scape viaţa sa o va pierde, dar cine îşi pierde viaţa pentru Hristos şi pentru Evanghelie, acela şi-o va mântui. Aceste cuvinte ne arată că există o singură modalitate sau o singură cale pentru a ne mântui: aceea de a ne uni cu Dumnezeu. Cine voieşte să-şi scape viaţa prin sine, cu propriile sale forţe intelectuale şi fizice, se va pierde, iar cine se dăruieşte pe sine lui Hristos-Izvorul vieţii veşnice, chiar până la jertfa propriei sale vieţi, acela se va mântui. Iată de ce perioada Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti este un timp sfânt în care, prin post şi pocăinţă, ne dezlipim şi ne despătimim de ceea ce este rău în viaţa noastră, de tot ceea ce este păcat şi patimă egoistă, şi ne unim cu Hristos Cel Sfânt prin rugăciune şi fapte bune. Ne lepădăm de păcate prin post, prin înfrânare de la păcatele lăcomiei de plăcere, de avere şi putere, prin pocăinţă şi Spovedanie, ca apoi să ne unim cu Hristos prin rugăciune, Împărtăşanie şi fapte bune. În acest înţeles, Evanghelia ne spune că cine îşi pierde viaţa sau sufletul său pentru Hristos şi pentru Evanghelie, adică cel ce renunţă la voia sa proprie, egoistă şi păcătoasă, pentru a urma voia sfântă a lui Hristos, acela se va mântui, adică va dobândi viaţă veşnică. Cine trăieşte egoist, pentru sine, acela merge spre moarte, iar cine se dăruieşte în iubire curată lui Hristos şi semenilor merge spre viaţă veşnică, chiar dacă trece cu trupul său prin moarte, potrivit învăţăturii lui Hristos, Care zice: 'cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac' (Ioan 11, 25-26).
Harul lui Hristos transformă crucea noastră în cale spre Înviere
Al doilea mare adevăr pe care ni-l comunică Evanghelia din Duminica Sfintei Cruci este Taina crucii ca lumină a vieţii creştine. Evanghelia îndeamnă ca fiecare să se lepede de sine, adică să nu mai facă voia sa, ci voia lui Dumnezeu, să-şi ia crucea sa şi să urmeze lui Hristos. Aici crucea poate însemna dimensiunea nefericită a vieţii omului, partea ei de suferinţă sau durere, mai precis o boală, o neputinţă, o neîmplinire, o încercare, o constatare permanentă a finitudinii condiţiei umane, precum şi o permanentă răstignire a omului între idealul propus şi rezultatul obţinut, 'căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc' (Romani 7, 19). Pentru unul, crucea este o boală sau o patimă nevindecată, pentru altul, crucea este neîmplinirea unui ideal; pentru unul, crucea poate fi o stare nedorită, pentru altul, crucea poate fi o chemare neînţeleasă sau o şansă ratată. În multe feluri se poate înţelege cuvântul cruce, privit duhovniceşte, când îl referim la propria noastră viaţă. Totuşi, Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci este o Evanghelie a speranţei. Recunoscând noi povara vieţii sau neputinţa noastră, o aducem la Hristos, ca El să ne ajute să o purtăm. Astfel, neputinţa noastră va fi integrată în prezenţa iubirii Sale milostive, atotputernice şi smerite. Să lăsăm pe Hristos-Doctorul să lumineze viaţa noastră, să vindece neputinţele noastre sufleteşti şi trupeşti, să ne ajute să purtăm crucea vieţii noastre spre înviere, pe calea mântuirii. Cu alte cuvinte, necazul, încercarea, neputinţa pe care le avem nu trebuie să ne despartă de Dumnezeu sau să ne îndepărteze de Dumnezeu, ci să devină motive în plus pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Încercările şi suferinţele nu ne lasă neutri niciodată. Cei care trec prin multă suferinţă şi poartă o cruce grea nu mai pot fi oameni neutri sau indiferenţi în raport cu sensul şi taina vieţii. Necazul şi suferinţa pot să-i apropie sau să-i îndepărteze de Dumnezeu! Totul depinde de credinţa lor.
Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci ne îndeamnă să asumăm şi să purtăm crucea vieţii noastre şi să facem din ea drum spre înviere, adică prilej de apropiere şi de unire cu Hristos Cel Răstignit şi Înviat. Lui să-i cerem ajutor ca să fie alături de noi, să ne ajute să ne purtăm crucea spre înviere, aşa cum a purtat El Crucea Sa. Mai învăţăm, însă, din Evanghelia acestei zile şi adevărul pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a spus ucenicilor Săi: 'sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere' (Marcu 9, 1). Prin aceasta, Mântuitorul a vrut să arate taina Schimbării Sale la Faţă, eveniment care a avut loc nu cu mult timp înainte de pătimirea şi răstignirea Sa. Atunci, pe muntele Taborului, cei trei ucenici - Petru, Iacov şi Ioan - au văzut faţa lui Iisus strălucind ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina (cf. Matei 17, 2; Marcu 9, 2-3; Luca 9, 29), iar ucenicii Lui simţeau o pace şi o bucurie negrăită (cf. Matei 17, 4; Marcu 9, 5; Luca 9, 33). Această trăire sau experienţă minunată era pregustarea Împărăţiei lui Dumnezeu, ea fiind'dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt ' (Romani 14, 17). E foarte semnificativ faptul că în Evanghelia de azi Mântuitorul Iisus Hristos vorbeşte, în acelaşi timp, de Cruce şi de vederea slavei Împărăţiei lui Dumnezeu. În felul acesta, El pregăteşte pe ucenicii Săi să înţeleagă atât suferinţa Crucii, cât şi bucuria Învierii. Cel ce poartă crucea urmând lui Hristos merge spre Înviere, pentru că lumina Împărăţiei lui Dumnezeu intră tainic în sufletul şi în viaţa lui, iar el simte bucuria chemării lui Hristos şi e bucuros să-L urmeze, chiar dacă întâmpină greutăţi şi necazuri.
Legătura dintre Cruce şi Înviere, dintre post (asceză) şi bucurie
În Duminica Sfintei Cruci, preotul scoate Sfânta Cruce din Sfântul Altar şi o aşază pe un tetrapod (iconostas mic) spre închinare şi sărutare, în timp ce se cântă imnul: 'Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim'. De ce vorbim despre Cruce şi despre Înviere în Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post? De ce în mijlocul Postului? De ce Biserica a rânduit ca să fie pomenită Crucea în mijlocul Postului Sfintelor Paşti şi să fie deja vestite Sfintele Patimi sau Pătimiri ale lui Hristos şi Slăvita Lui Înviere?
În acest sens, Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă în primul rând că, după cum în mijlocul Raiului era sădit Pomul Vieţii, tot aşa în mijlocul Postului Mare al Sfintelor Paşti este prăznuită sărbătoarea Sfintei Cruci celei de viaţă făcătoare. De ce? Pentru că păcatul neînfrânării (nepostirii) şi neascultării lui Adam se vindecă prin înfrânare sau postire faţă de cele materiale şi prin ascultare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Adam şi Eva au pierdut Raiul şi Pomul Vieţii pentru că nu au postit şi pentru că nu au ascultat de Dumnezeu. Noul Adam, Iisus Hristos, făcându-Se ascultător până la moarte şi încă moarte pe Cruce, ne-a dăruit Pomul Vieţii, El Însuşi fiind Pomul vieţii, care Se dăruieşte nouă în Sfânta Euharistie. De aceea, Sfântul Isaac Sirul ne spune că Pomul vieţii din Rai era Hristos, iar acum l-am câştigat prin Sfânta Euharistie. Din acest motiv, Sfânta Euharistie ni se dăruieşte după ce am postit şi ne-am spovedit, iar în timpul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos se cântă: 'Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul Cel fără de moarte gustaţi '.
În al doilea rând, sărbătoarea Duminicii Sfintei Cruci este rânduită în a treia duminică din Postul Mare pentru a întări duhovniceşte pe cei ce postesc, arătându-le Crucea ca fiind steag de biruinţă a lui Hristos asupra păcatului şi asupra morţii, precum şi semn luminos al Învierii. De ce? Pentru că taina Învierii este ascunsă în Cruce ca iubire jertfelnică, iar taina Crucii îşi arată slava ei în lumina Învierii. Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne spun că împăraţii biruitori, când intră într-o cetate, mai întâi trimit înainte semnele biruinţei sau stindardele lor, ca să binevestească tuturor că vor veni în cetate biruitori. În mod asemănător, în mijlocul Postului, se ridică stindardul credinţei noastre, Sfânta Cruce, simbolul Răstignirii şi Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru a ne încuraja sau întări în lupta cu ispitele plăcerilor (lăcomiei) şi ale durerii (teama de necazuri şi greutăţi), întrucât Crucea este semn al biruinţei iubirii smerite asupra păcatului şi asupra morţii, adică semn al Învierii. Cinstirea şi sărutarea Sfintei Cruci, însoţite de cântarea: 'Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim', ne întăresc în nevoinţa noastră duhovnicească şi în urcuşul nostru interior spre Înviere. Chiar şi în noaptea de Paşti, Crucea nu dispare, ci alături de ea se adaugă o lumânare,lumânarea Învierii, iar când preotul spune în auzul tuturor: 'Hristos a înviat!', el arată tuturor Crucea luminată de Înviere. Aceasta înseamnă că cel ce îşi poartă crucea vieţii sale şi Îi urmează lui Hristos se pregăteşte pentru Înviere. Când ne dăruim lui Hristos în iubirea smerită a rugăciunii, a postului, a pocăinţei şi a faptelor de milostenie, lumina sau harul Învierii intră tainic în sufletul nostru prin Cruce, adică prin răstignirea egoismului din noi dobândim mai multă iubire sfântă, smerită şi darnică din iubirea milostivă a lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat.
Duminica Sfintei Cruci este lumină mare şi călăuză sigură în pregătirea noastră pentru Înviere
Înţelesuri duhovniceşti multe şi adânci ale Duminicii Sfintei Cruci sunt cuprinse mai ales în cântările din Triod consacrate săptămânii a treia a Postului Sfintelor Paşti şi Duminicii Sfintei Cruci. Această duminică este o prevestire a Săptămânii Sfintelor Patimi şi a Învierii Domnului: 'Trecând a treia săptămână a cinstitului post, Hristoase Cuvinte, învredniceşte-ne să vedem lemnul Crucii celei făcătoare de viaţă, şi cu cinste să ne închinăm şi să cântăm după vrednicie; să slăvim stăpânirea Ta, să lăudăm Patimile Tale, să ajungem în chip curat la slăvita şi sfânta Înviere, la Paştile cele de taină, prin care Adam iarăşi a intrat în rai'.
Cinstirea deosebită a Sfintei Cruci este vestită în Triod în aceste cuvinte din sâmbăta premergătoare: 'Acum obştile îngereşti însoţesc lemnul cel cinstit, cu bună cucernicie înconjurându-l, şi cheamă pe toţi credincioşii la închinare. Deci veniţi cei ce vă luminaţi cu postul, să cădem la el cu bucurie şi cu frică, strigând cu credinţă: Bucură-te cinstită Cruce, întărirea lumii! '
'Ziua aceasta este a închinării cinstitei Cruci; veniţi toţi la dânsa. Că revărsând razele cele luminoase ale Învierii lui Hristos, le pune înainte. Să o sărutăm deci toţi, sufleteşte bucurându-ne!'.
Cât priveşte binefacerile cinstirii Sfintei Cruci, Triodul le arată în mod concentrat în cântările lui: 'Dumnezeiasca Cruce este tăria postului, ajutătoare celor ce priveghează, întărire celor ce postesc, apărătoare celor ce li se face război. Acesteia, adunându-ne noi, credincioşii, să ne închinăm ei cu dragoste, bucurându-ne'.
Puterea harică a Sfintei Cruci provine din legătura ei cu Persoana veşnică a lui Hristos Cel Răstignit pe ea şi Înviat din morţi. După cum odinioară Adam cel vechi şi neascultător faţă de Dumnezeu şi-a întins, înmiezul zilei, mâinile spre pomul oprit din mijlocul Raiului, tot aşa Hristos - Noul Adam, Şi-a întins, în miezul zilei, în mijlocul pământului, mâinile pe cruce, 'făcându-Se ascultător până la moarte, şi încă moarte pe Cruce'(Filipeni 2, 8), izbăvindu-ne astfel de păcatul neascultării lui Adam celui înşelat atunci de demoni, pe care acum i-a învins Hristos, 'biruind asupra lor prin Cruce' (Coloseni 2, 15).
Aşadar, pentru a arăta legătura dintre mijlocul Raiului, amiaza sau mijlocul zilei şi timpul din mijlocul Postului, Crucea lui Hristos este scoasă spre cinstire în mijlocul bisericii. 'În miezul zilei şi în mijlocul pământului răstignindu-Te de bunăvoie, ai smuls marginile lumii, îndurate, din mijlocul gâtlejului balaurului'. Aceeaşi idee este exprimată în Octoih, unde se spune: 'Cel ce eşti Stăpân al vremilor şi al anilor, în mijlocul pământului, la amiază, pe lemn Te-ai înălţat fiind răstignit, Îndelung-răbdătorule; şi alunecarea celui ce a suferit în mijlocul raiului pentru rodul cel pricinuitor de stricăciune ai îndreptat-o'.
Puterea Sfintei Cruci este vindecătoare şi mântuitoare, pentru că prin ea se arată iubirea milostivă a lui Hristos-Dumnezeu pentru toate popoarele adunate în Biserica Sa: 'Mântuire ai lucrat în mijlocul pământului, Hristoase Dumnezeule, pe Cruce Ţi-ai întins preacuratele Tale mâini adunând toate neamurile care strigă: Doamne, slavă Ţie!'
Prin rugăciune, pocăinţă şi post, taina Crucii, ca răstignire a patimilor egoiste, este integrată în urcuşul credinciosului spre Înviere: 'Cu lemnul ai stins, Stăpâne, văpaia neascultării, pe Cruce înălţându-Te, şi ai omorât pe vrăjmaşul, fiind omorât de bunăvoie. Pentru aceasta, te rog omoară voile trupului meu, şi înviază ticăloasa mea inimă, cu postul cel ucigător de patimi, curăţindu-mă de toată întinarea, ca un Milostiv!'
În altă cântare se spune: 'Răstignindu-ne împreună cu Cel ce S-a răstignit pentru noi, să ne omorâm toate mădularele trupului cu posturi, cu rugăciuni şi cu cereri'.
Dar răstignirea sau pacificarea patimilor egoiste ale credinciosului, prin nevoinţele postului, nu se limitează doar la Duminica Sfintei Cruci din Marele Post, ci ea este o constantă a întregii perioade a Postului, după cum se spune într-o cântare din Săptămâna lăsatului sec de brânză, care premerge începutul postului: 'Crucea Domnului este înfrânarea a toată desfătarea, şi lege de postire celor ce se închină ei fără încetare. Că cei ce privesc neîncetat la Cel ce S-a pironit pe ea, îşi răstignesc trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Pentru aceasta să ne sârguim să ne facem şi noi curaţi prin post; să ne împărtăşim cu Cel ce S-a împărtăşit nouă cu iubirea de oameni prin patimi şi dintru a Sa nepătimire a împărţit firii noastre, Cel ce are mare milă'.
Această vedere şi practică duhovnicească a luptei creştinului cu patimile egoiste, ca înaintare interioară a lui spre lumina Învierii, urmează viaţa şi învăţătura apostolică a Bisericii, cuprinse în cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice: 'Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm' (Galateni 5, 24-25). 'Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El' (Romani 6, 8).
În această Duminică, Biserica noastră cinsteşte în mod deosebit puterea şi lumina spirituală a Sfintei Cruci ca lumină a Postului Sfintelor Paşti şi ca arvună a Săptămânii Sfintelor Patimi ale Mântuitorului Iisus Hristos. În cântările din Triod, referitoare la lumina Crucii din Postul Sfintelor Paşti, Crucea este numită: 'făcătoare de viaţă', 'raiul Bisericii', 'uşa Raiului', 'noul pom al vieţii', 'pom al nestricăciunii', 'armă nebiruită', 'lauda preoţilor', 'lauda şi scăparea monahilor', 'slava mucenicilor', 'podoaba sfinţilor', 'izvor al harului', 'bucuria ortodocşilor', 'strălucirea îngerilor', 'mai luminoasă decât soarele', 'luminătoarea creaţiei'.
În rezumat, putem spune că legătura dintre Duminica Sfintei Cruci şiSăptămâna Sfintelor Pătimiri ale lui Hristos se vede în însuşi faptul că viaţa creştină se sfinţeşte printr-o asceză de răstignire a patimilor egoiste ale lăcomiei (plăcerilor) şi de biruinţă asupra temerii sau fricii de durere, pentru a dobândi iubirea smerită şi milostivă ca izvor de bucurie a învierii sufletului din moartea păcatului.
În acest sens, cităm cuvintele unui bun cunoscător al înţelesului şi folosuluiTriodului, ca şcoală duhovnicească de pregătire pentru Sfintele Paşti:
'Prăznuirea Crucii ne permite să caracterizăm întregul Post Mare ca un timp rânduit în vederea răstignirii duhovniceşti, şi ne îngăduie să spunem că fiecare din virtuţile practicate aici ca pregătire în vederea celebrării Patimii (lui Hristos) e în fapt deja o participare voluntară şi reală, chiar dacă parţială, la jertfa Crucii. (…) În timpul Postului Mare, credincioşii sunt chemaţi să urmeze pe Hristos în pustie pentru a triumfa asemenea Lui asupra 'ispitei plăcerii', prin asceza liber consimţită şi modul de existenţă al căinţei (tropos metanoias). Odată această victorie potenţial câştigată, ei vor putea fi introduşi în cea de-a doua fază a identificării lor cu Hristos, pentru a triumfa împreună cu El asupra 'ispitei durerii', găsindu-se, aşadar, în ziua Paştelui, în starea de nepătimire pe care Hristos a venit s-o restaureze în propriul Său trup, pentru a îndumnezei firea omenească asumată şi a o elibera de 'frica morţii', căreia îi era aservită din pricina plăcerii'.*
De aceea, în duh de rugăciune, să aducem mulţumire Domnului nostru Iisus Hristos, zicând: 'Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim', spre lauda Preasfintei Treimi şi mântuirea noastră.
