Vizitati http://www.episcopia-italiei.it/

Sfintii 14.000 de prunci ucisi din porunca lui Irod.

Mergand cei trei magi in Betleem sa se inchine lui Hristos, nu s-au mai intors la Ierusalim ca sa-l anunte pe Irod unde se afla dumnezeiescul Prunc.  La porunca ingerului  acestia s-au intors in tara lor urmand alta cale.  Vazand ca a fost inselat de magi, Irod s-a maniat si a poruncit uciderea tuturor pruncilor de parte barbateasca, din tot Beleemul Iudeii si din imprejurimi, gandind ca astfel va ucide pe noul imparat.  S-a implinit astfel prorocia:   "Glas se aude in Rama, bocet si plangere amara. Rahila isi plange copiii (Ieremia 31: 15; Matei 2: 18).

Crima aceasta fara seaman s-a petrecut la un an dupa Nasterea Mantuitorului, cand Irod cauta Pruncul ca o fiara salbatica, ca sa il ucida. Prin voia lui Dumnezeu, familia sfanta si Pruncul Iisus s-au refugiat in Egipt si astfel a scapat de mania imparatului.

Tot in aceasta vreme, la porunca lui Irod,  Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorult, pentru ca nu l-a dat pe fiul la moarte, a fost ucis de catre soldati in Templul din Ierusalim.  Dupa moartea acestuia, Irod a pus la cale omorarea batranilor lui Israel, cei pe care ii intrebase despre Prunc, si care ii spusesera ca are sa se nasca in Betleemul Iudeii. Tot atunci au fost ucisi: Hircan, Marele Preot, si cei saptezeci de batrani ai Sinedriului.

Tot in acesta zi facem pomenirea:

Cuviosului Marcel, staretul Manastirii Achimitilor;

Cuviosului Parintelui nostru Tadeu Marturisitorul.

Sfintirii bisericii sfintilor patruzeci de Mucenici, ce se afla alaturi de Halcotetrapilu.

Cuviosului Parintele nostru Veniamin;

Cuviosului Parintele nostru Antinodor;

Cuviosului Gheorghe, episcopul Nicomidiei;

Maine, 30 decembrie, facem pomenirea Sfintei Mucenite Anisia si a Cuvioasei Teodora din Cezareea

Pilda zilei,28/12/2011

Un frate l-a intrebat pe avva Sisoe: "Vad ca amintirea lui Dumnezeu ramane in sufletul meu“. 

Batranul i-a raspuns: "Nu este mare lucru sa ai mereu cugetul impreuna cu Dumnezeu, dar este cu adevarat mare lucru sa te vezi pe tine mai prejos de orice faptura. Aceasta si osteneala trupului duc la smerenie“.

Sfantul Stefan, primul diacon si martir al Bisericii

 

Sfantul Stefan, primul diacon si martir al Bisericii

Sfantul Stefan este praznuit de Biserica, in a treia zi dupa Nasterea Domnului. Parintele Nicolae Steinhardt, facand diferenta intre cele doua verbe vecine, dar nu identice, "a sedea" si "a sta", ne descopera de ce Sfantul Stefan este sarbatorit dupa Nasterea Domnului si Soborul Maicii Sale. "A sedea", spune parintele, inseamna in limba romana a se afla asezat pe ceva (un scaun, o banca, o lavita ... ), iar "a sta" inseamna a se tine in picioare, vertical. In textul de la Fapte, 55-56 se spune: "A vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Si a zis: Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu". Observam ca in textul Noului Testament este prezent verbul a sta, adica a se afla in picioare, si nu a sedea. In iconografie, Hristos e mereu reprezentat sezand, de-a dreapta Tatalui, pe tronul Sau ceresc, iar in textele liturgice se face referire la Iisus sezand in slava, niciodata stand. Parintele Nicolae Steinhardt explica de ce s-a folosit verbul "a sta": "Pentru a primi jertfa primului mucenic al Sau, Domnul S-a ridicat in picioare. Din respect pentru Arhidiaconul Stefan si spre a-i aduce osebita cinstire". Din acest motiv, Sfintii Parinti au randuit ca Sfantul Stefan sa fie cinstit in a treia zi de Craciun.

Sfantul Stefan - primul diacon

Marindu-se numarul crestinilor dupa intemeierea Bisericii, a crescut si numarul cererilor pentru diverse slujiri ale apostolilor. Astfel, au fost alesi din cadrul comunitatii, sapte barbati "plini de Duh Sfant si de intelepciune" care sa slujeasca atat in cadrul slujbelor religioase cat si sa supravegheze buna oranduiala la mesele comune. Primul dintre acestia a fost Stefan, iar ceilalti sase sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae. Rolul lor in Biserica primara depasea cu mult rolul pe care il iau diaconii in zilele noastre. Ei predicau cuvantul Evangheliei, botezau si ajutau la desfasurarea cultului apartinand organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.

Sfantul Stefan - primul martir

Sfantul Stefan s-a aratat un aparator al credintei adevarate cu privire la persoana lui Hristos, marturisind ca El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a nascut, a murit, a inviat si S-a inaltat la ceruri pentru mantuirea noastra. A fost acuzat ca a adus blasfemie lui Moise si lui Dumnezeu. Atunci cand Caiafa a intrebat daca cele ce se marturisesc despre El sunt adevarate, Sfantul Stefan a rostit o lunga cuvantare in care a aratat ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeti si ca iudeii sunt vinovati pentru uciderea Lui. Furiosi, evreii au cerut uciderea lui cu pietre. Dupa ce L-a vazut pe Mantuitorul Hristos in chip minunat in slava, stand de-a dreapta lui Dumnezeu, s-a rugat pentru sine si pentru cei care il omorau: "Doamne nu le socoti lor pacatul acesta" (Faptele Apostolilor VII, 59-60). Locul uciderii Sfantului Stefan a fost in valea lui Iosafat. Avand in vedere ca in vremea aceea cei care erau ucisi cu pietre nu puteau fi inmormantati in cavoul familiei, se presupune ca trupul Sfantului Stefan a fost pus in mormantul unui crestin. Moastele sale au fost descoperite in anul 415, atunci cand preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o intreita viziune. Cand i s-au descoperit moastele, pe mormantul sau scria "chiliel", care in limba ebraica inseamna "cununa", pentru ca intr-adevar el a luat, cel dintai dintre crestini, cununa muceniciei.

Semnificatia numelui Stefan

Numele este de origine greceasca - Stephanos - si inseamna "coroana", "ghirlanda", "cununa" (cu care erau incununati invingatorii). La noi, formele curente au fost si sunt Stefan si Stefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fanel, Fanica, Fanita, Fana, Fanica, iar uneori - sub influenta straina - Fanny. Destul de des se folosesc si diminutivele Stefanel sau Stefanita, mai rar Stef(i). Mai recent a aparut si forma feminina Stefanela (ce pare sa fi prins mai bine decat vechea Stefanida - numele unei mucenite trecute in calendar).

Pilda zilei,26/12/2011

Avva Ioan Colov i-a intrebat pe monahi: "Cine l-a vandut pe Iosif? Un parinte a spus: Fratii sai. Acestuia, batranul i-a raspuns: Nu fratii, cat smerenia sa. Iosif ar fi putut spune ca este fratele lor si ar fi putut protesta sa nu fie vandut, insa a pastrat tacerea. Smerenia sa, asadar, l-a vandut. Dupa o vreme, aceeasi smerenie l-a facut stapan peste Egipt".

Soborul Maicii Domnului; Sfantul Nicodim de la Tismana.

 

Soborul Maicii Domnului

In ziua de astazi, 26 decembrie, praznuim sarbatoarea cu numele de "Soborul Maicii Domnului." Cuvant bisericesc, "sobor" insemneaza "adunare de oameni" si in imprejurarea de acum el vrea sa spuna doua lucruri: intai, cuvantul acesta este o chemare catre cei credinciosi, sa ne adunam astazi, in cinstea Maicii Domnului, aici pe pamant; dar, pe de alta parte, cuvantul "sobor" ne aduce aminte ca Maica Domnului se afla preaslavita, fara de asemanare, in mijlocul tuturor Sfintilor fericiti din ceruri si ca, asa fiind, adunarea noastra de astazi, de pe pamant este, de fapt, o impreuna-praznuire a noastra cu cetele tuturor Sfintilor si Ingerilor din ceruri. Adunarea cea cereasca, adica, se uneste, astazi, cu adunarea noastra pamanteasca, la cinstirea Maicii Domnului.

Si, este drept sa fie asa, dupa ce am praznuit ieri Taina in care Maica Domnului este aceea care uneste pe veci toata omenirea cu Dumnezeu, nascand ca mama pe Domnul Hristos, adica pe Dumnezeu cel intrupat si ascuns intr-un prunc de om. E ca si cand Maica Domnului, privind la Domnul Iisus, in primul rand, si apoi la noi toti, cei credinciosi, "frati mai mici" ai Domnului, care-i aducem aceasta cinstire, ar spune astazi, catre Tatal ceresc, cuvantul acesta de fericita si adanca multumire, de la Apostolul din ajunul Craciunului; "Iata, Doamne, eu si toti pruncii pe care mi I-ai dat, fii binecuvantat in veci! Amin."

"Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-Te, Mireasa, pururea Fecioara."

Sfantul Cuvios Nicodim de la Tismana (+1406)

Cuviosul Nicodim s-a nascut in satul Prilep si se tragea dintr-o familie de aromani. Istet de minte de mic copil, Nicodim a invatat citirea Sfintelor Scripturi si s-a umplut de ravna pentru slujirea lui Hristos. Iar cand parintii sau au inceput a cugeta sa-l aseze in dregatorii, dupa avutia si rangul ce aveau, Nicodim s-a lepadat de toata averea parinteasca si de toata slava lumii acesteia. Imbracat in haine saracacioase, a fugit intr-ascuns din casa parinteasca si s-a dus la Sfantul Munte, unde, dupa trei ani de ucenicie, s-a invrednicit a fi tuns calugar intr-o manastire de acolo. Dovedindu-se adanc cunoscator al dumnezeiestilor invataturi, smerit si evlavios, in putina vreme a ajuns diacon, apoi egumen si staret al acelei manastiri. Plin de dragoste pentru poporul sau, Nicodim a mijlocit impacarea intre scaunul patriarhal din Constantinopol si Biserica sarbeasca si, ascultand rugamintea cneazului Lazar, a parasit Sfantul Munte si a venit in tara sa. Repede ducandu-se vestea despre evlavia si smerenia sa, preotii si credinciosii voiau sa-l inalte patriarh al Bisericii sarbesti, dar Sfantul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea cinste.

In timpul domniei voievodului roman Vlaicu, Sfantul a trecut Dunarea si, venind in Tara Romaneasca, a zidit manastirea Vodita, cea dintai asezare manastireasca temeinica si cu buna randuiala din tara noastra, despre care s-au pastrat dovezi si hrisoave. Dupa oarecare trecere de vreme, Sfantul a parasit ctitoria lui de la Vodita, unde a lasat staret pe un ucenic al sau, anume Agaton, a mers prin munti in sus si, ajungand la locul unde apa Tismanei cade cu zgomot de la inaltime, a ridicat acolo o manastire mai mare si mai trainica. Aici s-a asezat Cuviosul Nicodim, cu cativa din ucenicii sai, dar numarul acelor ce veneau sa slujeasca lui Hristos, sub povatuirea si indrumarea vrednicului staret, sporea fara incetare. Pe toti ii invata cu blandete si-i calauzea spre implinirea voii lui Dumnezeu. Sfantul Nicodim a fost un mare intemeietor si indrumator al vietii monahale la noi, dupa randuielile de la Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au ctitorit cu ajutor de la binecredinciosii domni si voievozi romani, cele dintai manastiri mari in Tara Romaneasca. Vremea insa, cand a venit la noi Sfantul Nicodim, era o vreme de mari framantari in lumea manastirilor ortodoxe. Miezul framantarilor era Muntele Athos, tocmai locul de unde venise Sfantul Nicodim. Este vorba de marea framantare pentru "rugaciunea mintii." Sfantul venea la noi, intre altele, tocmai pentru ca a gasit aici un loc de liniste si singuratate, prielnic lucrarii duhovnicesti a rugaciunii.

Dar Sfantul Nicodim si manastirile zidite de el, dupa tipicul din Sfantul Munte, au luat parte si la nevoile duhovnicesti ale crestinilor din aceasta tara. Schimbul de scrisori, de curand descoperit, dintre Sfantul Nicodim si marele Patriarh bulgar Eftimie de la Tarnova si intrebarile pe care staretul Tismanei le pune marelui Patriarh, ni-l arata pe Sfantul Nicodim dornic sa se inarmeze cu acele cunostinte trebuitoare in lupta impotriva ratacirii bogomililor, secta din Bulgaria, care tocmai trecuse in Tara Romaneasca si bantuia tara. El si manastirea lui erau ca o obste de apostoli ai dreptei credinte. Prin de dragoste pentru popor, Sfantul s-a nevoit intru invatarea tuturor si pentru lucrarea treburilor bisericesti in preajma manastirii sale.

A trait si a lucrat pe pamantul romanesc sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan si Mircea, fiind cinstit si pretuit, dupa cuviinta, de toti patru. Scriitorul, din vremea lui, a cartii Viata lui Isaia de la Hilandar, vede in Sfantul Nicodim, pe "barbatul cinstit si sfant, tare in carti si mai tare la judecata, in cuvinte si raspunsuri, intemeietor de manastiri, puternic la rugaciune si luptator pentru dreapta credinta". Pe langa frumoasa manastire Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfantul Nicodim ne-a ramas si o Evanghelie, numita Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisa in limba slavona, chiar de mana Sfantului.

A adormit cu pace in Domnul la anul 1406, la 26 de zile ale lunii decembrie, pentrecut cu jale de calugari si de multime de credinciosi. Si a fost ingropat in mormantul pe care singur si-l pregatise in manastirea sa Tismana. Dupa oarecare vreme, dovedindu-se ca trupul sau a ramas nestricacios, a fost scos din mormant si asezat cu cinste intr-o racla din biserica manastirii. Din pricina tulburarilor si vitregiei trecutelor vremi, sfintele lui moaste au fost ascunse apoi in locuri tainice, pe care nu le stia decat staretul manastirii; cu timpul insa li s-a pierdut urma si au ramas intr-un loc, pe care numai unul Dumnezeu il mai stie.

Pentru dragostea lui catre Domnul si pentru toata slujirea si osteneala lui intru slava Bisericii Ortodoxe, dreptcredinciosii din tara noastra cinstesc pe Sfantul Nicodim cu multa evlavie, ca pe unul din marii indrumatori ai nostri pe calea mantuirii. Cu ale carui rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Craciunul - Nasterea Domnului

 

Cel dintai praznic imparatesc cu data fixa, in ordinea fireasca (cronologica) a vietii Mantuitorului, este Nasterea, numita in popor si Craciunul, la 25 decembrie, este sarbatoarea anuala a nasterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos (vezi Luca II, .1-21). Pare a fi cea dintai sarbatoare specific crestina, dintre cele ale Mantuitorului, desi nu este tot atat de veche ca Pastile sau Rusaliile, a caror origine sta in legatura cu sarbatorile iudaice corespunzatoare.

a) In mentalitatea crestina primitiva, mostenita de la lumea veche, accentul se punea pe ziua mortii si a invierii divinitatilor adorate, iar nu pe ziua nasterii lor. De aceea, cultul Mantuitorului in Biserica primara era concentrat mai tot in jurul mortii si al invierii Sale. Calendarele crestine pastreaza de asemenea in amintirea posteritatii, nu datele nasterii mucenicilor si ale Sfintilor, ci datele mortii lor. De aceea, Nasterea Domnului este considerata in general ca o sarbatoare de origine mai noua decat Pastile. Vechimea ei se poate urmari retrospectiv in documente pana pe la sfarsitul secolului III, cand - dupa o traditie consemnata de istoricul bizantin Nichifor Calist - pe timpul prigoanei lui Diocletian si Maximian, o mare multime de crestini au pierit arsi de vii intr-o biserica din Nicomidia, in care ei se adunasera sa praznuiasca ziua Nasterii Domnului.

b) Desi sarbatorita in toata lumea crestina, totusi, la inceput era deosebire intre crestinii din Apus si cei din Rasarit, in ceea ce priveste data acestei sarbatori. Astfel, in Apus, cel putin de prin sec. III, Nasterea Domnului se serba, ca si azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi traditii, dupa care recensamantul lui Cezar August, in timpul caruia Sf. evanghelist Luca ne spune ca s-a intamplat Nasterea Domnului (Luca II, 1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fundarea Romei). Dupa Sf. Ioan Gura de Aur, traditia aceasta este foarte veche la Roma si acolo, spune el, Nasterea Domnului s-ar fi serbat de la inceput la 25 decembrie. Cam acelasi lucru afirma, putin mai tarziu, si Fericitul Ieronim, intr-o cuvantare tinuta de el la Ierusalim, in ziua de 25 decembrie; convingerea ca in aceasta zi S-a nascut Hristos, spune el, este veche si universala.

De asemenea, dupa Fericitul Augustin, consensul Bisericii fixeaza ziua nasterii Domnului in ziua a opta a calendelor lui ianuarie (25 decembrie). Dar ceea ce este sigur este ca in Rasarit, pana prin a doua jumatate a secolului IV, Nasterea Domnului era serbata in aceeasi zi cu Botezul Domnului, adica la 6 ianuarie; aceasta dubla sarbatoare era numita in general sarbatoarea Aratarii Domnului. Practica rasariteana se intemeia pe traditia ca Mantuitorul S-ar fi botezat in aceeasi zi in care S-a nascut, dupa cuvantul Evangheliei, care spune ca, atunci cand a venit la Iordan sa Se boteze, Mantuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23).

De fapt insa, atat in Orient cat si in Occident Nasterea Domnului a fost serbata de la inceput la aceeasi data, in legatura cu aceea a solstitiului de iarna, numai ca orientalii au fixat-o, dupa vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe cand Apusul, in frunte cu Roma, a recalculat-o, fixand-o in functie de data exacta la care cadea atunci solstitiul, adica la 25 decembrie.

Se considera ca sarbatoarea Nasterii s-a despartit pentru prima data de cea a Botezului, serbandu-se la 25 decembrie, in Biserica din Antiohia, in jurul anului 375, apoi la Constantinopol in anul 379, cand Sf. Grigorie de Nazianz a tinut cu acel prilej celebra predica festiva, care va servi mai tarziu ca izvor de inspiratie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonuluf Nasterii ("Hristos Se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L !...").

Peste cativa ani, se introducea data de 25 decembrie, pentru praznuirea Craciunului, si la Antiohia, dupa cum dovedeste Omilia la Nasterea Domnului, tinuta la Antiohia de Sf. loan Gura de Aur in 386, si amintita mai inainte. In Constitutiile Apostolice (V, 13), redactate spre sfarsitul, secolului IV, Nasterea Domnului e numarata ca cea dintai dintre sarbatori, recomandandu-se serbarea ei la 25 decembrie, iar in alt loc (cart. VIH, cap. 33) e amintita ca o sarbatoare deosebita de cea. a Epifaniei. Cu timpul, si anume prin prima jumatate a secolului V, ziua de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii a fost introdusa si in Biserica Alexandriei, apoi in cea a Ierusalimului, generalizandu-se astfel in crestinatatea rasariteana. Numai armenii serbeaza inca pana astazi Nasterea Domnului tot la 6 ianuarie (odata cu Botezul Domnului), ca in vechime.

c) La fixarea zilei de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii Domnului, s-a avut in vedere probabil si faptul ca mai toate popoarele din antichitate aveau unele sarbatori solare care cadeau in jurul solstitiului de iarna (22 decembrie), sarbatori care erau impreunate cu orgii si. petreceri desantate si pe coare Craciunul crestin trebuia sa le inlocuiasca. Biserica a vrut sa contrapuna o sarbatoare crestina mai ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientala, care prin sec. III facea o serioasa concurenta crestinismului, indeosebi in randurile armatei romane, si a carui sarbatoare centrala cadea in jurul solstitiului de iarna (22-23 decembrie), ea fiind privita ca zi de nastere a zeului Soare, invingator in lupta contra frigului si a intunericului, si Ziua de nastere a Soarelui nebiruit, pentru ca de aici inainte zilele incep sa creasca, iar noptile sa scada. Opinia generala a liturgistilor si istoricilor apuseni este ca ziua de nastere a zeului Mitra (sarbatoare introdusa la Roma de imparatul Aurelian la 274) ar fi fost astfel inlocuita cu ziua de nastere a Mantuitorului care fusese numit de prooroci "Soarele Dreptatii" (Maleahi IV, 2) si "Rasaritul cel de sus" (comp. Zaharia VI, 12 ; Luca I, 78, 79 si Troparul Nasterii Domnului) si pe Care batranul Simeon il numise "Lumina spre descoperirea neamurilor" (Luca II. 32), iar apoi El insusi Se numise pe Sine "Lumina lumii" (Ioan IX, 5). Este insa posibil ca adevaratul raport cronologic dintre aceste doua sarbatori sa fie invers, adica va fi existat mai intai sarbatoarea crestina a Nasterii lui Iisus la 25 decembrie, iar introducerea de catre Aurelian a sarbatorii pagane a lui Mitra la 274 sa fi constituit o incercare neizbutita de a inlocui sarbatoarea crestina, mai veche.

Tot in legatura cu fenomenele naturii erau si sarbatorile de iarna ale romanilor, ca Saturnaliile (sarbatoarea lui Saturn) si Juvenaliile (sarbatoarea tinerilor sau a copiilor), care cadeau cam in acelasi timp. De aceste sarbatori ale stramosilor nostri romani erau legate o multime de datini si obiceiuri vechi, pe care poporul nostru le pastreaza pana azi, dar le-a pus in legatura cu Nasterea Domnului si le-a imprumutat sens si caracter crestin, ca de exemplu: colindele, sorcova, plugusorul s.a., la care cu timpul s-au adaugat si altele, de origine si conceptie pur crestina, ca : Vicleiemul, Irozii, Steaua s.a., care fac din sarbatoarea Craciunului una dintre cele mai scumpe si mai populare sarbatori ale Ortodoxiei romanesti.

Nu mai putin se poate sa fi contribuit la fixarea zilei de 25 decembrie ca data a Nasterii Domnului si o consideratie simbolica, in legatura cu cursul anului solar. Deoarece Sf. Ioan Botezatorul a spus: "Aceluia (adica lui Iisus) se cade sa creasca, iar mie sa ma micsorez" (Ioan III, 30), s-a asezat sarbatoarea Nasterii lui la 24 iunie (momentul solstitiului de vara, cand zilele incep sa descreasca), iar Nasterea Mantuitorului la 25 decembrie, adica dupa solstitiul de iarna, cand zilele incep sa se mareasca.

d) Odata fixata la 25 decembrie, sarbatoarea Nasterii Domnului a atras dupa sine revizuirea si deplasarea sau fixarea datelor unui sir intreg de alte sarbatori, in general mai noi, care stau in dependenta cronologica de ea, si anume : Taierea-imprejur a Domnului, intampinarea Domnului, Bunavestire si Nasterea Sf. Ioan Botezatorul (vezi mai departe). Totodata, in legatura cu marele praznic, au luat nastere in calendarul rasaritean pomenirile unor sfinti mai importanti din Vechiul si din Noul Testament, grupate inainte si dupa data Nasterii Domnului (ca de ex: cele 2 duminici dinaintea Nasterii si cea de dupa Nastere), a caror vechime e atestata inca din sec. IV. Sarbatoarea Nasterii a devenit astfel al doilea punct cardinal al anului bisericesc, dupa Sfintele Pasti. Dupa cum data Pastilor guverneaza intreg ciclul sarbatorilor cu data variabila (vezi mai departe la aceasta sarbatoare), tot asa Craciunul reglementeaza un ciclu important de sarbatori cu date fixe, presarate in tot cursul anului bisericesc.

e) In ceea ce priveste modul sarbatoririi, ziua Nasterii Domnului, fiind privita ca una dintre cele mai mari sarbatori crestine, era praznuita cu mare solemnitate. In ziua precedenta se ajuna (obicei existent inca din sec. IV), se facea slujba in cadrul careia se botezau catehumenii, ca si la Pasti si la Rusalii, si se citeau Ceasurile mari sau imparatesti, numite asa pentru ca la Bizant luau parte la ele si imparatii, iar la noi domnitorii cu toata curtea lor. Tot in ajun, slujitorii Bisericii (preotii si cantaretii) umblau, ca si azi, cu icoana Nasterii pe la casele credinciosilor, pentru a le vesti maritul praznic de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit si postul Craciunului, ca mijloc de pregatire sufleteasca pentru intampinarea sarbatorii. Ziua sarbatorii insasi era zi de repaus; pana si sclavii erau scutiti in aceasta zi de corvezile obisnuite. Erau oprite, prin legi civile, spectacolele si jocurile de teatru si cele din palestre si circuri. Era interzisa, de asemenea, plecarea genunchilor, atat in ziua Nasterii cat si in tot timpul pana in ajunul Bobotezei, regula pe care, in virtutea traditiei, o pastreaza pana astazi cartile noastre de slujba.

Ajunul Craciunului.

Ajunul Craciunului este ultima zi de post din Postul Nasterii Domnului. Acest post, care incepe in ziua de 15 noiembrie si se incheie in ziua de 24 decembrie, ne aduce aminte de patriarhii si dreptii Vechiului Testament, care au petrecut timp indelungat, in post si rugaciune, asteptand venirea lui Mesia, Mantuitorul lumii.

Daca primele 39 de zile ale acestui post sunt mai usoare, din punct de vedere alimentar, intre ele existand mai multe zile in care Parintii Bisericii au randuit "dezlegare la peste", cea de-a patruzecea zi a postului este una de aspra postire, adica de ajunare. Obiceiul de a ajuna in aceasta ultima zi a postului este consemnat inca din secolul al IV-lea.

Astfel, in ajunul Craciunului, fiecare credincios ajuneaza dupa putere, pana la Ceasul al IX-lea (ora 15.00), nimic mancand. In unele zone, credinciosii ajuneaza pana mai tarziu, asteptand rasaritul luceafarului de seara, in amintirea stelei care a vestit magilor Nasterea Domnului.

Dupa ceasul pranzului, spre seara, se obisnuieste sa se manance grau fiert, amestecat cu fructe si miere, in amintirea postului Prorocului Daniel si al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16). Aceasta zi de post aspru mai aminteste si de postul tinut odinioara de catehumenii care, in seara acestei zile, erau botezati si impartasiti pentru prima data cu Sfintele Taine, in cadrul Liturghiei Sfantului Vasile cel Mare.

In seara zilei de ajun, credinciosii obisnuiesc sa manance o mancare dulce, numita in popor "Scutele lui Iisus". Cu faina, apa si sare se framanta niste lipii subtiri care se coc pe plita. Acestea se inmoaie intr-un sirop dulce (apa cu miere sau zahar) si se presara cu nuca macinata.

Ajunul Craciunului, zi de colindat

Nasterea Domnului este anuntata in lume de crestini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, in dimineata de Ajun, fiind copiii si tinerii. Acestia sunt primiti de crestini cu mere, nuci, covrigi si cu acele turte numite "Scutecelele lui Hristos". Pentru ca pana dupa Sfanta Liturghie din ziua de Craciun este inca post, colindatorii trebuie si ei primiti cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).

Ajunul Craciunului, cand preotul vesteste Nasterea Domnului

Tot in ultima zi a postului Craciunului, preotul umbla pe la casele credinciosilor cu icoana Nasterii Domnului, spre a vesti maritul praznic al Intruparii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Din punct de vedere liturgic, putem spune ca aceasta traditie, a umblatului cu icoana, este un fel de slujba in afara zidurilor bisericii. Este o slujba savarsita pe ulite si pe stradute, prin curti si prin case, pe la ferestre si pe la usi. Precum odinioara facea crainicul, parintele se straduieste a anuta in tot locul si pe tot omul o mare veste: Dumnezeu se face om, ramanand insa Dumnezeu! Astfel, singurul lucru nou sub soare se arata vrednic de o asemenea mare vestire.

Fiecare preot vesteste Nasterea Domnului in parohia lui. In functie de marimea parohiei, preotul poate incepe sa umble cu icoana mai devreme sau mai tarziu. Astfel, la sate, aceasta vestire se petrece chiar in ajunul Craciunului, pe cand la orase, unde parohiile sunt mai mari si credinciosii mai numerosi, preotii incep sa umble cu icoana ceva mai devreme.

Ajunul Craciunului modifica randuiala liturgica

In ajunul Craciunului se citesc "Ceasurile Imparatesti" si se savarseste Liturghia Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia. In cadrul acestor slujbe sunt randuite spre citire mai multe profetii din Vechiul Testament privind Nasterea Domnului.

Daca ajunul Craciunului cade intr-o zi de sambata sau dumnica, slujba numita "Ceasurile Imparatesti" se muta in vinerea dinainte, aceasta zi devenind "zi aliturgica", adica zi in care nu se savarseste Sfanta Liturghie". Aceasta slujba a Ceasurilor este numita astfel deoarece, in lumea bizantina, la aceasta participau si imparatii, iar la noi se aduna in biserica toata familia domneasca.

Daca ajunul Craciunului cade in zilele de luni pana vineri, in ziua de ajun se va savarsi Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, iar in ziua praznicului se va savarsi cea a Sfantului Ioan Gura de Aur. Daca ajunul va cadea insa intr-o zi de sambata sau duminica, in ziua de ajun se va savarsi Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in ziua praznicului se va savarsi cea a Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia.

Ajunul Craciunului, prilej de bucurie si rugaciune

Dupa noaptea de ajun, trei zile la rand, in toate bisericile se savarseste Sfanta Liturghie. Din pricina bucuriei marelui praznic al Nasterii Domnului, s-a randuit ca in perioada cuprinsa intre Craciunului si Boboteaza sa nu se faca ingenuncheri si plecaciuni. Exceptie fac insa canoanele primite de la duhovnic, savarsite in taina camerei fiecaruia.

"Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste si pamantul pestera Celui neapropiat aduce. Ingerii cu pastorii slavesc si magii cu steaua calatoresc, ca pentru noi S-a nascut prunc tanar, Dumnezeu Cel mai inainte de veci."

"Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei. Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus. Doamne, slava Tie!"

Sfanta Mucenita Eugenia

 

Pe 24 decembrie este Ajunul Craciunului. Amintim ca in Biserica Ortodoxa Liturghia Sfantului Vasile Cel Mare se savarseste de 10 ori pe an: in ziua praznuirii Sfantului Vasile, in Ajunul Botezului Domnului, in primele cinci duminici din Postul Mare, in joia si sambata din Saptamana Patimilor si in ziua Ajunului de Craciun.

In celelalte duminici si zile de peste an se savarseste Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, exceptie facand zilele aliturgice si zilele din Postul Mare in care se oficiaza Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.

Ziua Ajunului este zi de ajunare, adica de nemancare pana dupa oficierea Liturghiei Sfantului Vasile Cel Mare. Facem mentiunea ca Postul Craciunului se incheie pe 25 decembrie, in ziua praznicului Nasterii Domnului, dupa Sfanta Liturghie. De aceea ziua de Ajun a Craciunului este zi de post.

Sfanta Eugenia era originara din Roma. Parintii ei, Filip si Eugenia, primind de la imparat o inalta dregatorie, au plecat in Alexandria, cu fiica lor. Pe cand erau in Alexandria, fiica lor Eugenia si-a parasit pe ascuns parintii. S-a imbracat barbateste a luat cu ea doua slujnice si intr-o noapte, a fugit de-acasa. S-a dus la un episcop si a primit de la el sfantul botez. Si-a tuns parul capului, s-a numit Eugeniu si foarte de dimineata s-a dus in graba la o manastire. Acolo a trait in osteneli, in nevointe, in trude, in privegheri de toata noaptea si a savarsit toata virtutea. Stralucea ca un mare luminator, asa ca fratii l-au rugat sa le fie staret. Nu voia, dar silit de cuvintele si de dragostea lor a primit. Si asa, nu cuvantul ci fapta a aratat tuturor pe Eugeniu mare si prea stralucit. Chipul lui ii atragea pe toti. Cum atrage magnetul fierul, asa atragea pe toti, ca sa se desfateze de vederea faptelor lui bune. Dar o femeie Melantia, neagra la suflet, cum ii era numele, venita cu poporul ca sa se inchine la manastire, s-a indragostit nebuneste de chipul frumos al lui Eugeniu. Si s-a facut ca e bolnava de o boala indelungata si l-a rugat pe Eugeniu sa-i ingaduie sa-i spuna boala numai lui indeosebi, ca altfel nu se poate vindeca. Melantia ii graia cu lacrimi si cu cuvintele ei inselatoare i-a miscat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fara sa-si dea seama de viclenia ei. Cand s-a gasit singura cu staretul, taciunele desfranarii a aprins si mai mult inima Melantiei spre dragoste. Si ca un orb, care-si pierde lumina ochilor, aprinsa de patima, a cautat sa aduca ocara lui Eugeniu, dar pentru ca nu si-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul orasului, tatal Eugeniei, si a facut plangere, ca in cutare manastire staretul inseala cu cuvinte viclene pe femeile cinstite si ca desfranatul a indraznit sa o necinsteasca chiar si pe ea. Cand prefectul a auzit acestea s-a umplut indata de manie si a trimis in graba la manastire sa aduca pe Eugeniu, staretul manastirii, si pe monahi. Sa-i aduca legati ca pe niste oameni vinovati, inchinatori mincinosi si facatori de rele, sa se infatiseze inaintea scaunului sau de judecata si sa dea socoteala de faptele lor. Si s-au infatisat partile la judecata. A inceput sa graiasca Melantia. A acoperit cu ocari pe dumnezeiescul staret; l-a batjocorit si l-a defaimat cat a vrut. Striga, si arata cu degetul pe staret prietenilor, il facea ticalos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricati. Cu glas mare a strigat si a zis: "Ascultati-ma toti, ca va spun adevarul!" Cat este de mare rabdarea Ta, Doamne Atotputernice!

Atunci Eugenia si-a rupt hainele de pe ea si a aratat celor de fata priveliste infricosatoare si ne mai vazuta. Apoi a grait cu indraznire tuturor: "Se cuvine ca noi calugarii sa suferim, cu multumire, ocarile, batjocura si chinuirea trupului. Dar pentru ca sa nu se faca de batjocura haina calugareasca iata va spun ca sunt femeie; sunt fiica judecatorului. Judecatorul este preaiubitul mea tata. Sotia lui e mama mea. Acestia de langa mine mi-s frati, nu-i numesc robi".

Toti au ramas incremeniti de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire cand va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia. Pe cand era inca la Judecata foc a cazut din cer peste casa ei si a ars pana la temelie.

Zguduit de cele petrecute, tatal Eugeniei a parasit toata marirea, bogatia si desfatarea vietii si s-a botezat. A ajuns pastor credinciosilor din Alexandria, si-a sfarsit viata muceniceste, omorat de sabiile necredinciosilor, si a zburat cu bucurie la cerestile locasuri.

Dupa savarsirea tatalui ei, mama ei impreuna cu ea au parasit Alexandria, tara cea straina, si manate de dor s-au dus sa locuiasca in Roma, patria lor. Atunci a dat porunca imparatul ca toti crestinii sa jertfeasca idolilor, de nu, sa moara. Eugenia, care stralucea inaintea tuturora, ca era aprinsa de dragoste pentru Hristos, a fost legata cu o piatra grea si aruncata in apa, dar a scapat nevatamata cu minune. Pentru aceea i s-a taiat capul cu sabia si a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfintei Mucenite Vasila;
- Sfantului Mucenic Filip, tatal Sfintei Eugenia;
- Sfintilor Protu si Iachint;
- Sfantului Cuvios Nicolae monahul;
- Sfantului Mucenic Ahaic;
- Sfantului Cuvios Antioh;
- Sfantului Cuvios Vitimion;
- Sfantului Cuvios Afrodisie;
- Sfantului Cuvios Grat:
- Sfantului Mucenic Ahmed.

Maine, 25 decembrie, serbam Nasterea Domnului - Craciunul.

Pilda zilei,24/12/2011

Spuneau despre avva Serinos ca lucra mult si tot timpul manca doi pesmeti. A venit la el avva Iov, insotitorul sau, si i-a zis: "La mine in chilie am grija de lucrarea mea, dar cand ies, ma dau cu fratii". Avva Serinos ii zice: "Nu-i mare lucru sa-ti pazesti lucrarea cand esti singur in chilie, ci cand iesi din chilie".

Sfintii 10 mucenici din Creta.

 

Sfintii 10 mucenici: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie, Evnichian, Zotic, Agatopus, Vasilide Evarest si Pompie au patimit, in jurul anului 250, in insula Creta, din porunca imparatului Deciu. Pentru ca au refuzat sa se inchine idolilor si au marturist ca sunt crestini, li s-a taiat capul. Inainte de a trece la cele vesnice, au rostit cu totii aceasta rugaciune: "Iarta, Doamne, pe robii Tai si primeste varsarea sangelui nostru pentru noi, pentru rudeniile noastre si prieteni si pentru toata patria, ca sa scape din intunericul necunostintei si cu ochi curati sa vada buna credinta, sa Te cunoasca pe Tine, Lumina cea adevarata, O! Imparate vesnic".

Sfantul Naum de Ohrida fost unul din ucenicii Sfintilor Chiril si Metodie. A trait intre anii 830 - 910. In anul 867 sau 868 este hirotonit preot in Roma. Potrivit aghiografiei Sfintilor Chiril si Metodie, scrisa de catre Sfantul Clement al Ohridei, Sfantul Naum a ajutat celor dintai in lucrarea lor misionara intreprinsa in Moravia Superioara.

Sfantul Naum este unul dintre intemeietorii Scolii de Literatura din Pliska, unde a si lucrat intre anii 886-893. Dupa ce Sfantul Clement a fost hirotonit episcop in Drembica - Velika in anul 893, Sfantul Naum a continuat lucrarea lui Clement in Scoala Literara din Ohrida. In anul 905, Sfantul Naum a intemeiat Manastirea de langa Lacul Ohrida, care, mai tarziu, ii va purta numele si Sfintele sale Moaste. S-a ostenit mai ales cu talmacirea Sfintei Scripturi si a celorlalte carti bisericesti din limba greaca in cea slavona. Sfantul a adormit in intaia jumatate a secolului al X-lea. Moastele sale facatoare de minuni uimesc si astazi prin multimea minunilor pe care le lucreaza, mai cu seama vindecari de boli grele, indeosebi nebunia.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Cuvios Pavel, arhiepiscopul Neocezareii;
- Sfantului Mucenic Shinon.

Maine, 24 decembrie, facem pomenirea Sfintei Mucenite Eugenia (Ajunul Craciunului).

Pilda zilei,23/12/2011

Un tanar l-a viziat oarecand pe un parinte si i-a zis:

- Parinte, injur. Dar se intampla ceva ciudat. Cand incerc sa insurubez un surub si el nu se insurubeaza, ma infurii. Cum injur, imediat se insurubeaza surubul.

Parintele i-a raspuns fara tulburare:

- Asa si trebuie sa se intample !

La uimirea tanarului, parintele continua:

- Un diavol impiedica surubul sa se insurubeze si un altul te indeamna sa injuri. Cand al doilea te biruieste sa injuri, primul pleaca de la surub si indata se insurubeaza. Ia aminte, fiule, sa nu injuri, ci sa te rogi cand lucrezi

Pilda zilei,22/12/2011

Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand:

- Avvo, au fost doi oameni: unul calugar si altul mirean. Calugarul a socotit seara ca dimineata sa lepede cinul monahal si sa plece in lume, iar mireanul a socotit seara ca dimineata sa devina calugar, insa amandoi au murit in noaptea aceea. Oare, ce li se va socoti lor?

Si a zis batranul:

- Calugarul a murit calugar si mireanul mirean, caci in ce s-au aflat, in aceea s-au dus

Pilda zilei,21/12/2011

Un frate i-a zis avvei Pimen: "Daca-i dau unui frate o bucata de paine sau altceva, demonii murdaresc acest gest, ca si cum ar fi facut pentru a placea oamenilor“. Batranul zice: "Chiar daca ar fi pentru a placea oamenilor, noi tot ii vom da fratelui ce-i trebuie“. Si i-a spus urmatoarea parabola: "Doi tarani locuiau in acelasi sat. Unul dintre ei, dupa ce a semanat, a strans un pic de recolta necurata; celalalt nu s-a ostenit sa semene si n-a strans nimic. Venind foametea, care dintre ei va supravietui?“. Fratele a raspuns: "Cel care a strans putina recolta necurata“. Batranul zice: "Asa si noi, sa semanam putin, chiar daca seminte necurate, ca sa nu murim de foame“.

Pilda zilei,20/12/2011

Un frate l-a intrebat pe avva Pimen: "Poate oare cineva sa-si tina toate gandurile in frau si sa nu dea nici unul dusmanului?". Batranul a raspuns: "Exista unii care tin zece si dau unul".

Pilda zilei,19/12/2011

Fost-a intrebat Avva Isaia:

- Ce este iubirea de argint?

- Iubirea de argint este a nu crede lui Dumnezeu ca poarta grija de tine, a te deznadajdui de fagaduintele lui Dumnezeu si a iubi peste masura ca sa te intinzi cu avutiile.

Cuviosul Daniil Sihastru

 

Sfantul Daniil Sihastrul este cunoscut si sub numele de "Daniil Schimonahul" sau "Daniil cel Nou", nume care nu mai fac posibila confuzia cu prorocul din Vechiul Testament. S-a nascut la inceputul secolului al XV-lea, intr-un sat din apropierea orasului Radauti. Ajunge la Schitul Sfantul Lavrentie, la 6 km de Putna, locul intrarii sale in monahism. Mai tarziu alege sa se retraga pe o stanca de pe malul paraului Viteul, unde va daltui un paraclis, la care se mai vede si azi pridvorul, naosul si altarul, iar dedesubt o incapere, sapata tot in piatra, care ii va sluji drept chilie. Potrivit traditiei, Cuviosul Daniil i-ar fi prezis Sfantului Stefan cel Mare ca va urca pe tronul de domnie al Moldovei. Dupa spusele cronicarului Ion Neculce, cuviosul Daniil este cel care l-a indemnat pe Stefan Voda sa continue lupta impotriva turcilor si tot de la el a venit si indemnul de a zidi Manastirea Putna.

Nu se cunoaste data trecerii sale la cele vesnice. A fost inmormantat in partea sudica a pronaosului bisericii Manastirii Voronet. Un deget, ferecat in argint si impodobit cu unsprezece margaritare si un granat, se pastreaza si astazi la manastirea Putna. El poarta inscriptia: "Aceste relicve le-am ferecat eu Ghedeon, igumen ot Voronet, cu toata cheltuiala mea in anul 7257 (1749), in 4 decemvrie". Parintele profesor Petru Rezus marturiseste ca acest deget, ferecat in argint, arata ca sfintele moaste ale lui Daniil Sihastrul au fost, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, expuse in manastire. Despre acest deget, care este pastrat la manastirea Putna, traditiile spun ca este degetul aratator de la mana dreapta a Sfantului Daniil, cu care el a aratat voievodului valea Putnei, unde l-a indemnat sa ridice manastirea.

Hotararea sinodala de "canonizare" s-a luat la 20 iulie 1992, randuindu-se ca el sa fie praznuit in fiecare an, pe 18 decembrie.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Mucenic Sebastian si Zoe, sotia lui, si a celor impreuna cu ei: Tranchilin, Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul, Marcelin si Marcu;
- Sfantului Mucenic Eviot;
- Cuviosului Flor, episcopul Aminsului;
- Sfintilor Mucenici Foca si Ermil;
- Sfintilor Mucenici Zaheu, diaconul, si Alfie, citetul;
- Sfintei Sofia;
- Cuviosului Mihail Sincelul, marturisitorul;
- Sfantului Modest, arhiepiscopul Ierusalimului.

Maine, 19 decembrie, facem pomenirea Sfantului Mucenic Bonifatie.

Sfantul proroc Daniel.

 

Prorocul Daniel s-a nascut din semintia lui Iuda, semintie imparateasca. A trait cu 460 de ani inainte de Hristos. Cand Ierusalimul a fost cucerit de imparatul babilonean Nabucodonosor, Daniel si tinerii Anania, Azaria si Misail au fost luati robi. Datorita intelepciunii sale, Daniel este chemat de catre Nabucodonosor la palatul sau, impreuna cu cei trei tineri. Refuza sa se hraneasca din bucatele imparatului si ii descopera acestuia ca printr-o alta hrana (doar seminte si apa) se pot arata mai frumosi la chip decat cei ce se hraneau din masa imparatului. A talcuit visele lui Nabucodonosor, vise pe care niciun vrajitor de la palatul acestuia nu a reusit sa le explice.

Pentru ca nu s-au inchinat unei statui a imparatului, cei trei tineri au fost aruncati intr-un cuptor incins. Datorita credintei lor, Dumnezeu va preface focul in roua. Motivul pentru care nu a fost aruncat si Daniel a fost acela ca el primise numele Baltazar de la Asfanez, conducatorul eunucilor de la palatul lui Nabucodonosor, iar la babilonieni numele acesta era de o mare cinste, caci era nume de dumnezeu.

Refuza sa se inchine idolilor si este aruncat intr-o gropa cu lei, in vremea imparatului Darie, din care va iesi nevatamat. In urma acestei minuni, imparatul Darie a scris la toate popoarele: "Pacea voastra sa se inmulteasca. De mine s-a dat aceasta porunca in tot pamantul imparatiei mele, ca fiecare sa se cutremure si sa se teama de Dumnezeul lui Daniil, pentru ca Acela este Dumnezeul cel viu, Care este in veci si imparatia Lui nu se va strica si stapanirea Lui indelung stapaneste, sprijineste si izbaveste. Apoi face semne si minuni in cer si pe pamant, caci a izbavit pe Daniel din gurile leilor". Mai tarziu va fi aruncat pentru a doua oara intr-o groapa cu lei din cauza credintei in Dumnezeul Cel Viu, dar si de aceasta data va iesi nevatamat.

Daniel si cei trei tineri au murit in vremea imparatului Atic. Din Sinaxar aflam ca la Invierea lui Hristos, au inviat si acestia si s-au aratat multora.

Sfintii Parinti au randuit ca pomenirea lor sa fie facuta cu sapte zile inainte de nasterea Mantuitorului, pe motiv ca acestia erau din semintia Iudeii, din care si Mantuitorul nostru Isi trage neamul dupa trup.

Daniel insemna, in evreieste, "Dumnezeu este judecatorul meu“. Sfantul Proroc Daniel se numara intre cei patru mari Proroci ai Vechiului Testament, impreuna cu Sfintii Isaia, Ieremia si lezechiel.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintilor Mucenici Patermutie, Copri si Alexandru;
- Cuviosului Dunale;
- Sfantului Mucenic Iahu;
- Sfantului Dionisie cel Nou din Zachint;
- Sfantului Mucenic Nichita.

Pilda zilei,17/12/2011

Un stapan cu mari bogatii avea in ascultare o multime de sclavi. Intre acestia se afla si unul, renumit intre ei pentru intelepciunea lui. Intr-o zi, stapanul ii spune ca pentru a doua zi sa ii pregateasca o masa cu cea mai buna mancare posibila. A doua zi, stapanul a ramas fara cuvinte cand, pe masa, a vazut mai multe mancaruri facute numai din limbi.

Sclavul cu pricina se scuza, zicand:

- Ce poate fi mai bun ca limba? Cu limba ne rugam, vestim pacea, mangaiem pe cei intristati, certam pe cei rai, comunicam adevarul, intelepciunea si dreptatea.

Stapanul casei il iarta, insa numai cu conditia ca in ziua urmatoare sa-i pregateasca mancare cu ceea ce este mai rau posibil. A doua zi, stapanul gasi la masa iarasi toate mancarurile gatite din limba. Maniindu-se tare, stapanul aproape ca porunci slugilor sa-l bata pe sclav, gandind ca acela a ras de el.

Sclavul insa se scuza, zicand:

- Ce poate fi mai rau decat limba? Cu limba injuram pe Dumnezeu, ne certam, stricam pe cei nevinovati, semanam ura, nedreptate, tagaduim adevarul si multe altele asemenea.

Atunci, stapanul a inteles intelepciunea sclavului. Limba este cand cea mai buna, cand cea mai rea sluga.

Pilda zilei,16/12/2011

Un frate l-a intrebat pe avva Pimen:

- Ce sa fac pentru a mosteni viata vesnica?

- Avva Pimen i-a raspuns: Avraam, cand a intrat in tara fagaduintei, si-a cumparat mormant si prin mormant a mostenit pamantul.

- Ce inseamna "mormant"? a intrebat fratele.

- Locul plansului si jalei, i-a spus avva Pimen.

Pilda zilei,15/12/2011

-una din chiliile de la Xeropotamu a trait parintele Antonie Tsukas, un om simplu si bland. Odata, un frate care trecea pe acolo, l-a intalnit si l-a intrebat:
- Ce mai faci, parinte?

- Ce pot sa fac, decat sa astept Sfintele Pasti!

- Sfintele Pasti? Au trecut! Suntem acum in Cincizecime.

- Cincizecime? Cand au trecut? Eu inca postesc. Nu mi-am intrerupt inca postul, a spus batranul, minunandu-se intr-un mod simplu si neobisnuit.

Sfintii Mucenici Tirs, Calinic, Filimon si Apolonie

 

Acesti sfinti au trait in timpul persecutiilor impotriva crestinilor, in secolele III si IV. Din Sinaxar aflam ca in timp ce un dregator imparatesc calatorea in Helespont, a fost intampinat de Tirs, marturisitor al lui Hristos. Pentru ca refuza sa se inchine idolilor, Sfantul Tirs este supus la chinuri indelungate: i-au intepat ochii, i-au sfaramat picioarele, i-au turnat plumb topit pe spate, insa, prin puterea lui Hristos, a ramas nevatamat. A fost bagat intr-un butoi cu apa spre a fi inecat, dar de indata vasul s-a spart. A fost aruncat de pe un zid inalt, intr-un loc in care erau tepi si cuie ascutite, dar si de aceasta data s-a aratat nevatamat. La rugaciunea sa, idolii din templu s-au sfaramat si Calinic, preotul pagan al idolilor, s-a convertit la crestinism.

Sfantului Calinic i s-a taiat capul, iar Sfantul Tirs, pus intr-un sicriu, si-a dat duhul in timp ce slugile imparatului au inceput sa-l taie cu fierastraul.

Tot astazi, facem pomenirea
- Sfintilor Mucenici Filimon, Apolonie si Arian.

Maine, 15 decembrie, facem pomenirea Sfantului Sfintit Elefterie.

Sfantul Dosoftei.

 

Sfantul Dosoftei, mitropolit al Moldovei intre anii 1671-1693, este cinstit de Biserica Ortodoxa in ziua de 13 decembrie. Nascut in anul 1624, in orasul Suceava, si trecut la cele vesnice in data de 13 decembrie 1693, in exil, ierarhul carturar Dosoftei a fost unul dintre mitropolitii cei mai de seama pe care i-a avut vreodata Moldova.

Sfantul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, este cunoscut mai ales pentru dragostea si hotararea cu care a luptat pentru traducerea in limba romana a cartilor bisericesti necesare, astfel incat tot poporul sa inteleaga cele rostite in biserica.

Sfantul Dosoftei

Sfantul Dosoftei s-a nascut in data de 26 octombrie 1624, in localitatea Suceava. In urma botezului, copilul a fost numit Dimitrie. Parintii sai, anume Misira si Leontie Barila, au fost doi romani dreptcredinciosi cu rude in Transilvania si Polonia.

Dupa ce termina studiile elementare, tanarul Dimitrie Barila isi indreapta pasii spre Iasi, unde se inscrie la Colegiul de la "Trei Ierarhi", institutie de invatamant infiintata in vremea domniei lui Vasile Lupu; aici, el se va deprinde cu materii precum gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, muzica, geografia, astronomia si teologia. Dupa ce termina cursurile in Iasi, el va porni spre Liov, Polonia, unde se va inscrie la Scoala Ortodoxa "Adormirea Maicii Domnului"; aici, el se va deprinde in mod special cu limbile straine: ucraineana, greaca, latina, slavona bisericeasca si polona.

In anul 1649, intors in tara, tanarul Dimitrie intra, ca frate, in Manastirea Probota. In urma tunderii in monahism, el este numit Dosoftei. In cei noua ani petrecuti in manastirea suceveana, Cuviosul Dosoftei se va indeletnici atat cu cele duhovnicesti (rugaciune, ascultare, smerenie, post, nevointe), cat si cu cele intelectuale (traduceri de opere straine in limba romaneasca). Astfel, in anul 1650, intr-o smerita chilie, Dosoftei talcuieste pentru prima data in limba romana lucrarea "Istoriile lui Herodot".

In anul 1658, pentru viata lui curata, parintele ieromonah Dosoftei este ales si hirotonit episcop de Husi, iar mai apoi, dupa numai doi ani, este numit episcop de Roman. In cele din urma, in anul 1671, dupa unsprezece ani petrecuti in scaunul arhieresc din Roman, Sfantul Ierarh Dosoftei este ales mitropolit al Moldovei (1671-1674 si 1675-1686).

In slujirea sa de episcop, Sfantul Dosoftei s-a ingrijit mult de nevoile poporului roman si de indreptarea limbii romane. Deoarece in vremea sa slujbele se tineau inca in limbi straine poporului roman (greaca, slavona), limbi pe care multi nu le mai intelegeau, marea lui grija a fost ca acestea sa fie tinute intr-o limba pe care tot poporul sa o inteleaga.

Printre primele carti care au vazut lumina tiparului in limba romana se numara "Psaltirea in versuri" si "Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu", ambele tiparite in anul 1673, la Uniev, Polonia. "Psaltirea in versuri" este prima opera poetica de mare intindere din literatura romana; pe cele cinci sute de pagini ale acesteia se intind mai bine de opt mii sase sute de versuri. Despre aceasta opera lirica, sfantul traducator marturiseste: "A fost lucrata cu lunga osteneala, in multi ani, socotita si cercata prin sfintele carti si di-aciia pre versuri intocmita, in cinci ani foarte cu osardie mare."

Cu ajutorul spatarului Nicolae Milescu, mitropolitul Dosoftei primeste de la patriarhul Ioachim al Moscovei o tiparnita noua. Se crede ca aceasta tiparnita a fost asezata de mitropolit in actuala casa numita "Casa Dosoftei". Printre cele mai valoroase lucrari tiparite de mitropolit cu ajutorul acestei tiparnite, se numara urmatoarele: "Psaltirea in versuri", "Dumnezeiasca Liturghie", "Psaltirea de-ntales", "Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu", "Molitfelnic de-ntales", "Paremiile de preste an", "Viata si petrecerea sfintilor".

Pentru aceasta, Sfantul mitropolit Dosoftei este recunoscut drept unul dintre cei mai mari carturari romani ai secolului al XVII-lea: pentru traducerea in limba romana a cartilor liturgice, el este numit ctitor al limbii romane; pentru traducerea si versificarea Psaltirii, el este socotit a fi primul poet national; pentru traducerea in romaneste a unor carti de literatura universala, el este vazut drept primul traducator modern. Contributia directa a Sfantului Dosoftei in formarea limbii literare romanesti este una vrednica de toata cinstea.

In anul 1686, cand armata poloneza a regelui Sobietski se retrage din Moldova, aceasta ia cu sine mai multi ostatici de pret, printre care si pe mitropolitul Dosoftei. La plecare, din teama de a nu fi profanate, sfantul mitropolit a luat cu sine Moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, care vor ramane in Polonia pana in anul 1783.

Sfantul Dosoftei ramane in exil pana la sfarsitul vietii. Astfel, in ziua de 13 decembrie 1693, mitropolitul moldav trece la cele vesnice, fiind inmormantat in Biserica Nasterii Domnului din Zolkiew, aflata astazi in Ucraina.

Sfantul Ierarh Dosoftei al Moldovei a fost canonizat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta de lucru din 5-6 iulie 2005, la propunerea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, proclamarea oficiala a canonizarii avand loc in data de 14 octombrie 2005, la Catedrala Mitropolitana din Iasi.

In tomosul sinodal de canonizare, putem citi urmatoarele: "De acum inainte si in veci, ierarhul Dosoftei, mitropolitul Moldovei, sa fie numarat intre sfintii Bisericii si sa fie pomenit si cinstit cu cantari de lauda in ziua de treisprezece a lunii decembrie. Viata, slujba si icoana sfantului sa fie primite cu evlavie de preotii, monahii si credinciosii ortodocsi."

Pilda zilei,13/12/2011

Apfy ducea un trai aspru. Dupa ce a ajuns episcop, a vrut sa faca aceleasi nevointe si in lume, dar n-a izbandit. Si a cazut inaintea lui Dumnezeu, zicand: nu cumva din pricina vladiciei m-a parasit harul? Si i s-a descoperit lui: nu; caci atunci era pustie, si nefiind om, te ajuta Dumnezeu; acum e lume, si te ajuta oamenii.

Pilda zilei,12/12/2011

Un frate din Pateric ce vietuise fara a implini cu prea multa constiinciozitate randuielile zilnice a fost vazut pe patul de moarte cu un chip luminat si linistit. Atunci parintii din manastire l-au intrebat cum de este atat de linistit acum cand se apropie plecarea catre Dreapta Judecata, de vreme ce nu si-a implinit toate ascultarile manastiresti. Raspunsul sau i-a uimit pe toti: "Cu adevarat nu mi-am implinit toate datoriile pe care le-am avut in obste, insa din ziua cand am pasit pe poarta manastirii si pana in prezent nu-mi aduc aminte sa fi judecat pe cineva, iar eu cred cuvintelor Domnului - nu judeca si nu vei fi judecat!"

Sfantul Daniil Stalpnicul; Sfantul Luca cel Nou Stalpnicul.

 

Sfantul Daniil Stalpnicul

Sfantul Daniil Stalpnicul s-a nascut in satul Vitaria din Mesopotamia, din parinti crestini. Fiind singurul copil daruit lor de Domnul, acestia l-au inchinat cu totul Lui , inca din perioada copilariei. El a imbratisat viata monahala la varsta de doisprezece ani cu binecuvantarea Sfantului Simeon Stalpnicul.

Sfantul Daniil a plecat din manastire si s-a salasluit intr-un templu pagan parasit de la tarmul Marii Negre. Dupa o vreme, a urcat pe un stalp pe care a ramas pana la moartea sa, indurand arsita, frigul, dar si atacurile demonilor. In jurul acelui stalp s-a strans un numar mare de ucenici, pe care Sfantul i-a povatuit prin pilda vietii lui si prin cuvant.

Chiar imparatul Leon cel Mare a venit la stalpul Sfantului Daniil fiind insotit de oaspeti din strainatate, principi si aristocrati, carora aratandu-le stalpul, a marturisit: "Iata cea mai scumpa comoara a imparatiei mele!"

Sfantul Daniil si-a prorocit ziua mortii. La iesirea sufletului lui ucenicii au vazut pe sfintii ingeri, proroci, apostoli si mucenici deasupra stalpului pe care vietuise cuviosul.

Sfantul Luca cel Nou Stalpnicul

Sfantul Luca Stalpnicul a vietuit la Constantinopol in vremea imparatului Constantin Porfirogenetul (sec.X). A luptat ca soldat in randurile armatei bizantine intr-un razboi contra bulgarilor, in care a fost martorul mortii a mii de oameni. Din acest razboi el a scapat nevatamat. Vazand in acest fapt, purtarea de grija a lui Dumnezeu, s-a facut monah si a urcat pe un stalp de langa Calcedon. A trait pe acel stalp intru aspre nevointe timp de patruzeci si cinci de ani, curatindu-si inima de toate gandurile si patimile sufletesti si trupesti.

Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfintilor Mucenici Achepsei si Aitala;

- Sfantului Mucenic Mirax;
-Sfantului Mucenic Varsava;
- Sfintilor Mucenici Terentie, Vichentie, Emilian si a Sfintei Mucenite Vevea;
- Cuviosului Leontie din Ahaia;
Maine, 12 decembrie, Biserica face pomenirea Sfantului Spiridon al Trimitundei.

Sfintii Mucenici Mina, Ermoghen si Eugraf.

 

Sfintii Mucenici Mina, Ermoghen si Eugraf au trait la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. Sfintii Mina si Ermoghen s-au nascut amandoi la Atena. Acestia au locuit insa in Bizant fiind in slujba imparatului Maximian. Mina, vestit pentru marea sa invatatura si darul elocintei a fost trimis de catre imparat la Alexandria pentru a restabili linistea orasului. Sfantul Mina a mers si a restabilit cu adevarat ordinea, dar pe crestini i-a lasat in pace, declarandu-se crestin. Afland despre ceea ce s-a intamplat, imparatul l-a trimis pe prefectul Ermoghen pentru a-l convinge pe Mina sa renunte la credinta crestina, si pentru a-i persecuta pe crestini.

Ermoghen a implinit ordinul imparatului: el l-a adus pe Sfantul Mina inaintea judecatorului, i-a taiat picioarele si limba, i-a scos ochii, apoi l-a aruncat in inchisoare. Dar acolo S-a pogorat la Sfantul Mina tamaduindu-l, Domnul Iisus Hristos. Vazandu-l pe Sfantul Mina vindecat cu desavarsire, Ermoghen s-a convertit si el la crestinism, fiind botezat de Sfantul Mina. Ermoghen a propovaduit Cuvantul lui Dumnezeu si a fost numit Episcop al Alexandriei. Imparatul i-a supus pe amandoi la chinuri, pe care sfintii le-au indurat. Privind la vitejia celor doi marturisitori si la minunile pe care le lucra Dumnezeu prin ei, secretarul si prietenul Sfantului Mina, pe nume Eugraf, a stat inaintea tribunalului si i-a strigat imparatului: "Si eu sunt crestin!". Auzind aceasta insusi Imparatul l-a decapitat atunci pe Sfantul Eugraf dupa care a ordonat calailor sa-i decapiteze pe Sfintii Mina si Ermoghen. Sfintele lor moaste au fost duse in Constantinopol, unde au facut multe minuni.

Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfantului Ghemel;

- Cuviosului Parintelui nostru Toma Defurchinu;
- Sfantului Mucenic Teotecn;
- Sfantului Mucenic Marian;
- Sfantului Eugeniu;
Maine, 11 decembrie, sunt pomeniti Cuviosul Stalpnic Daniil si Luca cel Nou.

Pilda zilei 10/12/2011

Un parinte a spus: Rugaciunea este semn al increderii in Dumnezeu. Cand increderea in Dumnezeu este totala, nu este necesar sa te rogi pentru ceva, pentru ca Dumnezeu are grija de ce e nevoie. Atunci trebuie sa astepti cu rabdare ca fructul sa se coaca si sa cada din copac. De aceea, parinti, incredintati-va copiii lui Dumnezeu, pentru ca voi le-ati dat numai trupul, iar Dumnezeu le-a creat sufletul. Deci este obligat sa aiba grija de ei.

Pilda zilei 09/12/2011

Calugarul trebuie sa poarte o asemenea haina, incat daca o va arunca afara din chilie trei zile, sa n-o ia nimeni

Pilda zilei 08/12/2011

A spus avva Iosif: cand sedeam noi cu avva Pimen, l-a numit pe Agathon avva. Noi i-am spus:

- E tanar, de ce-l numesti avva?

- Gura lui l-a facut sa se numeasca avva.

Sfanta Filofteia,de la Curtea de Arges.

 

Sfanta Mucenita Filofteia este sarbatorita pe 7 decembrie. Este una dintre cele mai tinere sfinte din calendarul ortodox, avand in vederea ca ea a trecut la cele vesnice pe cand avea doar 12 ani. Numele Filofteia sau Filoteia este de origine greceasca si inseamna "iubitoare de Dumnezeu". A trait la inceputul veacului al XIII-lea in orasul Tarnovo (Bulgaria). Mama sa era o persoana evlavioasa. De la ea a invatat cata bucurie aduce dragostea fata de Dumnezeu si aproapele. Desi mama sa moare, Filofteia nu va uita niciodata indemnurile ei de a iubi neincetat.

Potrivit traditiei, Sfanta Filofteia daruia zilnic saracilor din mancarea pe care trebuia sa o primeasca tatal ei la camp. Orice sarac care ii iesea in cale era hranit. Din acest motiv, tatal ramanea uneori fara hrana indestulata. Afland de la cea de-a doua sotie ca Filofteia imparte mancarea saracilor, se hotaraste sa o urmareasca. O vede impartind hrana celor sarmani si neintelegand milostenia, isi loveste fiica cu securea la un picior. Atat de grav a ranit-o, incat si-a dat sufletul. Avea numai 12 ani.

Moastele Sfintei Filofteia la Curtea de Arges

Moastele Sfintei Filofteia au ramas la Tarnovo pana in 1393, anul in care Taratul bulgar a fost ocupat de turci. Pentru a le feri de profanare, moastele au fost duse la Vidin, iar dupa cativa ani i-au fost oferite lui Mircea cel Batran (1386-1418). Acesta le-a asezat in vechea ctitorie domneasca, cu hramul "Sf. Nicolae", de la Curtea de Arges, pe atunci catedrala mitropolitana.

Sunt persoane care sustin ca moastele mucenitei au venit direct din locul in care ea a fost martirizata de tatal ei. Potrivit acestei versiuni, trupul Sfintei Filofteia nu a putut fi ridicat decat numai dupa pomenirea numelui cetatii Curtea de Arges. Insa, potrivit studiilor recente, moastele ei au venit in Tara Romaneasca dupa ce au stat o vreme in Vidin.

In timpul primului razboi mondial, moastele Sfintei Filofteia au fost duse in paraclisul Manastirii Antim din Bucuresti, iar dupa terminarea razboiului au fost readuse la Curtea de Arges. Din 1949 ele se afla in paraclisul acestei manastiri.

Cultul Sfintei Filofteia

Cinstirea Sfintei Filofteia a fost la inceput locala. In sedinta din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat generalizarea cinstirii ei in toata tara. Slujba proclamarii acestei generalizari a avut loc in octombrie 1955, la Curtea de Arges.

Sfanta Filofteia in traditia populara

Sfanta Filofteia este considerata ocrotitoarea copiilor si a tinerilor, si in special a fetelor, pe care le ajuta sa se casatoreasca si sa aiba o viata linistita. In traditie, Sfanta Filofteia este o sora indepartata a Sfantului Ilie. Astfel, ea mai este numita si "aducatoarea de ploi". Istoria consemneaza mai multe procesiuni cu moastele Sfintei pe timp de seceta, iar traditia spune ca prin mijlocirea ei in fata lui Dumnezeu, a plouat si roadele au fost bogate.

Pilda zilei 07/12/2011

O femeie, care obisnuia sa mearga la biserica si se credea cuvioasa, era tinuta de patima mandriei, dispretuindu-si semenii si indreptatindu-se in acestea prin cuvintele: "Dumnezeu singur imi ajunge, iar eu nu nadajduiesc spre om."

Dar Dumnezeu a vrut s-o tamaduiasca si i-a trimis o "doctorie" destul de amara.

Astfel, intr-o buna zi, pe cand se intorcea femeia de la biserica, trecand peste o punte, cazu in apa. Astfel stand lucrurile, incepu biata femeie sa strige dupa ajutor. Cum in preajma era ceva lume, un vecin ajunse imediat acolo, dar vazand cine este in apa, zise:

- De buna seama ca nu de ajutorul meu ai mata nevoie, caci mereu spui ca "Dumnezeu singur iti ajunge si in om nu nadajduiesti" - si pleca omul mai departe.

Ajunse la punte si barbatul ei.

Cand o vazu acesta pe femeia lui in apa, ii zise cu mahnire:

- Cred ca nu dupa ajutorul meu, al unui pacatos, strigi tu, femeie. Tu de buna seama asteapti vreun inger trimis de Dumnezeu ca sa te scoata. Cum mereu zici ca n-ai nevoie de ajutor omenesc, ma duc sa imi vad de treburi. Si pleca.

La putin timp, batran fiind si mergand anevoie, veni la punte si tatal ei. Acesta o ajuta cum putu el mai bine si cu greu o scoase afara din apa. Apoi, o intreba pe aceasta:

- Oare nu au trecut pe aici si alti oameni, ba chiar si barbatul tau ?

- Au trecut, tata, dar pe buna dreptate nu m-au ajutat. Eu, dispretuindu-i, totdeauna le spuneam: nu am nevoie de ajutorul oamenilor; in om nu-mi pun nadejdea, ci singur Dumnezeu imi este de ajuns.

Drept aceea, prin oameni lucreaza Dumnezeu, chiar daca omul nu are de fiecare data ochi sa vada aceasta.