domenica 2 settembre 2012

Sfantul Mucenic Mamant



Sfantul Mucenic Mamant s-a nascut in Paflagonia (Asia Mica), din parinti crestini. Theodot si Rufina, parintii acestuia, pentru ca nu au lepadat credinta in Hristos, au fost intemnitati. Astfel, Sfantul Mamant s-a nascut in inchisoare. Tatal sau moare inainte ca acesta sa se nasca, iar mama sa a trecut la cele vesnice dupa ce l-a nascut.
Un inger i se descopera unei femei crestine, Amina, si ii porunceste sa mearga la temnita si sa-l ia pe Mamant.

Mamant nu a grait pana la varsta de cinci ani, iar cand a implinit aceasta varsta, primul cuvant pe care l-a rostit a fost "Mama”. Amina, vazand ca deseori copilul isi striga mama, i-a pus numele Mamant.

In vremea domniei lui Aurelian a fost o cruda prigoana impotriva crestinilor. Nu au fost iertati nici copiii. Astfel, Mamant la varsta de cincisprezece ani ajunge inaintea imparatului si i se cere sa renunte la credinta in Hristos. Mamant refuza si este supus la multe chinuri: biciuire, ardere cu faclii, ca in cele din urma sa fie aruncat in mare. Un inger al Domnului l-a scos din mare si l-a dus pe un munte de langa Cezareea. Aici fiarele salbatice s-au imblanzit datorita rugaciunilor acestuia.

Descoperit de persecutori, este adus din nou la judecata si ucis.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintilor si Dreptilor Eleazar si Fineas, preoti ai Vechiului Legamant;
- Sfintilor 3.628 de Mucenici din Nicomidia;
- Sfantului Ierarh Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (582-595);
- Sfantului Diomid;
- Sfintilor Mucenici Aitala si Amun.

Maine, facem pomenirea Sfantului Mucenic Antim, episcopul Nicomidiei.

mercoledì 4 luglio 2012

Sfantul Andrei Criteanul

Sfantul Andrei Criteanul
Sfantul Andrei Criteanul s-a nascut in Damasc, in jurul anului 660. Din viata sa, aflam ca micutul Andrei nu a vorbit pana la varsta de 7 ani, cand intr-o duminica, dupa ce a primit Sfanta Impartasanie, a inceput sa vorbeasca cu o abilitate nemaintalnita. La varsta de 15 ani merge la Ierusalim unde devine calugar laBiserica Sfantului Mormant. Dupa numai cativa ani devine secretar al patriarhului de Ierusalim.
In 685, Teodor, Patriarhul Ierusalimului, il trimite la Constantinopol pentru a confirma acceptarea din partea Patriarhiei, a decretelor celui de-al Saselea Sinod Ecumenic, impotriva monotelismului. In timpul in care a stat in capitala Imperiului, Sfantul Andrei a fost hirotonit diacon, si a slujit pe langa un orfelinat si un azil de batrani. In jurul anului 700 a fost numit Arhiepiscop de Gortyna, dioceza a Mitropoliei Cretei. Moare in insula Lebos, in jurul anului 740. Biserica il cinsteste in data de 4 iulie. Nu trebuie insa confundat cu Sfantul Andrei cel din Creta sau “Calivitul”, praznuit pe 17 octombrie, care a dobandit moarte martirica in 766.
Sfantul Andrei Criteanul
Sfantul Andrei Criteanul - scrieri intalnite in cartile liturgice

Andrei Criteanul este cunoscut ca unul dintre cei mai de seama si mai prolifici creatori de canoane si imne, deosebite prin frumusetea formei si profunzimea gandirii.
El a compus Canonul cel Mare (Canonul de pocainta) din Triod, canon format din 250 de tropare. Canonul Sfantului Andrei Criteanul se citeste de doua ori in Postul Mare, astfel: unele parti, la Pavecernita Mare din primele patru zile ale Postului, si, in intregime, in a cincea saptamana, in cadrul slujbei Utreniei.
Andrei Criteanul a mai scris stihiri (tropare) si pentru unele sarbatori in afara Postului:
Triode la Pavecernita in Duminica Floriilor, apoi triode la utrenie: luni, marti, miercuri si joi, in Saptamana Patimilor.
Canoane la Invierea lui Lazar, in Duminica Mironositelor, la Nasterea Maicii Domnului si a Sfantului Ioan Botezatorul si la Zamislirea Sfintei Ana.
Stihiri la Intampinarea Domnului, la Inaltarea Sfintei Cruci, la Nasterea lui Hristos, la Sfintii Apostoli Petru si Pavel si la Sfantul Apostol Andrei.
Tot Sfantului Andrei ii sunt atribuite Canonul de pocainta catre Domnului Iisus Hristos si Canonul randuielii la iesirea sufletului.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintei Cuvioase Marta, mama Sfantului Simeon;
Sfantului Andrei Rubliov;
- Sfantului Sfintitului Mucenic Teodor, episcopul Chirinei;
- Sfantului Mucenic Teodot;
- Sfantului Mucenic Donat, episcopul Leviei;
- Sfintei Mucenite Chiprila;
- Sfintelor Aroa si Luchia;
- Sfintei Asclipia;
- Sfantului Sfintitului Mucenic Teofil;
- Sfantului Cuvios Menighi.

Maine facem pomenirea Sfantul Cuvios Atanasie de la Aton.

lunedì 2 luglio 2012

Sfantul Voievod Stefan cel Mare

 

Sfantul Voievod Stefan cel Mare

Sfantul Stefan cel Mare s-a nascut din binecredinciosii crestini Bogdan Voda, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Musatinilor, si din Doamna Oltea Maria, din neamul Basarabilor. Sfantul Stefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei intre anii 1457-1504 si este cunoscut ca aparator al crestinatatii. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat pe 20 iunie 1992. Potrivit Traditiei mergea de tanar la cuviosul David Daniil Sihastru. Asa ne explicam de ce nu a fost numai un aparator al tarii, ci si un marturisitor al credintei.

Slujirea Sfintei Biserici era o ratiune a existentei sale. Nenumarate documente ale cancelariei domnesti stau marturie peste veacuri: "Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei, care arzand de dumnezeiasca credinta si iubire al cuvantului lui Dumnezeu fiind ...". In pisania bisericii mari din Manastirea Neamtu, din 1497, citim: "Doamne Hristoase, primeste biserica aceasta, pe care am zidit-o cu ajutorul Tau, intru slava si cinstea Sfintei si slavitei Tale Inaltari de la pamant la cer; si Tu, Stapane, acopera-ne cu mila Ta de acum si pana in veac. Io Stefan Voievod ...".

Plina de semnificatie duhovniceasca este ruga Sfantului Stefan cel Mare infatisata pe steagul biruintelor sale cu chipul Marelui Mucenic Gheorghe "purtatorul de biruinta" ucigand balaurul cel cu multe capete. "O, rabdatorule de patimi si purtatorule de biruinta, Mare Mucenic Gheorghe, care in nevoi si nenorociri esti grabnic aparator si ajutator si celor necajiti bucurie nespusa, primeste de la noi si aceasta rugaciune a smeritului robului Tau, domnul Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei ...".

Sfantul Voievod Stefan a trecut la cele vesnice in anul 1504 si a fost inmormantat la Manastirea Putna.

Pentru ca multi contemporani resping sfintenia lui Stefan cel Mare, vom reda cateva marturii ale Pr. Prof. Dr. Constantin Coman:

"Atunci cand pun in discutie problema sfinteniei lui Stefan cel Mare, intelectualii in discutie fac dovada unei incorecte cunoasteri a conceptului de sfintenie asa cum este el perceput in Biserica Ortodoxa. Mentalitatea ai carei exponenti sunt cei in cauza opereaza cu o acceptie putin deformata a sfinteniei, socotind ca aceasta tine de performantele mai ales morale ale unui om. Este o acceptie inexacta sau cel putin incompleta. Aceasta ar fi ceea ce noi numim indeobste curatenia sau puritatea, care este o premisa, dar nici suficienta si nici absolut necesara sfinteniei. Acceptiunea consacrata a sfinteniei in Rasaritul ortodox este data in mod necesar de raportarea la Dumnezeu. Aceasta este confirmata si de sensul dat in limbajul comun familiei de cuvinte: sfintenie, sfant, sfintire.

Este sfant cineva sau ceva care a fost sfintit, care a primit ceva de la Dumnezeu, care a primit intr-un anume fel pecetea dumnezeirii. Sfintenia se dobandeste prin impartasirea de ceea ce este dumnezeiesc, de Dumnezeu Insusi. Numai Dumnezeu este sfant prin Sine si singurul izvor al sfinteniei. Omul devine sfant prin impartasirea de sfintenia lui Dumnezeu ... De aceea, simtamantul suficientei de sine - pe care-l cultiva inclusiv constiinta cuminteniei morale si indreptatirea de sine intemeiata pe stiinta - este cea mai mare piedica in calea omului spre Dumnezeu si, prin urmare, in calea omului spre sfintenie, si nu pacatele lui. Mantuitorul Hristos limpezeste odata pentru totdeauna aceste lucruri, deschizand usa Imparatiei cerurilor vamesilor, talharilor, desfranatelor etc. Sfintele Evanghelii ne arata foarte clar ca nu cei drepti, ci cei pacatosi se apropiau de Hristos si tot acestia sunt cei care-L primesc si-si ofera sansa impartasirii de puterea Sa dumnezeiasca. Cei drepti, sau mai curand cei care se considerau drepti se inchid asfixiant in limitele proprii si in propria logica si Il resping pe Hristos cam cu aceleasi argumente cu care resping contemporanii nostri sfintenia lui Stefan cel Mare.

Cine judeca in felul acesta sfintenia lui Stefan cel Mare va fi nevoit, pentru a fi consecvent cu sine - sa rastoarne complet criteriile Mantuitorului Hristos si ale Sfintelor Evanghelii si pe cele cu care Biserica a operat de-a lungul veacurilor, umpland calendarul sau cu pacatosi si nu cu drepti. De altfel, o evidenta usor de constatat pana astazi este faptul ca bisericile noastre nu sunt pline nici de carturari, nici de cei puternici, nici de cei drepti, ci de cei pacatosi, simpli, care nu se gasesc suficienti lorusi si cauta implinire in afara lor”. (Fragment din lucrarea „Prin fereastra bisericii sau o lectura teologica a realitatii”, Editura Bizantina)

Tot astazi, Biserica face pomenirea:
- Aducerii vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu in Vlaherne;
- Sfantului Iuvenalie;
- Sfantului Mucenic Coint.

Maine, facem pomenirea Sfantului Mucenic Iachint.

giovedì 28 giugno 2012

Tre Fontane - locul martiriului Sfantului Pavel


 Abatia Sfantul Pavel - Tre Fontane

In afara Sfintei Scripturi nicio alta scriere nu face referire la data si locul martiriului Sfantului Pavel. "Apostolul Neamurilor"  a ajuns la Roma in anul 60 d. Hr. pentru a fi judecat de imparat. Aici a petrecut doi ani intr-o casa inchiriata, pazit de un ostas roman. Este eliberat in anul 63. A fost martirizat prin decapitare in anul 67, in timpul imparatului Nero.
Traditia spune ca pe locul unde a cazut capul Sfantului Apostol Pavel au izvorat trei fantani. De aici si numele manastirii: "Tre Fontane" (Trei fantani). Izvoarele erau cunoscute in vechime ca Aquae Salviae.
Tre Fontane - locul martiriului Sfantului Pavel
Trupul sau a fost inmormantat la o distanta de cativa kilometri, pe locul in care se afla in prezent "Basilica San Paolo fuori le Mura" (Catedrala Sfantul Pavel in afara zidurilor).
Pe locul locul martiriului Sfantului Apostol Pavel se afla Complexul abatial cistercian "Tre Fontane" (Trei Fantani).
Tre Fontane - locul martiriului Sfantului Pavel
In prezent, asezamantul monahal cuprinde trei biserici. Prima este inchinata Sfantilor Vincentiu si Anastasie si dateaza din secolul al treisprezecelea. A fost reconstruita in secolul al treisprezecelea.
Tre Fontane - locul martiriului Sfantului Pavel
Pe partea drepta se gaseste Biserica Sfanta Maria Scala Coeli. A fost reconstruita in 1599 de catre Giacomo della Porta pentru Cardinalul Petru Aldobrandini.
Tre Fontane - locul martiriului Sfantului Pavel
In subsolul acestei biserici se gaseste temnita unde se crede ca a fost inchis Sfantul Apostol Pavel.
Tre Fontane - locul martiriului Sfantului Pavel
La 50 m departare se afla Biserica Sfantul Pavel - Tre Fontane. Fragmente dintr-un mozaic pavimentar se pastreaza in nava. Acesta a fost donat bisericii de catre Papa Pius IX si se spune ca a fost adus aici din Ostia, portul Romei in perioada imperiala.
Tre Fontane - locul martiriului Sfantului Pavel
In interiorul acestei abatii, in biserica "Santa Maria Scala Cœli", prin bunavointa Bisericii Romano-Catolice, un preot ortodox roman savarseste slujbe pentru comunitatea ortodoxa romana din Roma.

Aflarea moastelor Sfintilor Mucenici Chir si Ioan


Sfintii Mucenici Chir si Ioan sunt pomeniti de Biserica, in fiecare an, pe 31 ianuarie. In data de 28 iunie facem pomenirea mutarii sfintelor moaste ale celor doi sfinti de la Canopos la Manutin. Sfintii Chir si Ioan au patimit pentru Hristos in vremea imparatului Diocletian (secolul al IV-lea). Amandoi ingrijeau bolnavii, fara sa primeasca vreo recompensa.
Cetatea Manutin era idolatra si multi demoni stapaneau in ea. Patriarhul Teofil al Alexandriei (385-412) a incercat sa le indeparteze, insa nu a reusit. Urmatorul patriarh, Chiril al Alexandriei (412 - 444), s-a rugat si el luiDumnezeu sa nimiceasca necuratia idolatra ce stapanea cetatea Manutin si unde puterea demonilor domnea absolut. Atunci inaintea Patriarhului Chiril s-a infatisat un inger al Domnului care i-a descoperit ca diavolii nu vor putea fi surpati, decat prin aducerea moastelor sfintilor Mucenici Chir si loan.
Sfantul Chiril a facut ascultare si a adus in Manutin moastele Sfintilor Chir si Ioan, zidand acolo o biserica in numele lor. Din momentul in care moastele au fost aduse in Manutin, duhurile necurate au fost gonite, iar locul a devenit izvor de tamaduiri.
Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfantului Mucenic Papia;
- Dreptului Serghie Magistrul (secolul al IX-lea);
- Sfantului Mucenic Macedonie;
- Sfantului Cuvios Ulchian;
- Sfantului Pavel, doctorul;
- Sfantului Moise cel departat din lume;
- Sfantului Donag, episcopul Libiei;
- Sfintilor saptezeci de mucenici din Schitopolis;
- Sfintilor trei mucenici din Galatia;
- Sfantului Cuvios Magnu.

mercoledì 27 giugno 2012

Sfantul Cuvios Samson, primitorul de straini


Sfantul Cuvios Samson s-a nascut din parinti bogati in Roma antica. Sfantul Samson a fost ruda cu imparatul Constantin cel Mare (306-337). Samson a fost un medic milostiv, care daruia bolnavilor nu doar medicamentele trupului, ci si pe cele ale sufletului. Dupa ce si-a impartit averea saracilor, Samson a intrat intr-o manastire, iar patriarhul Mina l-a hirotonit preot. Dupa ce l-a vindecat pe imparatul Iustinian, a primit de la acesta o casa pentru saraci. S-a ingrijit pana la moarte de saraci precum se ingrijeste parintele de copii. A trecut la cele vesnice in anul 530 si a fost ingropat in biserica Sfantului Mucenic Mochie.

Tot astazi, face pomenirea:
- Sfantului Mucenic Anect;
- Sfintei Ioana Mironosita;
- Sfantului Cuvios Luca, pustnicul;
- Sfintilor Mucenici Marchie si Marchia;
- Sfantului Sfintitului Mucenic Pierie, preotul Antiohiei.

lunedì 25 giugno 2012

Sfanta Mucenita Fevronia


Sfanta Fevronia a fost fiica unui senator roman. S-a calugarit de tanara intr-o manastire din cetatea Nisibi. Sfanta Fevronia este obligata de Silenius, un persecutor al crestinilor, sa lepede credinta in Hristos si sa se casatoreasca cu el. Fevronia refuza sa implineasca cerinta lui Silenius si astfel, este supusa la multe chinuri: a fost biciuita, i s-au spart dintii, i s-au taiat sanii, mainile si picioarele, iar in cele din urma i s-a taiat capul. Din viata sa aflam ca dupa trecerea ei la cele vesnice, Sfanta Mucenita Fevronia se arata in ziua praznuirii sale, in mijlocul surorilor din manastire. Statea timp de trei ceasuri in vazul tuturor, apoi se facea nevazuta. Insa, nimeni nu se putea atinge de dansa, atunci cand se arata in chip minunat maicilor.

Dupa moartea Sfintei Fevronia, diavolul a intrat in Silenius. Din cauza prezentei demonului in el, Silenius s-a izbit cu capul de un stalp de marmura si a murit.

Tot in aceasta zi, face pomenirea:
- Sfantului Orentie, impreuna cu cei sase frati: Farnachie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac si Longhin;
- Sfintelor Cuvioase Mucenite Leonida, Livia si Evtropia;
- Sfantului Simon;
- Sfantului Cuvios Dionisie;
- Sfantului Cuvios Dometie;
- Sfantului Cuvios Mucenic Procopie.

Maine, facem pomenirea Sfantului Cuvios David din Tesalonic.

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul


Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 24 iunie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor si sub denumirea de Sanziene sau Dragaica.
Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.
Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.
Ioan este nume iudaic - "Iohanan" prescurtare din Iehohanan si inseamna "Dumnezeu s-a milostivit".
Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - data sarbatorii

Data de 24 iunie nu a fost fixata intr-un mod intamplator ca zi a nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul a avut loc dupa ce Zaharia, tatal sau, a tamaiat in sfantul altar - loc in care numai arhiereul intra o singura data pe an, in luna a saptea, ziua a 10 a (cf. Levitic 16, 29). Aceasta luna din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie si alta din octombrie. Avand in vedere cele descoperite in Sfanta Scriptura, Sfintii Parinti au randuit ca ziua zamislirii Sfantului Ioan sa fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de nastere.

Pe de alta parte, trebuie sa avem in vedere ca dupa solstitiul de vara din 21 iunie, ziua incepe sa scada si noaptea sa creasca. De aici putem intelege ca Sfantul Ioan Botezatorul, persoana care reprezinta Legea Veche, se naste intr-un timp cand ziua se micsoreaza, ca semn ca Legea Vechiului Testament incepe sa apuna pentru ca vine Legea Harului, Legea lui Hristos. Sa nu uitam ca Nasterea Mantuitorului este praznuita pe 25 decembrie, dupa solstitiul de iarna din 22 decembrie, cand ziua incepe sa creasca.

Ioan Botezatorul - "cel mai mare intre cei nascuti, cel mai mic in imparatia cerurilor"
Textul din evanghelia de la Matei 11, 11: "Adevarat zic voua: nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei unul mai mare decat Ioan Botezatorul; totusi, cel mai mic in imparatia cerurilor este mai mare decat el" (Matei 11, 11), este marturisirea lui Hristos despre Ioan.
Nu exista contradictie in cele afirmate de Hristos. Ca sa intelegem ca Ioan Botezatoruleste "cel mai mare intre cei nascuti din femei”, ne este de ajuns sa stim ca a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul, ca a vietuit in pustie precum un inger, ca L-a botezat pe Hristos la raul Iordan, etc. Iar ca sa intelegem ce inseamna cuvintele "cel mai mic in imparatia cerurilor este mai mare decat el", ne vom opri asupra talcuirii pe care o dau Sfintii Parinti.
Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca "teologul cel mai inalt e mai mic decat cel de pe urma dintre ingeri". El face aceasta afirmatie pentru ca rezuma "imparatia cerurilor" la lumea ingerilor, caci Imparatia cerurilor nu era inca deschisa oamenilor in vremea lui Ioan. Astfel, Sfantul Ioan este mai mic decat orice inger.
O alta talcuire a Sfantul Maxim Marturistorul este aceasta: "Fiindca se credea ca Ioan a dobandit prin contemplatie toata cunostinta ingaduita aici, cunostinta cea mai mica si cea mai de pe urma in viata viitoare e mai mare decat cea de aici". De aici reiese ca orice cunoastere a lui Dumnezeu in aceasta lume, este doar "in parte" sau "ca in oglinda, in ghicitura", pe cand in lumea de dincolo, cunoasterea va fi "fata catre fata", "deplina", dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 12).
Al treilea inteles pe care il ofera Sfantul Maxim Marturisitorul este rezumat la cuvintele: "Cel ce sta pe treapta cea mai de pe urma in vietuirea evanghelica e mai mare ca cel inaltat in treapta Legii". De aici reiese ca Sfantul Ioan Botezatorul, neimpartasindu-se de harul revarsat la Cincizecime, neprimind "botezul cu Duh Sfant si cu foc" este "mai mic decat cel mai mic in imparatia lui Dumnezeu".
Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Botezatorul
Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica.
Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane.
Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, simbolizeaza chemarea evreilor si a paganilor la Hristos.
Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor.
Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului.
Moartea Sfantului Ioan Botezatorul
Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.
Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul
Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

giovedì 21 giugno 2012

Sfantul Mucenic Iulian din Cilicia


Sfantul Mucenic Iulian s-a nascut intr-o familie de nobili. A trait in Tarsul Ciliciei in vremea lui Diocletian. Sfantul Mucenic Iulian cand a primit moartea muceniceasca era in varsta de 18 ani. Persecutorii l-au torturat timp de un an incercand sa-l faca sa se lepede de credinta in Hristos. Acestia au arestat-o pe mama lui Iulian, silind-o sa-si convinga fiul sa se lepede de Hristos, dar ea l-a sfatuit sa mearga la moarte cu multumire, cu nadejde si cu bucurie. Sfantul Mucenic Iulian a fost legat intr-un sac, plin cu serpi veninosi, pe care l-au aruncat in mare.
Sfintele moaste ale Sfantului Mucenic Iulian au fost aduse de valuri la mal, iar credinciosii le-au gasit si le-au ingropat cu cinste la Alexandria, in anul 290. Moastele au fost mutate dupa un timp in Antiohia.
In predica sa la Sfantul Mucenic Iulian, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Din gura mucenicului iesea glasul lui cel sfant, iar impreuna cu glasul si o lumina care lumina mai puternic decat razele soarelui [...] Luati un om bolnav, indiferent cat de groaznic, un posedat de diavol sau care si-a pierdut mintile, si aduceti-l la racla in care se odihnesc ramasitele sfinte ale acestui sfant, si veti vedea cum demonul sare si fuge de la om, ca si ars de foc".
Tot in aceasta zi facem pomenirea:
- Sfantului Mucenic Afrodisie;
- Sfantului Mucenic Terentie, episcopul Iconiei;
- Sfantului Mucenic Iulian Egipteanul;
- Sfantului Mucenic Nichita Nisireanul;

mercoledì 20 giugno 2012

Sfantul Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor


 Sfantul Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor
Sfantul Mucenic Metodie a imbratisat viata monahala inca din tinerete. Pentru viata sa curata si bineplacuta lui Dumnezeu a fost chemat la arhierie, fiind numit  Arhiepiscop al cetatii Patarelor din Licia. Sfantul Mucenic Metodie a fost un adversar al ereziei lui Origen. S-a savarsit muceniceste in cetatea Chalcis din Siria, pe vremea imparatului Aurelian. Sfantul Mucenic Metodie a prorocit caderea Constantinopolului.
Tot astazi facem pomenirea:
- Cuviosului Parintelui nostru Calist, patriarhul Constantinopolului;
- Sfantului Nicolae Cabasila;
Maine, facem pomenirea Sfantul Mucenic Iulian din Cilicia

martedì 19 giugno 2012

Sfantul Apostol Iuda


Sfantul Iuda a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mantuitorului. Sfantul Apostol Iuda se numara intre fratii Domnului nostru Iisus Hristos, adica intre fiii dreptului Iosif  pe care ii avusese din casatoria anterioara cu Salomeea. Abia dupa ce dreptul Iosif a ramas vaduv, i-a fost data in grija Maica Domnului.
Sfantul Apostol Iuda este uneori numit in Scriptura "Iuda, fratele lui lacov " (Luca 6; 16, Fapte 1; 13). Intre cartile Noului Testament ni s-a pastrat de la el o Epistola Soborniceasca. Acesta isi incepe astfel epistola: "Iuda, rob al lui lisus Hristos si frate al lui lacov (Iuda 1:1). Chiar daca s-ar fi putut numi pe sine frate al lui Hristos cu aceeasi indreptatire ca si lacov, el nu o face.
Sfantul Apostol Iuda mai este cunoscut si ca Levi sau Tadeu. Insa, nu trebuie confundat cu celalalt Tadeu, care a facut parte din cei 70 de Apostoli ai Mantuitorului.
Sfantul Apostol Iuda a predicat Evanghelia in ludeea, Samaria, Galileea, Idumeea, Siria, Arabia, Mesopotamia si Armenia.
Ajungand sa predice in tinutul Muntelui Ararat, Sfantul Apostol Iuda a fost prins de pagani, rastignit si omorat cu sageti.
Tot astazi facem pomenirea:
- Sfantului Mucenic Zosima;
- Cuviosului Parintelui nostru Zinon;
- Sfantului Mucenic Asingrit;
- Cuviosului Paisie cel Mare;

domenica 17 giugno 2012

Duminica Sfintilor Romani, a doua dupa Rusalii


Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat pe 20 iunie 1992, ca Duminica a doua dupa Rusalii sa fie numita "Duminica Sfintilor Romani". In sedinta din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod a inceput canonizarea sfintilor de origine romaneasca.

Sfinti Romani canonizati in anii 1950-1956

Canonizarea Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica (cinstit pe 11 aprilie); a Sfintilor Ierarhi Marturisitori Ilie Iorest si Sava, mitropolitii Transilvaniei (24 aprilie); Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos (15 septembrie); si a Sfintilor Cuviosi Marturisitori Visarion, Sofronie si Sfantul Mucenic Oprea (21 octombrie), a fost hotarata de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pe 28 februarie 1950.

Proclamarea oficiala a canonizarii lor a avut loc pe 21 octombrie 1955, in catedrala din Alba Iulia.

Proclamarea canonizarii Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos s-a facut mai tarziu, in catedrala Catedrala mitropolitana din Timisoara, pe 7 octombrie 1956.

Sfinti Romani canonizati in anul 1992

Introducerea in calendarul Bisericii Ortodoxe Romane a Sfantului Cuvios Antipa de la Calopodesti (10 ianuarie) si canonizarea Sfantului Cuvios Gherman din Dobrogea (29 februarie); a Sfantului Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures (24 aprilie); Sfantului Ierarh Ghelasie de la Ramet (30 iunie); Sfantului Ierarh Leontie de la Radauti (1 iulie); Sfantului Voievod Stefan cel Mare si Sfant (2 iulie); Sfantului Cuvios Ioan Iacob de la Neamt - Hozevitul (5 august); Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla (7 august); Sfintiilor Martiri Brancoveni, Constantin Voda cu cei patru fii ai sai: Constantin, Stefan, Radu, Matei, si sfetnicul Ianache (16 august); Sfantului Cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie); Sfantului Ierarh Martir Antim Ivireanul (27 septembrie); Sfintiilor Preoti Marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel (21 octombrie); Sfantului Cuvios Antonie de la Iezerul-Valcea (23 noiembrie), si Sfantului Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie), a fost hotarata de Sfantul Sinod, in sedinta din 20-21 iunie 1992.

Proclamarea oficiala a canonizarii lor a avut loc pe 21 iunie 1992.

Canonizari in anul 1997

Introducerea in calendarul Bisericii Ortodoxe Romane a Sfantului Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului (22 decembrie). Proclamarea oficiala a canonizarii a fost in data de 13 octombrie 2002.

Sfinti Romani canonizati in anul 2003

Canonizarea Sfantului Cuvios Vasile de la Poiana Marului (25 aprilie), si a Sfantului Ierarh Mucenic Teodosie de la Manastirea Brazi (22 septembrie), a fost hotarata de Sfantul Sinod pe 5 martie 2003.

Proclamarea oficiala a canonizarii lor s-a facut la Manastirea Brazi, pe 5 octombrie 2003.

Sfinti Romani canonizati in anul 2005

Pe 5 iulie 2005 s-a hotarat canonizarea Sfantului Cuvios Onufrie de la Vorona (9 septembrie) si a Sfantului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei (13 decembrie).

Proclamarea oficiala a canonizarii Sfantului Cuvios Onufrie de la Vorona a avut loc pe 9 septembrie 2005, la Manastirea Vorona, iar cea Sfantului Ierarh Dosoftei, a avut loc pe 14 octombrie 2005, la Catedrala mitropolitana din Iasi.

Pe 20-21 octombrie 2005, s-a hotarat canonizarea Sfantului Cuvios Gheorghe de la Cernica (3 decembrie), si a Sfantului Ierarh Grigorie Dascalul, mitropolitul Tarii Romanesti (22 iunie). Proclamarea oficiala a canonizarii Sfantului Cuvios Gheorghe de la Cernica a avut loc pe 3 decembrie 2005, la Manastirea Cernica, iar cea a Sfantului Ierarh Grigorie Dascalul pe 21 mai 2006, la Catedrala patriarhala din Bucuresti.

Sfinti Romani canonizati in anul 2006

Pe 14-15 noiembrie 2006, s-a hotarat canonizarea Sfantului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului (14 aprilie). Proclamarea oficiala a canonizarii sale a avut loc pe 14 aprilie 2007, in localitatea Gledin.

Sfinti Romani canonizati in anul 2007

Pe 12 februarie 2007, s-a hotarat canonizarea mitropolitului Varlaam al Moldovei (30 august). Proclamarea oficiala a canonizarii lui a avut loc pe 29 august 2007, la Manastirea Secu.

Pe 22-24 octombrie 2007, s-a hotarat canonizare Sfintilor Martiri si Marturisitori: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra si Vasile din Telciu (12 noiembrie). Proclamarea oficiala a canonizarii lor a avut loc pe 11 mai 2008, la Manastirea Salva.

Sfinti Romani canonizati in anul 2008

Pe 5-7 martie 2008, s-a hotarat canonizarea Sfintilor Cuviosi Rafael si Partenie de la Agapia (21 iulie); a Sfantului Cuvios Iosif de la Varatec (16 august); Sfantului Cuvios Ioan de la Rasca si Secu (30 august); Sfintilor Cuviosi Simeon si Amfilohie de la Pangarati (7 septembrie); Sfantului Cuvios Chiriac de la Tazlau (9 septembrie), si a Sfintilor Cuviosi Iosif si Chiriac de la Bisericani (1 octombrie). Proclamarea oficiala a canonizarii lor a avut loc la Manastirea Neamt, pe 5 iunie 2008.

Pe 8 iulie 2008, s-a hotarat canonizarea Sfantului Ierarh Iachint, mitropolitul Tarii Romanesti (28 octombrie); Sfantului Voievod Neagoe Basarab (26 septembrie), si a Sfantului Dionisie Exiguul (1 septembrie). Proclamarea oficiala a canonizarii acestora a avut loc la Catedrala patriarhala din Bucuresti, pe 26 octombrie 2008.

Amintim ca alaturi de sfintii mentionati, in calendarul Bisericii Ortodoxe Romane sunt trecuti si sfinti de alt neam, care au trait in tara noastra sau ale caror moaste sunt prezente la noi.

Sfintii Mucenici Manuil, Savel si Ismail


Sfintii Manuil, Savel si Ismail au fost trei frati persani, nascuti din tata pagan si mama crestina. Mama sa i-a botezat in credinta crestina. Acesti frati erau ofiteri la curtea imparatului persan. Ei au fost trimisi de imparat catre Iulian Apostatul (361-363) spre a negocia si consfinti un tratat de pace intre imperiul persan si cel roman.
In acea vreme, avea loc un festival pagan la Calcedon, motiv pentru care imparatul Iulian Apostatul aducea impreuna cu nobilii sai jertfe idolilor. Cei trei frati au lipsit de la acest festival, declarand ca sunt crestini si ca nu jertfesc idolilor.
In urma acestei marturisiri, Sfintii Manuil, Savel si Ismail au fost aruncati in temnita si apoi supusi la multe chinuri. In timp ce erau torturati, multumeau lui Dumnezeu pentru
chinurile lor: "Iisuse preadulce, scumpe ne sunt noua aceste chinuri, pentru dragostea numelui Tau!". Dupa aceasta rugaciune, un inger s-a pogorat din cer si a luat durerea lor.
Imparatul Iulian Apostatul, vazand ca acestia nu slujesc idolilor, a poruncit sa fie executati prin taierea capului, iar trupurile lor sa fie arse. In momentul in care au fost omorati, a avut loc un cutremur in urma caruia pamantul s-a deschis si a luat trupurile mucenicilor din fata paganilor spre a nu fi arse.
Mai tarziu, pamantul a scos la iveala trupurile mucenicilor, pe care crestinii le-au luat si ingropat cu cinste.
Tot astazi, facem pomenirea:
- Patimirii Sfintilor Mucenici Isavru si cei impreuna cu dansul: Inochentie, Felix, Ermia si Peregrin;
- Sfantului Mucenic Filonid, episcopul Curiei;
- Sfantului Cuvios Pior.
Maine, facem pomenirea Sfintilor Mucenici Leontie, Ipatie si Teodul.

venerdì 15 giugno 2012

Sfantul Proroc Amos


Sfantul Proroc Amos s-a nascut in satul Tecoa de langa Betleem si a trait in secolul al VIII lea i.Hr. A pazit turmele de porci ale unui om bogat din Ierusalim, pana la alegerea sa ca proroc. Inceputul prorocirii lui a fost pe vremea imparatului Iudeei Ozia, cel din Ierusalim, si in vremea imparatului lui Israel Ieroboam, cel din Samaria. Amos l-a certat pe regele Ozia si pe preotii lui pagani pentru inchinarea la idoli si a intors poporul de la inchinarea la vietii de aur.

Ii vesteste lui Amaziah, capetenia preotilor pagani, ca asirienii ii vor ucide fiii si pe regele lui Israel, profeti care s-au si intamplat.
A fost lovit cu toiagul in frunte de fiul preotului idolesc. Isi va da duhul in satul Tecoa.

Facem precizarea ca Sfantul proroc Amos nu este tatal lui Isaia. Amos, tatal lui Isaia, a fost din semintia imparatilor Iudeii, s-a nascut si a petrecut in Ierusalim, pe cand prorocul Amos a fost de neam sarac, din cetateaTecoa. Mai mult, tatal lui Isaia nu se numara printre proroci si nici nu a primit moarte de mucenic.
Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfantului Mucenic Dula;
- Soborului Preasfintei Stapanei noastre Nascatoare de Dumnezeu de la Maranachiu;
- Sfantului Mucenic Narsi;
- Sfantului Fortunat;
- Sfantului Apostol Ahaic;
- Sfantului Apostol Stefan;
- Sfantului Mucenic Isihie;
- Cuviosului Ortisie;
- Fericitului Ieronim;
- Sfintei MuceniTe Gravs;
- Fericitului Augustin, episcopul Hiponei.
Maine, facem pomenirea Sfantului Tihon, episcopul Amatundei

sabato 9 giugno 2012

Sfantul Chiril al Alexandriei


Sfantul Chiril al Alexandriei s-a nascut in jurul anului 370. A fost nepotul arhiepiscopului Teofil al Alexandriei si urmas al acestuia in scaunul episcopal. A fost ales intaistatator al scaunului Alexandriei, pe 18 octombrie 412, dupa 4 zile de la moartea unchiului sau.

Sfantul Chiril al Alexandriei a combatut invatatura lui Nestorie, care sustinea ca in Hristos exista doua persoane: una dumnezeiasca, a Fiului lui Dumnezeu, nascut din vesnicie din Tatal, si alta omeneasca, a lui Iisus Hristos, nascut din Fecioara Maria. Aceasta invatatura contraraSfintei Scripturi, ducea la concluzia ca Maica Domnului nu poate fi numita "Nascatoare de Dumnezeu“, ci "Nascatoare de om“.

Sfantul Chiril al Alexandriei a invatat ca in Hristos sunt doua firi, una dumnezeiasca si una omeneasca, unite intr-o singura persoana, cea a Fiului lui Dumnezeu. Si pentru ca aceeasi persoana, nascuta din vesnicie din Tatal, Se naste ca om din Fecioara Maria, Maica Domnului este "Theotokos“, "Nascatoare de Dumnezeu“.

Sinodul al III lea ecumenic de la Efes din anul 431, recunoaste in mod oficial titlul de "Theotokos“ Maicii Domnului.
Sfantul Chirl al Alexandriei a trecut la cele vesnice in anul 444.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintelor cinci fecioare: Tecla, Mariamni, Marta, Maria si Enata;
- Sfantului Sfintitului Mucenic Alexandru, episcopul Brusei;
- Sfantului Cuvios Chir;
- Sfantului Mucenic Anania;
- Sfintelor trei fecioare mucenite din Hio.

Maine, facem pomenirea Sfantului Mucenic Timotei, episcopul Prusei.

venerdì 8 giugno 2012

Aducerea moastelor Sfantului Teodor Stratilat


Sfantul Teodor Stratilat este praznuit pe 8 februarie, in vreme ce pe 8 iunie facem pomenirea mutarii sfintelor sale moaste dincetatea Eracliei in Evhaita. Sfantul Teodor Stratilat a vietuit la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. A fost supus la multe chinuri pentru ca a refuzat sa aduca jertfa idolilor. Dupa cinci zile de temnita, este rastignit asemeni lui Hristos. I-au fost pironite mainile si picioarele, iar trupul i-a devenit tinta tinerilor arcasi. Noaptea, ingerul Domnului l-a coborat de pe cruce si l-a facut sanatos. In urma acestei minuni, multi pagani s-au convertit la crestinism. I s-a taiat mai tarziu capul, din porunca imparatului Liciniu.
Amintim ca inaintea muceniciei sale, Sfantul Teodor a lasat urmatoarele porunci in testamentul pe care i l-a lasat lui Varus, ucenicul sau: „In Evhaita sa ingropi trupul meu, in pamantul stramosilor mei."
Sfantul Anastasie din Sinai a scris despre o minune a icoanei Sfantului Teodor: In orasul Karast de langa Damasc se afla o biserica inchinata Sfantului Teodor Stratilat. Cand Saracinii au cucerit Damascul, un grup de saracini s-au instalat in biserica cu nevestele si copiii lor. Acolo, in fresca, se afla pictat chipul Sfantului Teodor. Unul dintre saracini a tras cu o sageata si a lovit chipul Sfantului in fata. De indata, din fata Sfantului a inceput sa curga sange. Curand dupa aceea, toti saracinii aceia au pierit in acea biserica.
Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfintilor Martiri Nicandru si Marcian;
- Sfintei Mucenite Caliopia;
- Sfintei Cuvioase Melania;
- Sfantului Cuvios Atre;
- Sfantului Mucenic Marcu;
- Sfantului Cuvios Naucratie;
- Sfantului Mucenic Teofan.